Garda de Mediu - amendă de 100.000 de lei pentru OMV Petrom Argeș, sucursală condusă de soțul premierului Viorica Dăncilă

# Reprezentanții societății au plătit jumătate din amendă, 50.000 de lei, pentru că au achitat-o în 48 de ore de la aplicare # Pârâu poluat la Merișani, după ce o conductă de ţiţei a OMV Petrom s-a fisurat

Pe 29 ianuarie, coroziunea unei conducte de țiței a produs poluarea unui pârâu și a mai multor suprafețe de teren din comuna argeşeană Merişani. La momentul producerii incidentului, atât reprezentanți ai OMV cât și ai Gărzii de Mediu și ai Administrației Bazinale de Apă Argeș Vedea s-au prezentat la fața locului. Asset III Muntenia Vest Piteşti este denumirea oficială a sucursalei OMV Petrom SA din judeţul Argeş, care este manageriată, din anul 2009 şi până în prezent, de Cristinel Dăncilă, soţul premierului Viorica Dăncilă. Compania a luat măsuri pentru repararea conductei, doar că mirosul puternic a produs nemulțumirea locuitorilor din zonă.
Catastrofa a fost făcută publică, la o săptămână de la producerea incidentului, pe pagina de Facebook „Viața în Merișani-Argeș”, ce aparține unui ONG din comună. „Pământul e negru și murdar de petrolul scapat de sub control, resturi de saci din plastic ce au fost folosiți de angajați sunt lăsați pe marginea gârlei, bidoane și găleți murdare sunt găsite peste tot în jur, apa care curge conduce petrolul pana in lacul de acumulare Valcelele”, se arăta pe pagina de Facebook „Viața în Merișani-Argeș”, în data de 5 februarie.

OMV Petrom: „Regretăm producerea incidentului”

Săptămâna trecută și reprezentanţii OMV Petrom au trimis un comunicat de presă legat de poluarea produsă: „Pe 29 ianuarie, ca urmare a fisurării unei conducte de ţiţei, circa 130 de litri de ţiţei şi apă sărată au ajuns accidental în valea pârâului Obidiţa. Echipa locală a luat măsuri pentru repararea conductei şi pentru curăţarea zonei afectate, iar incidentul a fost raportat autorităţilor competente. Autorităţile au constatat remedierea zonei în 2 februarie. Ulterior, în urma informaţiilor apărute în social media, compania împreună cu Garda de Mediu au verificat întreaga zonă. Au fost găsite încă două locuri care prezentau urme de poluare, fără a se cunoaşte însă sursa. Cu toate acestea, compania s-a implicat şi curăţă cele două zone. Regretăm producerea incidentului şi vom lua toate măsurile pentru a evita astfel de situaţii în viitor”.

Termen până la sfârşitul lunii februarie pentru remedierea situației

Pe acest subiect am stat de vorbă și cu Alexandru Vîjan, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Argeş. Deși amenda acordată companiei de Garda de Mediu a fost de 100.000 de lei, reprezentanții OMV Petrom au plătit jumătate din amendă, 50.000 de lei, pentru că au achitat-o în 48 de ore de la aplicare. „S-a dat amenda maximă, de 100.000 lei. Au achitat-o în 48 de ore și au plătit jumătate din sumă. S-au dispus măsuri din partea Gărzii de Mediu. Au fost identificate și alte zone în apropiere de conducta fisurată, cei de la companie au termen până la sfârşitul lunii februarie pentru rezolvarea acestora, în caz contrar urmând a fi sancţionaţi”, a precizat pentru Atitudine în Argeș, Alexandru Vîjan, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Argeş.
A.V.
Sursa foto pagina de Facebook „Viața în Merișani - Argeș”

*** *** ***

Garda de Mediu Argeș - amenzi de 1,5 milioane lei în 2017

Garda Națională de Mediu, prin Comisariatul Județean Argeș, a întocmit în anul 2017 un număr de 1.458 de rapoarte de inspecție și note de constatare. În urma acestora s-au aplicat 105 sancțiuni pentru nerespectarea legislației specifice în cuantum de 1.498.100 lei.
Pe parcursul anului trecut, instituția condusă de comisarul-șef Alexandru Vîjan, a întocmit o sesizare penală pentru deversare de ape uzate în apele de suprafață. În plus, s-a dispus pentru patru societăți suspendarea de activitate pentru lipsa autorizației de mediu, respectiv au mai fost emise 10 notificări prealabile suspendării autorizației de mediu pentru nerespectarea condițiilor din autorizații.
De asemenea, au mai fost înregistrate și soluționate un număr de 274 de petiții din care 35 redirecționate către alte instituții cu competențe în soluționarea lor.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea