Curtea de Apel Pitești desființează aberația produsă de Noul Cod Penal

# Datorită acesteia, un hacker a primit, la Tribunalul Vâlcea, un an condamnare la închisoare și... 25 de ani sporuri!
Pe rolul instanței Curții de Apel Pitești, s-a  judecat  celebrul proces al unor copii acuzați de mai multe tipuri de fraude  informatice. Dosarul a fost instrumentat de D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Vâlcea și judecat, în primă instanță, de magistrații Tribunalului Vâlcea. Aceștia, aplicând prevederile noului cod penal, i-au dat, unuia dintre copiii învinuiți de infracțiuni informatice și constituire de grup infracțional organizat, o pedeapsă halucinantă: peste 25 de ani de detenție!

La începutul anului trecut, Tribunalul Vâlcea a pronunțat o hotărâre ce pare desprinsă dintr-un film SF, în care un tânăr trebuie să execute aproape 26 de ani de pușcărie, deși pedeapsa principală era de numai unul. Acesta  a fost condamnat la 25 ani închisoare pentru fraudă informatică. Din cauza formulei de calcul a pedepselor, s-a ajuns ca,  la pedeapsa principală de 1 an, să se adauge spor de 24 de ani. Tribunalul Vâlcea: “Dispune ca  inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, în cuantum de 24 de ani. În total, va execută 25 ani 7 luni şi 7 zile închisoare”.
Cum s-a ajuns, pe baza noilor coduri penale, la o asemenea aberație? Foarte simplu. Inculpatul Trașcă Petre Sorin a fost condamnat într-un dosar DIICOT pentru o fapta de constituire de grup infracţional organizat, pentru o faptă de spălare de bani şi pentru peste 140 de fapte de complicitate la fraudă informatică.
Astfel, în 16 martie 2017, Tribunalul Vâlcea a hotărât condamnarea lui Petre Sorin Traşcă la 8 luni închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat, 1 an închisoare pentru spălare de bani şi la pedepse de câte 6 luni închisoare pentru infracţiunile de complicitate la fraudă informatică. Pedeapsa finală a ajuns însă la 25 de ani, 7 luni şi 7 zile de închisoare. Asta după ce Tribunalul Vâlcea a dispus că inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care a adăugat 24 de ani, 7 luni şi 7 zile de închisoare, ceea ce reprezintă sporul de o treime din totalul pedepselor stabilite, spor devenit obligatoriu graţie noul Codului penală.

Curtea de Apel Pitești desființează sentința și trimite dosarul spre rejudecare

Dosarul ce conținea pedepsele aberante a ajuns la Curtea de Apel Pitești în luna august a anului trecut. După cinci termene de judecare, în special datorită absenței inculpaților și o amânare a pronunțării, instanța găsește de cuviință să desființeze în totalitate sentința emisă de Tribunalul Vâlcea, și trimite, spre rejudecare, dosarul către aceeași instituție.
Cheltuielile de judecată, de peste 100 de milioane de lei vechi, cad în sarcina statului. Dosarul va fi reluat de la zero la Vâlcea, după care, probabil, va ajunge din nou la Pitești în faza finală.

19.02.2018
Ora estimata: 08:30
Complet: Penal - C 6 A - Tr. Manual
Tip solutie: Soluţionare

Solutia pe scurt: Admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – BIROUL TERITORIAL VÂLCEA, de inculpaţii TRAŞCĂ PETRE SORIN, ZIDARU MARIAN, BUDURĂSCU NARCIS,în prezent aflat în Penitenciarul Mioveni, AVRAM COSTIN, OPRIŢA GEORGE CONSTANTIN, STĂVARU DUMITRU DANIEL, PĂTRU MARIAN DORINEL, MĂNEASA CONSTANTIN CRISTIAN, MARICA ALEXANDRU DUMITRU, ŞAINESCU ION ILIE, VERDEŞ MARINEL DĂNUŢ DUŢU IONUŢ MĂDĂLIN, PĂTRU NICOLAE ADRIAN, de părţile civile ROBERT LENTZEN, SCHUTZE HEIKE SUSANNE, SUSANNE STEINBOCK HEINZELLER, ERIK FRIEDRICH HILDENBRAND, DIETMAR SIMON, KOHLEBERGER JOHANN RENE, RAPP STANISLAW, PLAMONT FABIEN şi SOPOROWSKI ANDREAS şi de părţile vătămate SHEMSIU YILDIZ, BECKER ALEXANDER, JURGEN HILDEBRAND, HOFMANN JOHANNES, ULRIKE GUNTHER, MANFRED FEIX, DOWIDAT LUTZ PETER, CORNELIA JURISCH, CHRISTOPH HENRICH, ZEREN FATIH, MONA MEUER, MAIK MOST UTE MOST, ALBERTO RAMOS GARRIDO ELMYA SA CRISTINA BECERRA RUIZ GRUPO şi TINA BRAXMAIER, împotriva sentinţei penale nr.50 din data de 16 martie 2017, pronunţată de Tribuanlul Vâlcea, în dosarul nr. 975/90/2016.
Desfiinţează în totalitate sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă. Respinge excepţia tardivităţii apelului declarat de Parchet. În baza art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi în sumă totală de 9000 lei precum şi apărătorul părţilor civile şi părţilor vătămate în cuantum de 2505 lei, instanţă apel, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2018, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Document: Hotarâre  179/2018  19.02.2018

A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea