Directorul Agenției pentru Protecția Mediului Argeș nu știe cât are salariu

# Directoarea Cristiana Surdu evită să spună ce despăgubiri va primi Mariana Ionescu în urma deciziei instanței, despăgubiri echivalente cu salariul primit de ea, ca director, în ultimii doi ani
Cristiana Surdu, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Argeș evită să facă public ce despăgubiri urmează să primească fosta directoare de la APM Argeș, Mariana Ionescu. Curtea de Apel Pitești a obligat Agenția Națională pentru Protecția Mediului la reintegrarea Marianei Ionescu pe funcția de director și la plata salariul indexat, majorat şi recalculat precum şi alte drepturi de care ar fi beneficiat în funcţia de conducere din care a fost eliberată, pe o perioadă de circa 2 ani, între 15 ianuarie 2016 - decembrie 2018. La sfârșitul anului 2017, Mariana Ionescu a fost reintegrată în sistem ca director al APM Argeș. În schimb, prima decizie a acesteia în calitate de director a fost să intre în concediu de odihnă, decizie urmată de o depunere a demisiei pe data de 28 decembrie. Despre motivele care au stat în spatele deciziei de demisie a Marianei Ionescu vom vorbi, însă, într-un material viitor. Cert este că fosta directoare va primi salariul echivalent funcției de director executiv la APM Argeș timp de 2 ani fără să muncească nici măcar un minut.
Am încercat să stăm de vorbă pe acest subiect cu directoarea APM Argeș, Cristiana Surdu, dar aceasta nu a binevoit să stea de vorbă cu noi, precizându-ne, prin vocea secretarei și a purtătorului de cuvânt, să facem o solicitare scrisă. Așa am și făcut! Am solicitat care este valoarea totală a despăgubirilor care vor fi primite de Mariana Ionescu și dacă APM Argeș, instituția unde a lucrat fosta directoare și de unde urma să-și primească salariul, va ataca în instanță persoanele care au semnat decizia prin care aceasta a fost demisă, decizie considerată nulă de instanță (facsimil 1).

„Subiectul în discuție excedează competențele legale acoperite de Agenția pentru protecția Mediului Argeș”

În răspunsul semnat de directorul Cristiana Surdu ni se spune însă că: „Agenția pentru Protecția Mediului nu a făcut parte în procesul pe care fostul Director executiv Mariana Ionescu l-a purtat cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului”. Și nimic  referitor la valoarea despăgubirilor. Deși acestea nu reprezintă altceva decât salariul directorului pe o perioadă de 2 ani. Cu alte cuvinte, salariul pe care Cristiana Surdu l-a primit în această perioadă când Mariana Ionescu a fost suspendată.
În ceea ce privește răspunsul la cea de-a doua întrebare, acesta „excedează competențele legale” ale APM Argeș: „Pentru identitate de rațiune, promovarea unei acțiuni în justiție vizând subiectul în discuție excedează competențele legale acoperite de Agenția pentru protecția Mediului Argeș”, se arată în răspunsul semnat de directoarea Cristiana Surdu.
Alex Vlaicu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea