Nica de la Poştă, probabil un suflet de telenovelistă închis în trup de director. PDL-ist...

# Aurelian Nica: Eu mă simt ameninţat… De la 1 iunie, conducerea Companiei Poşta Română a decis trimiterea tuturor angajaţilor în concediu forţat. Fiecare poştaş va sta acasă 2 zile pe lună, perioadă în care nu vor fi plătiţi. Măsura a fost dispusă pentru următoarele 6 luni care au mai rămas din an,  „în vederea redresării economice a Poştei Române”.
Întrebarea care se naşte este următoarea: cine va ţine locul factorilor poştali în zilele când aceştia sunt în concediu forţat, cine va răspunde pentru problemele apărute în sectorul acestora? Din ce am aflat noi, locul poştaşilor aflaţi în zilele libere impuse va fi ţinut de colegii lor, colegi care, în zilele respective, vor acoperi două sectoare, colegi care au salariu diminuat, colegi care nu se ştie cum trebuie să procedeze  în cazul în care se va întâmpla ceva neprevăzut în sectorul colegilor...pentru că nu există nicio reglementare în acest sens.
L-am contactat pe domnul director al Companiei Naţională Poşta Română, Nica Dumitru Aurelian, pentru a lămuri împreună această problemă. Câteva zile ne-a ignorat, câteva zile ne-a refuzat, apoi a refulat...
# Cine acoperă sectoarele rămase libere în zilele în care factorii poştali au concediu forţat?
- Cine v-a dat această informaţie? Fratele dumneavoastră?
# Dacă aveam această informaţie  de la fratele meu nu vă mai ceream detalii....
- Să vă răspundă fratele dumneavoastră.
# Fratele meu nu conduce această instituţie, el este unul dintre angajaţii dumneavoastră, răspunsul dumneavoastră l-ar lămuri şi pe el.
- Nu ştiu ce m-aţi întrebat ...
# V-am întrebat cum aţi organizat sectoarele factorilor poştali care sunt în concediu forţat şi ce se întâmplă în cazul în care apar nereguli în aceste sectoare?
- Nu vă aud bine prin telefon...
# Vă găsesc la birou?
- Sunt la birou, dar nu pot să vă primesc pentru că nu am ce să vorbesc, eu nu declar nimic, sunaţi la departamentul de relaţii cu publicul, eu mă simt ameninţat...
# De cine?
- Nu ştiu despre ce este vorba, nu vă aud bine, o să vă transmit o adresă de e-mail unde să trimiteţi întrebarea, eu nu ştiu despre ce este vorba.
***
Eu nu pot trage concluzia că domnul Nica-Poştă este telenovelist, incompetent  şi rău intenţionat pentru că pe contul dumnealui de facebook, actualizat la zi,  propovăduieşte iubirea de aproape, adoptând  o atitudine profetică „Şi eu îl rog pe Dumnezeu să ne ierte pentru toate greşelile noastre şi să ne dea înţelepciunea să luăm cele mai bine decizii atât pentru noi cât şi pentru oamenii de lângâ noi, care sunt afectaţi de ceea ce noi punem în aplicare. Să fiţi iubiţi!”, încât nu-l poţi bănui că scrie aceste lucruri pentru a-i pica în plasă una două fetişcane aspirante  la  mântuirea sufletului.
Dragi poştaşi, directorul Nica este alături de voi pe această lume, vă păstoreşte şi vă îndrumă, suferinţa vă va elibera şi, din câte se pare, a intrat în campanie de promovare şi pentru lumea cealaltă, se doreşte a fi poştaşul sufletelor rătăcite."Bucuraţi-vă în lacrimi, bucuraţi-vă în pătimire, bucuraţi-vă în moarte, căci cei mai buni din neamul omenesc, care au străbătut această cale spinoasă ca şi voi, vă aşteaptă acum în lumea cealaltă, unde domneşte Hristos, şi unde nu este durere, nici întristare, nici suferinţă, ci viaţă şi bucurie veşnică." Citat din Nica – sursa: Sfânta pagină Facebook. Mădălina Stama

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea