Cei care nu îşi fac o asigurare de casă până la 15 iulie pot fi amendaţi de primării

# Amenzile vor fi de la 100 la 500 de lei. Proprietarii care nu şi-au asigurat casele până vineri, 15 iulie, ar putea fi amendaţi cu sume cuprinse între 100 şi 500 de lei. Primăriile sunt cele care vor colecta aceste amenzi. Pentru a avea o evidenţă a celor care încheie asigurări, societatea care gestionează poliţele de asigurare (PAID) va pune la dispoziţie primăriilor liste celor care s-au asigurat.
Românii sunt obligaţi să îşi asigure locuinţele până la 15 iulie. Costul asigurării este de 10 sau de 20 de euro pe an, în funcţie de materialul din care este construită casa. Proprietarii care nu-şi asigură locuinţa riscă amenzi cuprinse între 100 şi 500 lei. Chiar dacă termenul limită până la care se pot încheia poliţele se apropie, românii nu s-au înghesuit. Mai mult, procentul celor care şi-au asigurat locuinţa e mai mic de 10%.
În situaţia persoanelor care au deja poliţie de asigurare facultativă, acestea vor trebui să facă dovada lor prin actele pe care le deţin. În cazul în care proprietarul unui imobil are deja o asigurare facultativă, acesta nu este nevoit să îşi încheie şi asigurarea obligatorie. "În această situaţie, după expirarea asigurării facultative, proprietarul are de ales între a-şi încheia încă o asigurare facultativă sau a-şi face una obligatorie", a explicat consilierul PAID Radu Popescu. "Diferenţa dintre asigurarea obligatorie şi cea facultativă este că în cazul primeia asigurarea se face în limita a 20.000 de euro, pe când în cazul celei de-a doua asigurarea este proporţională. Adică, dacă aveam o locuinţă care valorează 100.000 de euro şi este asigurată cu 20.000 de euro, iar paguba este 10.000 de euro, proprietarul primeşte o despăgubire de numai 2.000 de euro", a completat Radu Popescu (www.cotidianul.ro).
De unde se pot cumpăra poliţele?
Poliţa obligatorie pentru locuinţă se poate încheia la oricare din cele 13 societăţi care fac parte din PAID: Groupama, Astra, Uniqa, Generali, Ardaf, Euroins, Carpatica Asig, Grawe, Credit Europe, ABC, Certasig, City şi Platinum. L.G.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea