Podul de la Moșoaia va fi gata curând!

Lucările la podul peste râul Teleorman, din zona Parc 2 Bis, evoluează, conform graficului, la Moşoaia. Traversele peste apă au fost montate, urmând a se turna stratul de bază al căii de rulare.
Sunt mulţumit de modul cum evoluează lucrările, muncitorii sunt serioşi şi am convingerea că investiţia va fi gata în termenul prevăzut, mai exact până cel târziu la sfârşitul anului. Însă, dacă vremea va permite, nici nu o să intrăm în toamnă până la finalizarea lucrărilor, a declarat primarul Florea Ene.
Investiţia finanţată prin PNDL este foarte utilă locuitorilor din zonă, deoarece podul va asigura legătura a trei sate - Moşoaia, Bătrâni şi Lăzăreşti
Una dintre cele mai dificile operațiuni constă în introducerea în pământ a 8 piloni din fier beton de 17 metri lungime și 1 metru diametru, care vor sta la baza podului. Construcția prevede și consolidarea malurilor, prin montarea de gabioane, pentru a conferi noului pod o rezistență sporită.
Lucrarea este executată de firma Metabet, cea care a câștigat licitația, iar valoarea proiectul este de 3.315.222.06 lei (fără TVA).
Se lucrează intens, constructorul a asigurat, provizoriu, un pod de trecere care să deservească traficul din zonă în perioada de construcție a noului obiectiv. A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea