Cheltuielile nejustificate de la „Dimitrie Dima” puse în spatele fostei directoare

# Viceprimarul Laurențiu Zidaru (foto): „În ultimele două luni din 2016 s-a plătit la utilități 155.000 lei, iar în 2017, în aceeași perioadă, doar 39.000 lei” # Viceprimarul Piteștiului susține că nu este nevoie de un audit la unitatea școlară care a consumat, în primele opt luni din 2017, pe utilităţi, nu mai puţin de patru miliarde lei vechi # Clasica rezolvare: s-a schimbat directorul, s-a rezolvat și problema
La începutul anului 2018, la nivelul municipalității s-a constituit o comisie de analiză a sistemului de alimentare cu energie termică pentru încălzire și preparare apă caldă de consum și a sistemului de alimentare cu apă și canalizare la Colegiul Tehnic „Dimitrie Dima”. Coordonatorul comisiei a fost desemnat viceprimarul Laurențiu Zidaru.

Respectiva comisie a fost desemnată la solicitarea consilierului local Cristian Gentea, care a cerut să fie întocmită o informare scrisă vizavi de modul în care a fost dată în folosință de municipalitate o centrala termică la Dimitrie Dima, fără a deservi întreaga unitate școlară, dar și de situația consumului nejustificat la utilități. S-a constatat că centrala termică ce deservea căminul și cantina de la „Dimitrie Dima” este neutilizabilă, în condițiile în care a fost dată în folosință de Consiliul Local Pitești în anul 2016. Mai mult, unitatea de învățământ a consumat în primele opt luni din 2017, pe utilităţi, nu mai puţin de patru miliarde lei vechi.

„Vina pentru consumului mare la utilități este managementul defectuos al fostului director”

În urma realizării comisiei, s-au luat în vedere cele două probleme semnalate. S-a constatat că problema cu apa a fost rezolvată, apometrul s-a înlocuit și citirea se realizează lunar. De asemenea, actualul director monitorizează zilnic acest apometru. În informarea prezentată săptămâna trecută în Consiliul Local Pitești, viceprimarul Zidaru a precizat că a fost o problemă a managementului defectuos al fostului director al colegiului, Gabriela Cârstea, care nu a acționat ca un bun gospodar, nu a nominalizat o comisie care să monitorizeze consumurile la utilități. „În ultimele două luni din 2016 s-a plătit la utilități 155.000 lei, iar în 2017, în aceeași perioadă, doar 39.000 lei. Costurile sunt aprope de patru ori mai mici acum de la schimbarea directorului”, a precizat Laurențiu Zidaru. Însă ce omite acesta, este închiderea cantinei și a căminului, fapt ce a redus drastic cheltuielile.

Cheltuieli de 310.000 lei doar pentru reabilitarea rețelelor termice

Actualul director de la „Dimitrie Dima,  Marian Cioboată, a transmis, de curând, către Primăria Pitești o adresă privind măsurile luate pe linia reducerii consumurilor la utilități. Printre altele s-a luat decizia ca în perioada rece, programul instructiv-educativ care se desfășura într-o clădire alăturată să se desfășoare în incinta școlii, existând săli suficiente pentru a se derula activitatea în bune condiții.
De asemenea, s-au făcut lucrări de renovare și întreținere a școlii. În ceea ce privește utilitatea centralei termice achiziționată de liceu în 2016, în informare se precizează că aceasta ar fi mai avantajoasă atât din punct de vedere al costurilor cât și al calității confortului termic, cealaltă centrală având o vechime de 16 ani. De asemenea, pentru utilizarea noii centrale termice în condiții bune, mai trebuie realizate câteva lucrări la unitatea școlară.
Termo Calor Confort estimează costurile reabilitării după cum urmează: 250.000 lei (fără TVA) pentru executare rețea termică cu conducte preizolate montate direct în pământ; respectiv 60.000 lei (fără TVA) pentru realizarea proiectului tehnic. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea