Soprana Teodora Gheorghiu, în premieră, la Filarmonica Piteşti

Vineri, 16 martie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional Piteşti, Filarmonica Piteşti organizează recitalul cameral susţinut de soprana Teodora Gheorghiu. Concerul cameral este inclus turneului naţional extraordinar pe care soprana îl întreprinde cu succes pe scenele muzicale din România.
În program, recital de lieduri şi arii de Belini, Verdi, Donizetti, Mozart şi Rossini. Acompaniator, la pian, Clementina Ciucu. În program: Wolfgang Amadeus Mozart - Deh vieni, aria Susannei din Nunta lui Figaro, Gioachino Rossini - La partenza din Serate musicali, La pastorella delle Alpi din Serate musicali şi Tanti affetti in tal momento, aria Elenei din La donna del lago, Giuseppe Verdi - Sempre libera, aria Violetei din La Traviat, Vincenzo Bellini - Col sorriso d'innocenza, arie din Il pirat, Gaetano Donizetti -Eterno amore e fè din Collezione di canzonette, Il barcaiolo din Nuits d’été à Possilipo, şi La ninna nanna din Ricordi Napoletani.
Născută la Braşov, Teodora Gheorghiu a urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În 2003 a debutat la Opera Naţională Română, iar din 2004 este solistă a Operei de Stat din Viena. În urma participării la mai multe concursuri muzicale, tenorul spaniol José Carreras i-a oferit premiul special al concursului muzical Julián Gayarre. Dintre premiile câştigate menţionăm premiul al doilea la Concursul George Enescu şi bursa vieneză Herbert von Karajan. A mai activat la Opera Studio din Chapelle Reine Elisabeth.  A susţinut concerte şi recitaluri în Europa, la Paris, Bruxelles, Nancy, Geneva.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea