Luna Plantării Arborilor a început! Președintele CJ Argeș a plantat primul copac la evenimentul Direcției Silvice

Direcţia Silvică Argeş a deschis, oficial, “Luna plantării arborilor” vineri, 30 martie, printr-o acţiune de plantare de puieţi în şantierul de împăduriri din Pădurea Trivale, situat pe platoul din apropierea Mânăstirii Trivale. La aceasta au participat, cu voioșie, câteva clase de elevi care, sub îndrumarea personalului Direcției, au învățat să planteze brazi. Evenimentul are un pronunțat caracter simbolic, dând, practic, startul unor ample acțiuni de împădurire, acțiuni derulate în fiecare primăvară.
Luna Pădurii, aşa cum era intitulată până acum câțiva ani, este una dintre cele mai importante evenimente silvice şi ecologice şi reprezintă o modalitate de sensibilizare a publicului larg şi a factorilor decizionali cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic. Acest eveniment îşi are începuturile încă din anul 1872, când a debutat organizarea sărbătorii sădirii arborilor în Statele Unite ale Americii, ca urmare a despăduririlor masive care au avut loc. În România, prima dată, a fost organizată în 1902, de către Spiru Haret, pe atunci ministrul Cultelor şi Instrucţiei Publice, sub denumirea „Sărbătoarea sădirii arborelui”. Luna plantării Arborilor a fost celebrată pentru prima dată în anul 1953, când s-a stabilit prin lege realizarea, an de an, a unor acţiuni pe linie silvică, cu un pronunţat caracter educativ.

Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș a plantat primul copac la evenimentul Direcției Silvice Argeș

Prezența pe platoul din Pădurea Trivale a fost una numeroasă. Specialiști ai Direcției Silvice, ai ocoalelor silvice, reprezentanții ITRSV, copii, cadre didactice, presa. Dintre politicieni, Dan Manu, președintele C.J. Argeș a dat tonul, plantând, alături de micuți, câțiva arbori. Au mai fost prezenți deputații Nicolae Velcea și Nicolae Georgescu. Nu a lipsit nici directorul AJFP Argeș, Lucrețiu Ioan Tudor. ”Asfaltul moale” nu i-a împiedicat pe cei de față să muncească, semn că roade bune anul are, măcar anul Direcției Silvice Argeș. S.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea