Atelier de pictură pe sticlă la Săpata

# ”Icoana din sufletul copilului” a ajuns la ediția a IX-a
Luni,  2 iulie, la Școala Gimnaziala Dumitru Udrescu, din Săpata, a avut loc festivitatea de deschidere a Atelierului de pictură pe sticlă intitulat ”Icoana din sufletul copilului”, ediția a IX-a, finalizat printr-un concurs județean cuprins în CAEJ al ISJ Argeș
În acest an cu o simbolistică istorică, creștină și culturală, deoarece cinstim 100 de ani de la Marea Unire și o omagiem pe Sfânta Muceniță Filoteia, domnul primar Micu Laurențiu-Ionuț, preoții din parohiile comunei Săpata și Biblioteca ”Artur   Silvestri” Săpata  contribuie în mod deosebit la organizarea taberei de pictură pe sticlă derulată, în școala noastră,  în perioada 2-11.07.2018.
De asemenea, suntem onorați de participarea unor invitați deosebiți din partea Arhiepiscopiei Argesului și Muscelului de la Sectorul Învățământ și Activități pentru Tineret și din partea ISJ Argeș.
Un număr foarte mare de elevi, părinți, bibliotecari și cadre didactice au fost prezente la festivitatea de deschidere din diferite zone argeșene: Școala Gimnazială Hârsești, Școala Gimnazială C-tin Cristescu Lunca Corbului, Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu Pitești,  Școala Gimnazială nr.19 Pitești,  Școala Gimnazială nr. 1 Poiana Lacului, Școala Gimnazială nr. 1 Costești,   Școala Gimnazială Sanda Movila Albota, Liceul Tehnologic Domnești,  Clubul Copiilor Costești, dar și parohia Săpata, parohia Mîrțești, parohia Prundu, parohia Lunca Corbului,  parohia Poiana Lacului, parohia Draguțești, în calitate de instituții  partenere.
După înscrierile ce au avut loc,  elevii vor lucra în atelier de pictura întreaga săptămână, vor participa la activitatea extrașcolară Trăistuța cu povești organizată de bibliotecar Truță Teona, pentru ca de săptămâna viitoare sa urmeze jurizarea lucrărilor și premierea acestora de către domnul primar Micu Laurențiu-Ionuț, de către învățătorii din directorul organizatori din școală, de către preoții implicați,  de către bibliotecarul comunal.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea