Finanțele Publice Argeș - întâlnire de lucru cu Asociația Oamenilor de Afaceri

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, prin directorul Lucreţiu-Ioan Tudor alături de directoarea adjunctă Gabriela Ionescu, a luat parte, pe 21 martie, la o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Consiliului Director și ai executivului Asociației Oamenilor de Afaceri Argeș.
Această inițiativă a venit în susținerea realizării obiectivului principal al AOA Argeș, acela de a susține dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri și a parteneriatului public privat. Discuțiile au fost concentrate în principal pe stabilirea de întâlniri semestriale între reprezentanții celor două instituții, în scopul îmbunătățirii colaborării și comunicării dintre acestea. De asemenea, urmează stabilirea unor proceduri prin care membrii AOA Argeș să poată avea acces la informații cu privire la noutățile din domeniul fiscal, într-un timp cât mai scurt și într-o formă sintetizată. S-a evidențiat de către conducerea AOA Argeș și necesitatea prerogării termenului pentru casele de marcat digitale. Reprezentanții AJFP Argeș au subliniat faptul că la nivelul anului 2017 s-a înregistrat o creștere semnificativă a gradului de colectare. Ulterior acestei prime întâlniri, AOA Argeș a început deja consultările cu firmele membre în vederea pregătirii următoarelor întâlniri.
Din partea Consiliului Director AOA Argeș au luat parte le discuții Marian Toma, președinte AOA Argeș, Savu Dragomir și Larisa Vlăsceanu, membrii ai Consiliului Director. Executivul AOA Argeș a fost reprezentat de Dan Ionescu – președinte executiv și Alexandru Șerban – director.  


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea