Pedepse reduse semnificativ pentru agresorii polițiștilor din Curtea de Argeș

La începutul lui 2016, doi poliţişti din Curtea de Argeş au fost bătuţi în plină stradă de către două persoane. Procesul agresorilor comisarului Laurenţiu Iordache (foto), actual adjunct șef al Poliției Municipiului Curtea de Argeș, şi ai agentului Cornel Oprescu a ajuns la final. Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate de inculpaţii Dincuţă Constantin Cosmin şi Curpaş Mucenic , împotriva sentinţei penale pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Joi, 15 martie, instanța a dat hotărâre definitivă în acest dosar de ultraj.

Unul dintre inculpați a primit doar închisoare cu suspendare, după ce inițial a primit cu executare

Judecătorii au decis reducerea semnificativă a pedepselor aplicate în primă instanță în dosarul agresorilor polițiștilor din Curtea de Argeș. Astfel, Cosmin Dincuță, acuzat de ultraj, a primit un an și opt luni de închisoare, cu șase luni mai puțin față de hotărârea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. La această pedeapsă, inculpatului i se vor mai adăuga 1.197 zile închisoare dintr-un rest de pedeapsă neexecutat pentru o altă condamnare din 2015. În schimb, în ceea ce îl privește pe Mucenic Curpaș, față de acesta s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cu un termen de supraveghere de 4 ani. În primă instanță, acesta fusese condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu executare, însă Curtea de Apel Pitești a decis suspendarea pedepsei.

Dincuță obligat să plătească despăgubiri civile polițiștilor

Față de Cosmin Dincuță s-a dedus prevenţia la zi. Așa se face că inculpatul mai are de ispășit circa 1000 de zile de închisoare. Cum restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate au fost menținute, Dincuță va trebui să plătească și despăgubiri către polițiștii agresați: 17.500 lei către Laurențiu Iordache și 30.500 lei către Cornel Oprescu.
Celălalt inculpat acuzat de ultraj, Mucenic Curpaș, trebuie să presteze și 80 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Primăria Curtea de Argeş sau Consiliul Judeţean Curtea de Argeş. „În baza art.241 al.1 lit.c Cod procedură penală, constată încetată măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Curpaş Mucenic”, se mai arată în hotărârea instanței.
Vă reamintim că agresiunea față de cei doi polițiști a avut loc în cursul nopţii de 15 spre 16 ianuarie 2016 în parcarea din faţa Bisericii Domneşti din municipiul Basarabilor. Aflat în misiune, subcomisarul Laurenţiu Iordache, în acea perioadă şeful Biroului de Investigaţii Criminale Curtea de Argeş, patrula împreună cu agentul principal Cornel Oprescu. Ajunşi în parcarea de la Biserica Domnească, poliţiştii s-au întâlnit cu doi indivizi băuţi, care tocmai ieşiseră dintr-un bar. Unul dintre ei şi-a amintit că subcomisarul Iordache îl anchetase într-un dosar penal şi din această cauză a ajuns la închisoare. Ca să se răzbune, interlopii s-au repezit asupra poliţiştilor şi au început să îi bată. În scurt timp de la săvârșirea faptei, agresorii polițiștilor au fost identificaţi ca fiind Constantin Cosmin Dincuţă şi Mucenic Curpaş, ambii din Curtea de Argeş.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea