Salariile din instituțiile deconcentrate din Argeș

# La Serviciul de Ambulanță, angajații mai primesc încă un salariu din… sporuri # Sporuri de 85% din salariul de bază la Direcția de Sănătate Publică Argeș # Salariul directorului DSVSA Argeș este aproape cât cel al președintelui României # Directorul de la OCPI Argeș - peste 12.000 lei
Angajările în sistemul bugetar au devenit din ce în ce mai atractive mai ales că salariile bugetarilor depășesc pe cele din privat. În conformitate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, autorităţile şi instituţiile publice trebuie să publice la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an, o listă a tuturor funcţiilor din autorităţile sau instituţiile publice ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, fiind menținută lista pe tot parcursul anului. În Argeș, la nivelul conducerii administrației județene se înregistrează cel mai mare salariu. Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș, are un salariu brut de 21.375 lei, iar vicepreședinții Ion Mînzînă și Simona Brătulescu câte 19.000 lei. Nici salariile angajaților serviciilor publice deconcentrate din Argeș nu sunt de neglijat. În cele ce urmează vă prezentăm salariile primite de angajați la o parte dintre instituțiile publice deconcentrate din județul Argeș.

Directorul ABAAV:  10.000 lei

Începem cu Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, o instituție  în care se desfășoară multe jocuri de culise și în care de cele mai multe ori interesul își poartă fesul. Bogdan Gorunescu, încă director interimar la ABAAV, are un salariu de bază de 10.002 lei, fiind urmat de directorul economic cu 9.651 lei.
Directorii tehnici de la ABAAV au un salariu de bază cuprins între 8.113 și 9.651 lei, directorii SGA - 8.125 și 8.375 lei, iar inginerii șefi SGA între 7.500 și 8.113 lei. Mai menționăm: un biolog are un salariu de bază cuprins între 4.070-5.255, economist cu un salariu cuprins între 3374-6050 lei, hidrolog – între 3.374-5.255 lei, inginer – între 2.433-6.463 lei.

La Ambulanță – sporuri de 75% pentru condiții deosebit de periculoase

La Serviciul de Ambulanță Argeș, toţi angajaţii, pe lângă salariul de bază, au sporuri de 50% sau 75% pentru condiţii deosebit de periculoase, dar și alte sporuri precum cel pentru muncă de noapte sau cel de… calculator.
Astfel, managerul general dr. Marian Hiru are un salariu de bază de 6.400 lei,  la care se adaugă sporuri de 4.160 lei, reprezentând spor de 50% pentru conditii deosebit de periculoase, spor calculator 15%. Directorul medical 7.141 lei – salariu de bază și sporuri de 4.642, directorul economic are un salariu de bază de 6.035 lei și sporuri de 5.432, având inclus și sporul de control financiar preventiv de 25%, iar directorul tehnic are un salariu de bază de 4.095 lei și sporuri de 2.662 lei. De asemenea, medicul primar obține un salariu de bază, între 5.841 lei şi 6.586 lei, la care se adaugă sporuri de 5.257 lei și 5.928 lei, reprezentând spor de 75% pentru condiţii deosebit de periculoase și un spor pentru munca de noapte de 15% din salariu. De asemenea, un medic specialist, la Serviciul de Ambulanță, obține un salariu de bază între 4.222 lei şi 4.997 lei și sporuri între 3.800 și 4.498 lei. Un asistent medical principal S, asistent medical principal PL și asistent medical PL obțin un salariu de bază între 2.142 lei și 3.443 lei, la care se adaugă sporuri între 1.928 lei și 3.098 lei, respectiv un asistent medical debutant PL cu un salariu de bază între 1.838 lei și 2.117 lei și sporuri între 1.645 lei și 1.906 lei. Un ambulanțier are un salariu de bază cuprins între 2.348 lei și 2.849 lei, la care se adaugă sporuri între 2.113 lei și 2.564 lei, în timp ce un șofer de ambulanță obține un salariu de bază între 1.750 lei și 2.193 lei, cu sporuri între 1.576 și 1.974 lei.

La DSVSA Argeș: șeful are cel mai mare salariu

La Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, directorul executiv, Daniel Lupu, are un salariu de bază de 13.425 lei, plus spor de condiții de muncă de 4.028 lei.
Directorul adjunct obține 12.437 lei și sporuri de 3.731 lei , șeful de serviciu are 10.880 lei, plus spor de condițiii de muncă de 3.264 lei și spor de doctorat de 950 lei, iar șeful de birou 10.266 lei, plus spor de 3.080 lei.
De asemenea, un consilier superior obține între 7.995 lei și 9.015 lei, o parte dintre ei obținând și sporuri pentru condiții de muncă. Un medic veterinar câștigă între 6.315 lei și 6.647 lei, iar un medic veterinar primar 7.952 lei.

Medicul șef al laboratorului DSP – cel mai bine plătit din instituție

La Direcția de Sănătate Publică Argeș există și sporuri de 85% din salariu pentru condiții deosebit de periculoase. La 28 februarie a.c., directorul executiv de la DSP Argeș, Sorina Honțaru, are un salariu de bază de 8.678 lei, plus spor de condiții vătămătoare de 1.302 lei și indemnizație titlu doctorat de 950 lei, ajungând la un venit total de 10.930 lei. Directorul adjunct în sănătate publică și directorul adjunct economic au câte un salariu de bază de 8.374 lei și un spor de condiții vătămătoare de 1.256 lei, iar șeful serviciului are un salariu de bază de 8.384 lei, plus spor de condiții periculoase de 1.258 lei și indemnizație titlu doctor de 950 lei.
De asemenea, un asistent principal PL are un salariu de bază cuprins între 4.456 lei și 4761 lei, 26 dintre asistenții principali de la DSP primesc și sporuri pentru condiții periculoase sau deosebit de periculoase cuprinse între 317 lei și 3.854 lei. Un biolog are salariu de bază de 6.108 lei, la care se adaugă sporuri cuprinse între 1.490 și 5.192 lei. Un chimist gradația 4 obține, la DSP Argeș, un salariu de bază de 4.801 lei, iar un chimist principal gradația 5 – 6.108 lei, la care se adaugă sporuri pentru condiții periculoase. Un consilier superior în funcție de gradație câștiga între 6.685 lei și 7.635 lei, plus sporuri între 1.000 și 1.145 lei. Un inspector principal, între 6.300 lei și 6.531 lei, plus sporuri de circa 950 lei, un inspector superior, în funcție de gradație, are un salariu de bază între 6.853 și 7.482 lei, plus sporuri între 1.028 și 1.122 lei. Opt medici primari de la DSP Argeș au un salariu de bază de 7.988 lei, iar unul dintre ei obține și un spor pentru condiții deosebit de periculoase de 6.790 lei. Cel mai mare salariu de la DSP Argeș îl are medicul șef laborator grad I cu un salariu de bază de 12.042 lei și un spor pentru condiții periculoase de 3.613 lei.

Circa 3.800 de lei – cel mai mic salariu de la Direcția pentru Agricultură Argeș

La Direcția Județeană pentru Agricultură Argeș, directorul executiv, Vasile Roman, are cel mai mare salariu de bază din instituție – 7.546 lei, în timp ce directorul adjunct primește 7.282 lei, iar șef serviciu – 6.844 lei. Un consilier superior la Direcția pentru Agricultură Argeș primește 6.108 lei, la care se adaugă un spor de condiții de muncă periculoase de 916 lei. Cel mai mic salariu din instituție îl primește șoferul 3.476 lei, plus spor pentru condiții de muncă periculoase de 348 lei.

La AJOFM se oferă și vouchere de vacanță

La Asociația Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș nu se acordă sporuri, dar în schimb se oferă vouchere de vacanță de 1.450 lei pentru fiecare angajat. Directorul executiv, Nicolae Bădescu, primește un salariu de bază de 8.678 lei, iar directorul adjunct 8.250 lei. Șeful de serviciu, în funcție de gradație, primește un salariu între 6.954 lei și 7.429 lei, un consilier superior între 5.053 lei și 5.357 lei, un consilier juridic superior 5.205 lei, iar un consilier juridic principal 3.718 lei.

Dumitru Tudosoiu, depășit la venit de adjuncta sa

La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Argeș cel mai mare salariu nu îl are inspectorul școlar județean, Dumitru Tudosoiu, ci adjuncta sa, Eugenia Jianu, cu 9.787 lei, sumă compusă din salariul de bază 7.170 lei, gradația de merit 1.667 lei și sporul de doctorat de 950 lei. Dumitru Tudosoiu obține un venit brut total de 9.407 lei, iar celălalt adjunct, Mihaela Crișan, 8837 lei. Inspectorii școlari au un salariu de bază de 6.225 lei, la care se adaugă gradația de merit de 1494 lei și sporul de doctorat, acolo unde e cazul, contabilul șef 6.834 lei, plus sporul de control financiar preventiv de 594 lei, șef birou – 4.456 lei. Salariile de bază ale consilierilor sunt cuprinse între 3.582 lei și 4.881 lei.

Luptă aprigă la OCPI Argeș pentru postul de director cu un salariu de 12.000 lei

La Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș funcția de director aduce beneficiarului un salariu de bază de 12.121 lei. Asta și explică de ce, în această perioadă, pentru funcția de conducere de la OCPI Argeș „trage sfori” mai mulți membri din organizația PSD Argeș. În prezent funcția de conducere este deținută de Mihăiță George Barbu (stânga), dar schimbarea acestuia cu Radu Bănică, consilier local la Pitești, este doar o chestiune de zile, fiind așteptată aprobarea de la centru. Revenind la salarii, șeful de serviciu de la OCPI Argeș are un venit de 9.306 lei, iar șeful de birou un salariu cuprins între 8.219-9.041 lei. Un consilier, în funcție de gradul deținut primește între 4.940 lei și 6.473 lei, un consilier juridic între 4.855 lei și 6.439 lei, iar un consilier cadastru între 3.814 lei și 7.415 lei. Un registrator de carte funciară primește între 5.780 lei și 7.319 lei, iar un asistent registrator principal între 4.460 lei și 6.764 lei. Trebuie menționat că angajații de la OCPI aflați în funcții de conducere primesc pe an 8.760 lei indemnizație de hrană, iar cei aflați în funcție de execuție 6.570 lei, tot anual.  (A.V.)

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea