„Am fost impresionată de zâmbetul copiilor, vă rog să aveți în continuare grijă de ei”

# A declarat ministrul Sorina Pintea în urma vizitei de la Spitalul de Pediatrie

Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, ministrul Sănătății, Sorina Pintea a participat la conferința națională medicală organizată de Consiliul Județean Argeș. Cu prilejul acestei ocazii, ministrul Sănătății a efectuat o vizită și la Spitalul de Pediatrie Pitești, unde a fost pus în funcțiune aparatul de înaltă performanță CT (Computer Tomograf) și unde s-a inaugurat Secția de Recuperare, secție ce a fost renovată în întregime.

Investiții de 800.000 de lei la Secția de Recuperare

La etajul VII al spitalului se afla Compartimentul de Recuperare Neuromotorie, unde se asigură asistența medicală pacienților cu afecțiuni neuromotorii de la vârsta de nou-născut până la adolescență. În cadrul Compartimentului se desfășoară activități medicale specifice, unice în arealul geografic Sud – Muntenia, fapt ce a condus în timp la o creștere a adresabilității. Pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor și pentru a reduce timpii de așteptare, care uneori durau chiar și 2-3 luni, anul trecut s-a luat decizia de a modifica structura organizatorică, în sensul creșterii numărului de paturi pentru spitalizare continuă de la 15 la 20, precum și a numărului de paturi pentru însoțitori de la 10 la 20.
Tratamentul neuromotor al copiilor internați în compartimentul cu paturi din cadrul spitalului se efectuează numai în cadrul Laboratorului de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie. Patologiile tratate aici sunt paralizii de plex brahial, paralizii cerebrale (tetra, hemi, monopareze spastice), neuropatii sensitivo-motorii, distrofii musculare progesive, traumatisme cranio – cerebrale, tumori cerebrale cu leziuni cerebrale post – operatorii, malformații vasculare cerebrale rupte cu sechele, întârzieri mintale (de la ușoare până la severe), tulburări reactive sau de adaptare după traumatisme cranio-cerebrale din accidente diverse. Anual sunt internați pentru efectuarea curelor de tratament circa 500 de pacienți. Pentru îmbunătățirea confortului hotelier al pacienților cu afecțiuni neuro-motorii (ținând cont de faptul că durata medie de spitalizare este de aproximativ 15 zile) s-au demarat în anul 2017 lucrări de reparații capitale care au fost finalizate în luna mai 2018. Costul total al investiției se ridică la 709.431 lei, la care se adaugă cheltuielile pentru achiziționarea a diverse obiecte de inventar necesare desfășurării activității medicale (paturi, pătuțuri, dulapuri medicale, echipamente specifice kinetoterapiei, etc) în valoare de 95.194 lei.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a avut și un mesaj pentru cadrele medicale de la Spitalul de Pediatrie: „Am fost impresionată de zâmbetul copiilor, vă rog să aveți în continuare grijă de ei”. A.V.

*** *** ***

Ministrul Sănătății a venit cu vești bune în Argeș

Ministrul Sănătății Sorina Pintea a declarat, la Pitești, că luni, 4 iunie, va fi aprobată dotarea spitalului cu un accelerator pentru radioterapie, aparat medical necesar pentru înființarea secției de oncologie. „Sunt foarte bucuroasă să dau vești foarte bune pentru județul Argeș. Luni, 4 iunie, se va parafa acordarea unui accelerator pentru radioterapie către Spitalul Județean de Urgență Pitesti. Știu că nevoia de servicii de radioterapie este foarte mare, știu că s-a spus de nenumărate ori că Piteștiul este aproape de București, dar decizia a fost că Argeșul are nevoie de acest aparat. Domnule președinte Dan Manu, vă rog să demarați lucrările la construcția buncărului, astfel încât să putem să livrăm cât mai repede acest aparat”.
Președintele CJ Argeș a subliniat că Argeșul este singurul județ din țară care a primit din partea Ministerului Sănătății atât Computerul Tomograf cât și un RMN. “Argeșul va avea un Centru de Oncologie atât de mult dorit și de noi, ca specialiști, dar și de pacienți, pentru că suntem în slujba pacienților. Mulțumesc Ministerului Sănătății pentru că suntem singurul județ din țară care a beneficiat la un Computer Tomograf, care acum funcționează la Spitalul de Pediatrie, și de un RMN care de săptămâna viitoare se va da în funcțiune la Spitalul Județean de Urgență Pitești, iar acum Secția de Oncologie va fi dotată cu acest aparat”, a spus Dan Manu.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea