Grădiniță și primărie noi la Lunca Corbului

La Lunca Corbului se ridică, la mică distanță, două obiective de importanță majoră pentru comună. Este vorba de o grădiniță, dar și de noul sediu al primăriei, ambele aproape gata. Grădinița are finalizat acoperișul, acum se lucrează la partea de hidroizolație.
Primarul comunei, Gheorghe Drăgan: „Este vorba de o lucrare efectuată pe OUG 28, un contract de lucrări semnat cu Ministerul Dezvoltării, valoarea acestuia fiind de 773.000 lei fără TVA. Lucrările sunt în grafic, nu sunt probleme deosebite, Ministerul achită, la timp, facturile, în conformitate cu graficul de lucrări. Aici este foarte bine, sursa de finanțare fiind asigurată din surse externe, la exact de ministerul menționat.”
Cu sediul Primăriei, este altă... distracție. Fiind începută cu fonduri proprii, lucrarea merge ceva mai greu. S-a terminat partea de zidărie, iar partea de acoperiș este aproape gata.
Gheorghe Drăgan: ”Aici, lucrurile stau puțin diferit, construcția costă peste 11 miliarde lei vechi fără TVA. Ne-a ajutat, e drept, și Consiliul Județean, căruia îi mulțumim și pe această cale, valoarea sprijinului fiind de 3 miliarde lei vechi. Ne-ar mai trebui, ca să finalizăm lucrările, aproximativ 4 miliarde lei vechi, fără TVA. Nu avem acești bani, deocamdată, însă am convingerea că ne vom descurca!”

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea