ROMÂNIA, 2018!!! Satul Blaju, comuna Tigveni - condamnat la moarte din cauza drumului devenit inaccesibil

# Cei 25 de bătrâni rămași în sat se roagă la Dumnezeu să le mai aducă cineva câte o pâine

România anului 2018. Se vorbește, insistent, de creșterea economică și bunăstarea adusă de multele guverne PSD-ALDE ale ultimului an. Se vorbește de investiții majore în infrastructură, de Autostrada Pitești-Sibiu, de construcția, în nordul județului, a celei mai mari stațiuni de schi din România. Iată, însă, că există și locuri, locuri în care trăiesc oameni, fix în aceeași perioadă descrisă, locuri în care accesul la civilizație este fantastic de greu. Chiar refuzat, dacă se poate spune așa. Și veți afla imediat de ce.

Satul Blaju, comuna Tigveni. 25 de suflete sunt izolate total, de toamna până primăvara, din cauza drumului impracticabil

Satul Blaju este așezat sus, pe dealurile înalte subcarpatice, beneficiind de un peisaj de o frumusețe rară. Rari sunt, însă, și oamenii care se pot bucura de această frumusețe, pentru că, în Blaju, după o ploaie sau o zăpadă, nimeni nu mai poate urca. Cele câteva zeci de suflete rămân acolo, sus, cu Dumnezeul lor, la care se roagă să nu pățească ceva, să nu își rupă vreo mână sau un picior, pentru că nici Salvarea, nici Pompierii nu pot ajunge. Nu au cum.
Grav este, deasemenea, faptul că sătenii nu au de unde să își cumpere hrană.  Drumul lor, lung de aproximativ 4 kilometri, până la ieșirea ”la șosea”, nu le permite luxul unei pâini proaspete, nu le permite luxul ajungerii la o farmacie, pentru liniștirea durerilor și beteșugurilor, mai mari odată cu înaintarea în vârstă. De la șosea și până la primul magazin mai sunt alți 2 kilometri. ”Pâinea noastră” este ”cea de toate zilele” doar în rugăciunile pe care le înalță către Dumnezeu la vechea biserică de acolo, din cătunul uitat de lume. Și, după cum se vede treaba, de autorități.

La Zilele Comunei, explozie de șefi de la județ. Mâncare, băutură, cântăreți scumpi. De la Blaju și de Blaju nu se aude nimic!

Zilele Comunei, organizate, an de an, în toamnă, sunt un eveniment frumos. Anul trecut, oficialitățile județene s-au întrecut cu prezența: Dan Manu, Simona Brătulescu, Ion Mânzână, prefect, subprefect, senatori și deputați, cu toții au dat fuga să zâmbească aparatelor de fotografiat, să elogieze performanțele administrației publice locale. Se pune masă mare, se mănâncă, se bea. Pe scenă cîntă soliști sau formații consacrate, cu toții aduși, pe bani frumoși, să distreze  publicul. Sătenii din Blaju nu aud orchestra. Ei se pregătesc, chinuiți, de cele șase luni de izolare. Șase luni de detenție la care sunt condamnați, nevinovați fiind, doar pentru că s-au născut acolo. Cine sunt judecătorii care decid această detenție? Simplu: cei care au puterea, cei care au OBLIGAȚIA să întrețină acest drum, dar nu o fac!

Pe site-ul Consiliului Județean, comuna Tigveni este confundată cu satul omonim din Rătești

Site-ul primăriei, www.tigveni.ro, postat pe site-ul C.J. Argeș în cadrul paginii de prezentare a Primăriei, nu funcționează. Toate bune, multe nu funcționează în țara asta. Dar nici chiar așa!... La prezentarea comunei, harta interactivă afișată ne indică... satul Tigveni, din sudul județului, sat ce ține de Primăria Rătești. Așa primărie, așa localizare! Deci, satul Blaju este inaccesibil, fizic, din cauza drumului prost, iar comuna, în ansamblu, este confundată cu un sat din sud. Ceea ce denotă faptul că, atât fizic, cât și virtual, localitatea nu face parte din județ. Cel puțin nu din județul Argeș din secolul XXI, cel în care, cel puțin scriptic, am intrat. Alo, domnilor, chiar așa?!...

Salarii mărite în Primăria Tigveni pentru implementarea unui proiect de modernizare a drumurilor

Puține lucruri merg bine în spațiul virtual alocat localității noastre. Unul dintre acestea, se pare, este cel al prezentării dispozițiilor primarului, în care acesta majorează salariile subalternilor săi pentru implicarea în proiecte de infrastructură. Astfel, persoane din aparatul tehnic al primăriei beneficiază, deja, de majorări salariale între 15 și 25% pentru că fac parte din echipa de implementare a proiectului ”Modernizarea infrastructurii agricole în comuna Tigveni, județul Argeș”.

Dumitru Slătineanu, primar Tigveni: ”Știu situația. Nu e numai la Blaj... peste tot...”

Primar cu ștate vechi, Dumitru Slătineanu, contactat telefonic, ne-a declarat: ”Știu situația. Nu e numai la Blaj... peste tot drumurile, primăvara, sunt cu probleme. Iarna circulă tractoare, și mai ales iarna asta, că nu a fost îngheț. Nefiind îngheț, cei care circulă cu tractoare, cu mașini mari, le strică mai rău...
Redactor: Totuși, acolo sunt douăzeci, douăzeci și cinci de suflete. Sunt izolați complet...
Dumitru Slătitneanu: Nu... știu, știu că acolo e un domn care nici măcar nu locuiește aici...
Redactor: O fi. Dar cu cei care locuiesc, ce faceți?
Dumitru Slătineanu: V-am spus că eu fac ceea ce am făcut de 14 ani, pentru binele comunei Tigveni, dar în măsura fondurilor pe care le am, în măsura posibilităților pe care le am.
Redactor: Dacă se îmbolnăvește cineva, are un atac de cord, sau își rupe oasele, ce face acolo, izolat?
Dumitru Slătineanu: Tot posibilul facem să îl ajutăm. Le-am dus și apă vara, când a fost secetă. Le-am dus și pâine când nu au mai putut să ajungă. Nu i-am uitat niciodată... noi tot posibilul facem... o să încercăm să pietruim după aprobarea bugetului... și în măsura în care vom avea de unde să luăm piatră. Are RMR-ul o stație de sortare, însă nu lucrează până la 1 martie. Noi încercăm să pietruim în fiecare an, dar avem 90 de kilometri de drumuri, am depus cinci proiecte, cinci dosare la Minister și nu ne-au aprobat niciunul. Ia spuneți-mi și mie, ce să fac? Am dat 200 de milioane (lei vechi, n.r.) pentru proiectul de la Blaj, l-am depus la Minister, ce să fac cu el? Nici gând să mi-l aprobe. Vă spun eu că îmi fac datoria...
Drumul pare, însă, abandonat dintotdeauna. Cu toate astea, cel puțin declarativ, a fost întreținut, printr-o ”campanie de pietruire a tuturor străzilor...”

Primar Tigveni, interviu din decembrie 2017 (Viața satului):  Tocmai pentru a avea o infrastructură rutieră pusă la punct, în ciuda faptului că nu avem asfalt, pe tot parcursul anului am întreprins o campanie de pietruire a tuturor străzilor din localitate, iar rezultatele se văd.
Ceva mai puțin aici, domnule primar! Mai puțin aici!...
S.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea