Concluziile incendiului de vegetație de lângă Cetatea Poenari

# Președintele Consiliului Județean recunoaște că în afară de liftul de acces spre Cetate, trebuie realizate și alte lucruri la care nici nu s-a gândit înainte de incendiu # ISU Argeș: Incendiul a fost provocat de o țigară aprinsă aruncată la întâmplare
După mai bine de cinci zile de eforturi, misiunea pentru stingerea incendiului din apropierea Cetății Poenari a fost încheiată. Conform ISU Argeș, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că incendiul a fost provocat de o țigară aruncată la întâmplare. Aproape 50 de misiuni de stingere cu ajutorul elicopterelor şi a dispozitivului Bambi Bucket au fost efectuate pentru lichidarea incendiului de vegetaţie uscată din localitatea Arefu. Peste 250 de militari, voluntari şi personal civil au participat la intervenţie. La stingerea flăcărilor au participat forţe de la ISU Argeş, Bucureşti-Ilfov, Braşov, Prahova, Sibiu, Teleorman şi Dâmboviţa, de la Unitatea Specială de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă Ciolpani, de la Inspectoratului General al Aviaţiei din cadrul MAI cu două elicoptere, de la Direcţia Silvică, Garda de Mediu, Jandarmerie, Poliţie şi Salvamont Argeş.

Martorii spun că în ziua producerii incendiului s-au aruncat și petarde

De fapt, au existat un număr de trei ipoteze ale izbucnirii incendiului, după cum a precizat, inițial, inspectorul şef al ISU Argeş Bogdan Olar, toate având la bază neglijența oamenilor. Prima era că unii turişti în timp ce urcau spre Cetatea Poenari au aruncat petarde pentru a speria eventualii urşi din zona cetăţii, din spusele martorilor, a doua variantă era că cineva a vrut să facă un grătar în zona de lângă cetate, fiind văzuți mai mulți tineri care s-au urcat împreună cu un grătar; în fine, a treia ipoteză, considerată între timp ca fiind cea reală, că o persoană a aruncat o ţigară aprinsă în vegetaţia uscată. Chiar dacă incendiul, oficial, nu a izbucnit de la petarde aruncate pentru a speria animalele pădurii au fost martori care au confirmat că s-au aruncat cu pocnitori în drum spre Cetate, în ziua izbucnirii acestuia. Întrebarea care se pune în aceste condiții este: au venit echipați turiștii cu petarde sau și le-au procurat de undeva anume? Sursele noastre spun că la intrarea pe cărarea ce duce spre Cetatea Poenari se găsesc mai multe amplasamente în care poți să cumperi aproape orice inclusiv artificii sau petarde pentru… speriat urșii. Cert este că imediat după izbucnirea incendiului au dispărut subit, probabil și definitiv, și stocul de pocnitori din respectivele amplasamente.

Dotări insuficiente

Pe parcursul operaţiunilor de stingere a incendiului s-au observat și principalele lipsuri. „Greutățile pe care le-am descoperit ar fi insuficienta dotare cu pompe manuale pentru transportul apei individual de către pompieri. Nu au fost destule și suficiente. Și alte lipsuri pe partea de cazare temporară precum toaletele ecologice, saltele, materialele şi aparatura pentru prepararea hranei…”, a precizat șeful ISU Argeș, Bogdan Olar. De asemenea, conform surselor noastre, ISU Argeș nici nu deține pompe specializate de stingere a incendiului, ele fiind aduse în acest caz de la ISU Sibiu.

Dan Manu: „În afară de calea de acces trebuie să facem și lucruri la care nu ne-am gândit până acum”

Pe lângă reabilitarea Cetății Poenari, Consiliul Judeţean are în vedere şi montarea unui lift, cu bani proprii, pentru a facilita accesul la cetate. Odată cu acest incendiu, s-au observat și alte lucruri pentru care autoritățile trebuie să investească, după cum a recunoscut și președintele CJ Argeș.
„Am văzut cât de necesar este liftul… În afară de calea de acces trebuie să facem și lucruri la care nu ne-am gândit până acum”, a precizat Dan Manu. De exemplu, nu s-a luat în considerare, în nici un moment, realizarea unor surse de apă în zonă care ar putea ușura munca pompierilor în cazul unui incendiu. Limitarea resurselor de apă, pe munte, a fost și unul dintre motivele care au dus la îngreunarea intervenției. De altfel, chiar dacă exista un lift care să facă accesul la Cetatea Poenari, acesta nu ar fi putut fi utilizat în cazul incendiului, ținând cont și de faptul că Hidrocentrala, acolo aflându-se rețeaua de distribuție ce alimentează obiectivele din apropiere, a fost scoasă din funcțiune pe parcursul mai multor ore.

În 2012, peste 600 de ha de vegetație au ars pe versantul argeşean al Masivului Făgăraş

Un alt incendiu important de vegetaţie în zona județului a avut loc în 2012, pe versantul argeşean al Masivului Făgăraş, în zona golului alpin de pe Valea Brătila, Vârful Netotu, la o altitudine de aproximativ 2.000 de metri, focul manifestându-se pe sute de hectare de vegetație. Flăcările au mistuit atunci peste 600 de hectare de vegetaţie uscată, jnepeniş şi pădure de conifere. În acest caz, s-a vehiculat că incendiul a fost provocat de persoane care au încercat să ascundă tăierile ilegale de pădure. A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea