Se mută sediul PNL Argeș! În locul lor vine ALDE

Schimbare de sediu la Partidul Național Liberal filiala Argeș! După ce timp de mai mulți ani, organizația județeană și-a desfășurat activitatea în spațiul situat pe str. Egalității, lângă Colegiul Zinca Golescu, conducerea partidului a decis mutarea sediului. Astfel, PNL Argeș își va desfășura activitatea în fostul sediu al PDL Pitești, aflat pe strada Negru Vodă. În fostul sediu al PNL Argeș urmează să își desfășoare activitatea Partidul Alianța Liberalilor și Democraților.

Săptămâna trecută, în Consiliul Local Pitești s-au adoptat proiectele privind repartizarea până în 2021, în vederea închirierii fără licitație publică, a unui spațiu către PNL Argeș, cu destinația de sediu de partid, respectiv unul către ALDE.
Trebuie precizat că între Serviciul de Exploatare a Patrimoniului Pitești și PNL Argeș chiar exista un litigiu, ca urmare a încetării contractului la unul dintre cele trei sedii pe care liberalii le dețin în Pitești. În cele din urmă, litigiul a fost închis prin depunerea concomitentă a unor cereri de renunțare la pretenții. Decizia SPEP Pitești a fost luată în condiția în care PNL Argeș a predat spațiul deținut cu chirie, pe str. Egalității, mai exact sediul în care partidul și-a desfășurat activitatea în ultimiul deceniu. După ultima ședință de Consiliu Local Pitești, în următoarea perioadă, odată cu mutarea liberalilor în spațiul din str. Negru Vodă, în fostul sediu al acestora se va muta organizația municipală a ALDE.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea