Dovezi! Președintele CJ Argeș, prins cu o nouă minciună!

# Dan Manu a sesizat Ministerul Afacerilor Interne ca să vină în control la Evidența Persoanelor Argeș # Ce spunea președintele CJ Argeș, Dan Manu, în momentul controlului din 2017: „Noi nu am cerut ajutorul de la nimeni”

Imaginea președintelui CJ Argeș, dr. Dan Manu, este din ce în ce mai șifonată! Spunem acest lucru deoarece au apărut mai multe documente oficiale care îi contrazic, în totalitate, declarațiile. De curând, Dan Manu a fost acuzat că l-a filat pe Viorel Badea, fostul director de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor Argeş, semnând un document în care recunoaște, în mod indirect, că a urmărit o persoană. Primul om al județului a intrat într-un adevărat război cu Viorel Badea, fostul director de la Evidența Populației, pe care inițial l-a suspendat, iar mai apoi l-a destituit din funcție. Dan Manu încearcă din răsputeri să demonstreze că adevărul a fost și e de partea lui, dar nu prea reușește. Nici nu prea are cum atunci când apar noi documente  care arată negru pe alb că de fapt șeful CJ Argeș minte. S-a întâmplat chiar în timpul unei conferințe de presă. Și în direct, și în reluare, în funcție de orele la care a fost vizionat materialul la posturile de televiziune locală. Dan Manu, împreună cu secretarul județului Ionel Voica semnează, pe 3 august 2017, un documente în care conducerea Consiliului Județean Argeș sesizează Ministerul Afacerilor Interne să dispună „efectuarea unei activități de control metodologic potrivit competențelor dvs, la Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor Argeș”.
Vă întrebați acum, care este minciuna președintelui CJ Argeș?  Nimic mai simplu! Dan Manu a declarat, pe 23 august 2017, în timpul unei conferințe de presă, la doar 20 de zile de la momentul sesizării și la două zile de la control, că nu Consiliul Județean a solicitat verificări din partea MAI, care fie s-a autosesizat, fie a desfășurat un control periodic.
„Luni dimineața (n. red. - pe 21 august 2017) am fost informați că pe partea metodologic - profesională, de la MAI a venit o echipă de evaluare privind modul în care s-au derulat activitățile strict profesionale, deci Consiliul Județean nu are niciun reprezentant în această comisie. I-am primit eu, luni dimineața, urmând ca după intervalul de timp stabilit de domniile lor să-i reprimim și să avem și noi concluziile la care domniile lor au ajuns, care au evident conotații cu partea noastră administrativă. Deci, sunt acolo și analizează partea profesională. Este foarte posibil să se autosesizeze. Noi nu am cerut ajutorul de la nimeni ca să se reglementeze această situație, dar am înțeles că aceste controale sunt periodic, au fost și anul trecut, și acum doi ani. Fac parte din tematica lor și din procedurile domniilor lor cum fac parte și alte controale care vin în județe, regiuni, pentru a verifica modul profesional în care se derulează o anumită activitate și care nu ține evident de Consiliul Județean”, a afirmat șeful CJ, Dan Manu, conform Jurnalul de Argeș.
Vasăzică, Manu „nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase”! A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea