S-a realizat prima investigație la computerul tomograf de la Spitalul de Pediatrie

Computerul Tomograf de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti este funcţional. Pe 25 mai s-a acordat autorizația de punere în funcționare, iar la două zile distanță, pe 27 mai, a avut loc și prima investigație la noul aparat. Un tânăr de 17 ani a beneficiat de o tomografie după ce a căzut cu bicicleta. „În momentul de față se pot efectua tomografii în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală. Prima investigație a avut loc pe 27 mai. Un pacient cu un traumatism policontuzionat prin cădere de pe bicicletă a necesitat această investigație la indicația medicului specialist neurolog”, ne-a precizat directorul medical al Spitalul de Pediatrie și purtător de cuvânt al instituției, dr Adina Enescu.

Noi angajări în cadrul laboratorului unde funcționează computerul tomograf

Echipamentul de Tomografie Computerizata „Neuviz 16 Essence’’, în valoare de 6.136.226,44 lei, a fost achiziționat de către Ministerul Sănătății în cadrul Proiectului privind Reforma Sectorului Sanitar – Îmbunătățirea Calității și Eficienței Sistemului Sanitar, cu finanțare din Imprumutul BIRD nr. 8362 – RO și alocat Spitalului de Pediatrie. În cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală își desfășoară activitatea un număr de trei medici cu contract de muncă pe perioada nedeterminată (care au și competență tomografie computerizată), la care se adaugă colaborarea pentru asigurarea continuității activității medicale cu încă trei medici cu competență. Echipa medicală din cadrul laboratorului este completată de un număr de nouă asistenți medicali urmând ca, într-un termen relativ scurt, să mai fie angajați încă patru asistenți medicali.
„Au fost mai multe sesiuni de pregătire a medicilor care activează în cadrul laboratorului, sesiuni de instruire din partea producătorului. De la începutul anului și până acum au fost în jur de 60 tomografii, probabil că acum acest număr de investigații vor fi în creștere pentru că este mult mai la îndemână. Se vor suplimenta și asistenți ca să fie un număr optim pe tură pentru ca timpul de așteptare să fie cât mai scurt”, a mai precizat dr. Adina Enescu (foto).
Prin aducerea unui computer tomograf la Spitalul de Pediatrie Pitești s-a redus și timpul de așteptare al pacienților: „S-a scurtat foarte mult timpul de așteptare al pacienților în sensul că aveam două contracte semnate cu spitalul Militar și Spitalul Județean fapt ce impunea așteptare din partea pacientului. Este un beneficiu pentru pacienți pentru că se scurtează timpul, se pune un diagnostic precoce într-un timp foarte scurt… Pentru noi dispozitivul este de mare importanță în special pentru pacienții politraumatizați care au nevoie într-un timp foarte scurt de această investigație.”, a mai adăugat Adina Enescu, purtătorul de cuvânt al instituției. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea