ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL, ANIVERSATĂ LA PITEȘTI

Ziua Drapelului Naţional este marcată, în fiecare an, la 26 iunie, fiind instituită prin Legea 96/1998. Drapelul naţional este unul din cele trei simboluri naţionale ale României, parte a identităţii naţionale, alături de Stema Naţională şi Imnul Naţional. Cu acest prilej, Asociația Ordessos, alături de Prefectura Argeș, Consiliul Județean Argeș, Garnizoana Pitești, Muzeul Județean Argeș și Centrul Cultural Județean Argeș vor marca însemnătatea acestei zile prin mai multe manifestări cultural-artistice.
Prima parte a manifestărilor se va desfășura pe platoul din fața  Cercului Militar Piteşti, marți, 26 iunie, începând cu ora 09.00, unde va avea loc un Ceremonial Militar al  Școlii de Aplicații pentru Unități de Luptă “Mihai Viteazul”- Garnizoana Pitești. După ceremonial,  cei prezenți vor putea asista la prezentarea celui mai mare drapel național din Argeș - 120mp. Drapelul va fi arborat în data de 27 iunie la Cetatea Poienari.
Lansare carte „Jurnal de război”
Manifestările vor continua cu un Flashmob realizat de elevi din cadrul Palatului Copiilor Pitești. Micuții vor fi îmbrăcați îmbrăcați în culorile drapelului național și cu lansarea volumului “Jurnal de război ”  - Mărturii din tranșeele întregirii României. Lansarea cărții va avea loc de la ora 10.00, la  Muzeul Județean Argeș - intrarea Planetariu. La eveniment vor participa reprezentanţi ai autorităţilor publice locale și județene, ai instituţiilor civile, precum şi cadre militare active, în rezervă/retragere şi veterani de război.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea