Interviu ADRIAN BUGHIU, subprefectul județului Argeș „Voi fi alături de sportul argeşean, voi căuta să sprijin tinerii din Argeş”

Până săptămâna trecută, director executiv adjunct al Direcției Județene pentru Tineret și Sport Argeș, cu o numire, în 2015, de secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, cu atribuţii pe partea de tineret. Guvernul a adoptat, marţea trecută,  o hotărâre prin care Adrian Bughiu a fost numit în funcţia de subprefect al Argeşului. Actualul director adjunct al DJST Argeş îl va înlocui în funcţie pe Gabriel Stoian.  Fără să renunțe însă, prin această plecare, la fotoliul pe care îl părăsește. Cu ce gânduri își ia, în primire, noua funcție, dar și cu ce planuri de viitor, am aflat, tocmai de la noul subprefect:
# Felicitări pentru numirea în funcţia de subprefect al judeţului Argeş. Ce înseamnă această funcţie pentru dumneavoastră?
- Trebuie să recunosc acest lucru mă onorează. Însă, nu este deloc uşor, să ştiţi. Această postură îmi conferă şi multe atribuţii pe care trebuie să le îndeplinesc cu succes. Sunt sigur că voi face acest lucru alături de cei care au crezut în mine,  alături de echipa de la Prefectura Argeş şi alături de persoanele cu putere de decizie în oraşele şi comunele din judeţul nostru. Împreună trebuie să acţionăm precum o echipă.
# Cum aţi primit propunerea de a accepta numirea în funcţia de suprefect al judeţului?
- Încă de la început, am primit cu satisfacție, dar şi cu o mare responsabilitate decizia numirii mele în funcţia de subprefect al judeţului Argeş. Este o funcţie care onorează pe oricine, la care te gândeşti poate o viaţă întreagă, aceea de subprefect al judeţului în care te-ai născut şi ai crescut. Cu siguranţă, ştiţi şi dvs, au mai fost zvonuri legate de această funcţie şi în trecut, tocmai de aceea, acum am aşteptat ca totul să fie oficial. Încă odată, vreau să le mulţumesc celor care au avut încredere în potenţialul meu.
# În ultimi şase ani, aţi lucrat şi în administraţia publică locală, dar şi în cea centrală…
- Am fost onorat de fiecare dată în perioada la care faceţi referire. Bineînţeles, au fost şi moment grele, dificile, nu le pot ascunde, dar am trecut peste orice. Pot spune că experienţa acumulată în administraţie, în ultimi şase ani, fie în postura de director executiv adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş, fie în cea de secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului - îmi oferă încrederea că am deprins experienţa necesară pentru a mă achita de toate sarcinile în noua postură.
# Care sunt principalele priorităţi pe care vii le propuneţi în postura de subprefect?
- Fiind la început de drum în noua postură, nu vreau să arunc cu vorbe mari. Nu vreau să mă arunc în promisiuni. Îmi place să iau lucrurile treptat, iar acum sunt în stadiul de a lua pulsul lucrurilor, de a mă acomoda cu noul post. Pot spune însă, ce îmi doresc… Vreau să lucrez pentru argeşeni şi în cinstea argeşenilor. Ne aflăm într-un an important - 2018, cel al Centenarului Marii Uniri. Eu voi face tot posibilul pentru a îndeplini atribuţiile de lucru ce decurg din fişa postului, ca subprefect al judeţului Argeş şi vă asigur că agenda de lucru va fi plină şi deschisă nevoilor argeşenilor.
# Veţi continua şi proiectele începute în calitate de director adjunct la DJST Argeş sau ca secretar de stat în MTS?
- Cu siguranţă. Am fost în fenomenul sportiv, am trăit pentru fenomentul sportiv, deşi în ambele posturi enumerate de dvs mai sus, am avut atribuţii pe latura de tineret. Ştiu însă, nevoile sportului, nevoile tinerilor. Voi fi alături de sportul argeşean, voi căuta să sprijin tinerii din Argeş. Pe toată lumea vreau să asigur de toată deschiderea mea. Vă mulţumesc pentru şansa pe care mi-aţi dat-o, aceea de a transmite gândurile mele de debut, argeşenilor pe care îi voi reprezenta.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea