Câștigurile și pierderile parlamentarilor din Argeș după doi ani de mandat

# Deputatul Rădulescu a achiziționat un apartament de peste 500.000 lei de la firma familiei sale # Cristina Stocheci și-a mărit de câteva ori conturile bancare de când a devenit senatoare # Deputații Nicolae Georgescu și Andrei Gerea – conturi bancare cu 100.000 de lei mai… mici
Parlamentarii argeșeni s-au îmbogățit vizibil după o perioadă de aproape doi ani de zile de când și-au preluat mandatele. Declarațiile lor de avere din 2018 sunt foarte diferite de cele redactate la început de „drum” în Parlament, respectiv cele din decembrie 2016 sau ianuarie 2017.

Dacă majoritatea parlamentarilor de Argeș au apărut cu depozite și conturi bancare mai mari sunt și câteva excepții care figurează în declarații cu sume mai mici. Unii și-au cumpărat vile sau apartamente, alții terenuri agricole sau autoturisme, iar o altă parte dintre ei s-au mulțumit doar să pună deoparte banii proveniți din salariile mari de senatori sau deputați.

Deputatul Drăghici – casă nouă în Ilfov

Și declarația de avere a deputatului PSD, Mircea Drăghici, trezorierul partidului la nivel naţional, a devenit mai „voluminoasă”. Deputatul deține, în prezent, un teren intravilan de peste 3.000 mp și un teren extravilan de 5.000 mp, cu o treime cotă din suprafață. La capitolul clădiri, soția deputatului deține un apartament de 82,48 mp în București. Împreună cu soția sa, deputatul a achiziționat în acest an și o casă în Ilfov pentru care a achitat circa 85.000 euro. În declarația semnată la începutul mandatului, soția deputatului deținea două mașini, autoturisme care au fost vândute în 2018 cu suma de 15.000 euro, respectiv 40.000 lei. În prezent familia Drăghici deține doar un Mercedes achiziționat în 2017. Soția sa deține, conform declarației de avere, și bijuterii în valoare de 10.000 de euro. Deputatul Drăghici are un cont bancar de aproape 100.000 de lei, în creștere față de declarația de avere semnată la începutul anului atunci când deținea circa 60.000 lei. În 2017, deputatul a contractat de la o persoană fizică suma de 270.000 de lei, credit scadent la sfârșitul anului 2020, iar de la o rudă suma de 60.000 de euro. Ca deputat, acesta are o indemnizația anuală de 145.000 lei.

Vasilică a trecut în declarație și motocicleta cu care a făcut accident

Deputatul PSD Radu Vasilică trebuie să își actualizeze din nou declarația de avere după ce, recent, s-a despărțit de soția sa. Conform ultimei sale declarații de avere semnată în mai 2018, acesta deține două terenuri intravilane în Ștefănești cu o suprafață de peste 4.560 mp și încă un teren deținut împreună cu fosta soție de 988 mp. Cei doi dețin împreună și un apartament în Pitești și o casă în Ștefănești. De asemenea este proprietarul a două autoturisme, un Peugeot 407 și o Toyota Yaris, dar și a unei motociclete BMW, aceasta nefiind trecută în declarație de avere de la începutul noului mandat de deputat. Motocicleta cu pricina este și cea cu care Radu Vasilică a suferit un grav accident de circulație. Acesta deține și bijuterii, ceasuri și obiecte de artă în valoare de 11.200 euro. Deține în prezent conturi bancare și depozite în valoare de peste 680.000 lei în creștere vizibilă față de declarația semnată la începutul noului mandat de parlamentar în care apărea cu doar 409.000 lei. Radu Vasilică are un credit de 50.000 franci elvețieni. Acesta a obținut un venit anual provenit din indemnizația de deputat de 89.000 lei, la care se adaugă un venit de circa 33.000 lei din salariul de lector universitar și peste 3.000 lei din salariul de profesor la Colegiul Tehnic Nenițescu.

Velcea a scăpat de creditele de 90.000 lei

Deputatul PSD Nicolae Velcea, aflat la primul mandat, deține două terenuri intravilane în Ștefănești cu o suprafață de peste 1.500 mp, trei case în Ștefănești și un apartament în Pitești. Acesta conduce un autoturism Renault, iar de la sfârșitul anului 2017 - începutul anului 2018 a vândut nu mai puțin de trei mașini - un Renault cu 45.000 lei, un Audi cu 10.400 euro și o Dacia cu 7.400 euro. Dacă la începutul mandatului de deputat, Nicolae Velcea avea credite de peste 90.000 de lei, conform declarației de avere din acest an, acesta nu mai are datorii. În schimb, el deține și conturi de 26.000 lei și 18.000 de euro proveniți din vânzarea autoturismelor. Parlamentarul are un venit provenit din indemnizația de deputat de 90.000 lei.

Deputații Nicolae Georgescu și Andrei Gerea – conturi bancare cu 100.000 de lei mai… mici

Deputatul PSD Nicolae Georgescu deține, în procent egal cu soția sa, un teren intravilan de 2.750 mp, în orașul Costești, dar și două terenuri agricole, unul în județul Hunedoara de 2500 mp și celălalt cumpărat pe parcursul anului 2017 în Costești, cu o suprafață de 15.100 mp. Împreună cu soția sa deține, în mod egal, și o casă în Costești și un apartament în Pitești. Deputatul conduce două mașini, un Audi și un Volkswagen. La capitolul conturi, pe parcursul anului 2017, Georgescu declară că are conturi și depozite de peste 140.000 lei, în schimb în 2018 mai deține doar 15.000 lei. Deputatul declară că are şi datorii de 50.000 de euro, bani împrumutaţi de la BRD, scadenţi în 2023. Nicolae Georgescu are un venit anul provenit din indemnizația de deputat de 87.000 lei și 43.000 lei - în calitate de profesor la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”.
Deputatul ALDE Andrei Gerea deţine împreună cu soţia sa,conform declaraţiei de avere, un apartament în București şi o casă de 220 de metri pătraţi, în Ştefăneşti. Deputatul mai deține împreună cu familia sa un teren agricol de 5 ha în Brăila. Conduce un Honda Accord din 2009. În 2016 a vândut un apartament în Pitești, cu 48.000 de euro, și un teren intravilan în Ilfov, cu circa 47.000 de lei. Deține conturi în valoare de circa 11.000 de euro și 22.000 lei cu mult mai mici față de cele consemnate în declarația premergătoare obținerii noului mandat de deputat când erau menționate conturi de 46.000 euro și 22.000 lei. De asemenea, Andrei Gerea are credite în valoare de 177.000 euro și 38.000 lei. În calitate de parlamentar, Gerea a avut un venit anual de 145.000 lei.

Ionuț Moșteanu – depozite bancare mai mari

Deputatul USR Ionuț Moșteanu deține două apartamente în București, în procent egal cu soția sa, și nu deține terenuri. Conduce un Opel Astra din 2001. Față de declarația semnată la începutul mandatului de deputat, Ionuț Moșteanu s-a „îmbogățit” cu o… rulotă - marca Burstner, fabricată în 1997. Deține conturi și depozite bancare în valoare de 60.000 de euro și 16.000 lei, mult mai mari față de cele menționate la începutul mandatului de deputat când avea 35.000 euro. De altfel, deputatul Ionuț Moșteanu are un credit de 59.000 euro. Ionuț Moșteanu a obținut un venit anual de 93.000 lei din indemnizația de deputat, la care se mai adaugă dividente de 64.000 lei de la societatea Total Branding Partners și o rambursare de 24.000 lei de la Autoritatea Electorală Permanentă pentru campania electorală din 2016.

Simona Bucura Oprescu -  fără terenuri și clădiri

Deputata PSD Simona Bucura Oprescu deține un autoturism Nissan cumpărat în 2009. Față de declarația de la începutul mandatului, aceasta și-a mai achiziționat o Toyota Rav, fabricată în 2007. Nu are terenuri și clădiri, în schimb deține fonduri de investiții de circa 18.000 euro și 63.000 lei, sume vizibil asemănătoare cu cele declarate și în declarația de început de nou mandat. Simona Bucura Oprescu apare cu două credite în valoare de 90.000 lei.

Dănuț Bica – a rămas fără datorii

Deputatul Dănuț Bica deține împreună cu familia sa trei terenuri intravilane în Curtea de Argeș, cu o suprafață totală de 864 mp, și un teren agricol (arabil+fânețe) cu o suprafață de 3.450 mp. Parlamentarul mai are un apartament în Pitești și o casă în Curtea de Argeș. Față de declarația de avere semnată la începutul mandatului de deputat, conturile acestuia s-au mărit semnificativ. Bica deține împreună cu soția sa aproape 140.000 lei. În declarația din ianuarie 2017, Dănuț Bica avea un credit contractat în 2016 de 75.100 lei, iar soția sa de aproximativ 16.000 lei. În declarația semnată în iunie 2018 creditele au dispărut. Conform ultimei sale declarații, Dan Bica are un venit anual de circa 87.000 lei din indemnizația de deputat, plus suma de aproximativ 54.000 lei, bani restituiți ca urmare a contribuției la campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2016.

Rădulescu a achiziționat un apartament de peste 500.000 lei de la firma familiei sale

Deputatul Cătălin Rădulescu deține  9 terenuri cu o suprafață totală de peste 160.000 mp, din care șase terenuri extravilane și trei terenuri intravilane. Față de declarația redactată la începutul mandatului, Cătălin Rădulescu apare ca deținător al unui apartament, împreună cu soția sa, locuință achiziționată în 2017 în Pitești + trei garaje. Interesant este că deputatul nu apare în declarația de avere cu nici un autoturism, avându-le înregistrate cel mai probabil pe firmele administrate de familia sa. Pentru apartamentul achiziționat în 2017, Rădulescu a semnat un contract de vânzare-cumpărare cu una dintre firmele deținute de familie – Concordia Con. Strade – pe perioada 2017 – 2022 pentru suma de peste 520.000 lei, cu TVA. Deputatul are aproximativ 100.000 de lei în conturi, din care 63.000 lei reprezintă restituire contribuție campanie electorală și 40.000 lei – indemnizație pe Legea 341/2004 (Legea recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989) bani ce au fost încasați de deputat în septembrie 2016 – pentru perioada 2015-2016. Deputatul mai are și un contract de  împrumut de la o persoană fizică de 100.000 euro scadent în 2023. Cătălin Rădulescu a obținut un venit anual ca deputat de 90.000 lei și a mai primit o indemnizație pe Legea 341/2004 de 23.000 lei pentru anul 2017.

Iani Popa – bijuterii și ceasuri de 20.000 euro

Senatorul Iani Popa, recent transferat de la PNL la ALDE, deține două apartamente în Pitești, o casă în Ștefănești, un teren agricol în Nucșoara de 2645 mp și două terenuri intravilane în Ștefănești de peste 2400 mp. Fiind un pasionat de ceasuri și bijuterii, senatorul deține bunuri în valoare de 20.000 euro. Iani Popa a împrumutat firma Buena Ventura Company cu aproximativ 45.000 lei și deține acțiuni la Bursa de Valori București de peste 13.000 lei
Are trei credite, unul de circa 20.000 euro, contractat în 2007, altul în 2016 de peste 33.000 lei, iar alt credit a fost redeschis în 2017, în valoare de 23.000 lei. Ca senator a primit o indemnizație anuală de 93.000 lei.

Președintele PSD Argeș - conturi bancare mai mari

Senatorul Șerban Valeca, președintele PSD Argeș, deține două terenuri intravilane și două case, una în Pitești și alta în Ștefănești. Conduce un Jeep fabricat în 2015 și deține o colecție de timbre de 5.000 euro și bijuterii de 9.000 euro. Are depozite bancare, împreună cu soția, de peste 760.000 lei, 11.000 dolari și 66.000 euro, în creștere față de cele menționate la începutul mandatului de senator din decembrie 2016. Nu are datorii!  Din indemnizația de senator a obținut un venit anual de 66.000 lei, iar în calitate de ministru aproximativ 80.000 lei, la care se mai adaugă venituri din calitatea sa de profesor la Universitatea Pitești + comisii doctorat Universitatea Politehnică București de 78.000 lei, și nu în ultimul rând de la Institutul de Cercetări Nucleare Pitești suma de 31.000 lei.

Gheorghe Marin a deschis, pentru al doilea an consecutiv, un nou depozit bancar

Senatorul Gheorghe Marin deține trei apartamente, două în Brașov, unul în Câmpulung, și o casă în Ploiești precum și un teren extravilan în Lerești de 400 mp. Ca autoturisme deține un Trabant Bora și un Volkswagen. Senatorul deține depozite bancare în valoare de peste 145.000, unul dintre ele fiind deschis în 2018, în valoare de 41.000 lei. Nu are datorii! Ca senator a obținut un venit anual de 90.000 lei, plus 16.000 lei din pensie.

Cristina Stocheci și-a mărit de câteva ori conturile bancare de când a devenit senatoare

Senatoarea PSD Cristina Stocheci deține două apartamente în Pitești, un teren agricol în Corbii Mari de 13.000 mp și mai multe terenuri intravilane în Corbii Mari, în suprafață totală de peste 25.000 mp, respectiv un teren în Moșoaia de 1500 mp. Deține două autoturisme, un Renaul Megane Sedan cumpărat în 2006 iar de când este senatoare și-a achiziționat printr-un credit un Renault Talisman. Cristina Stocheci și-a dublat, cu mult peste, veniturile deținute în conturi de când și-a preluat mandatul de senator, având în conturi,conform declarației din iunie 2018, peste 143.000 lei, față de cei 57.000 pe care îi deținea conform declarației din decembrie 2016. Aceasta are și două credite contractate în 2016 și 2017 în valoare totală de 160.000 lei. Cristina Stocheci a obținut un venit anual ca deputat de 89.000 lei, iar în calitate de cadru didactic la Universitatea din Pitești – peste 27.000 lei.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea