FC Argeș, fără drept de promovare!

# Cristian Gentea (foto), președintele FC Argeș:  „Am vorbit cu câțiva posibili finanțatori. Avem în continuare discuții cu ei”
Pe 20 iulie 2018 a fost termenul oficial până la care se putea schimba statutul juridic al FC Argeș, din public în privat, fapt ce ar fi permis dreptul clubului de a promova în Liga I. Însă acest lucru nu a fost realizabil. Astfel se face că alb-violeții chiar dacă se clasează la sfârșitul sezonului competițional pe un loc promovabil, există șanse foarte mari ca să rateze intrarea în primul eșalon. Mai multe informații despre posibilitatea promovării echipei în prima Ligă am aflat de la Cristian Gentea, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului.

„La sfârșitul sezonului 2019-2020 suntem în prima ligă”

# Cum este până la urmă, are dreptul FC Argeș de a promova în acest sezon competițional?
- Nu are dreptul de promovare. Greșeala e că noi am crezut că putem să facem o inițiativă parlamentară ca să schimbăm legea în sport. Am avut asigurări că se poate face așa ceva, însă nu a ieșit. Suntem entitate de drept public, nici o echipă nu poate să evolueze în Liga 1 decât dacă este entitate de drept privat. Ca să fie așa sunt două variante: ar trebui cumva să facem o fundație sau să apelăm la acel FC Argeș 1953. Văd că si ei par mai deschiși acum. Ca să accesăm fonduri de la administrația publică locală trebuie să lucrezi pe proiecte. Trebuie să facem un proiect ca să intrăm în Liga 1, dar Primăria nu poate să dea fonduri doar lui FC Argeș. A doua variantă este să apelăm la un finanțator care formează o societate comercială cu unic obiect de activitate fotbalul, prin acest mod extragem echipa de fotbal din club. Noi nu o să fim de acord decât ca finanțatorul să dețină 51% din acțiuni pentru că avem și noi cu ce să intrăm.
# Ați găsit un posibil finanțator pentru FC Argeș?
- Am discutat cu câțiva posibili finanțatori. Discutăm în continuare cu ei. Noi nu putem să plătim salariile în noua formulă, în liga 1. Putem să plătim salariile doar pentru liga secundă. Dacă găsim finanțator, atunci el va putea plăti salariile, iar noi ne ocupăm în continuare de stadion, întreținere, cantonamente etc.
# Dacă echipa se clasează pe un loc promovabil în acest sezon, atunci mai există șanse să vedem pe FC Argeș în primul eșalon?
- Obiectivul nostru pentru acest sezon este clasarea pe locurile 1-3. Odată îndeplinit acest obiectiv atunci noi tragem nădejde, dacă tot găsim finanțator vom merge la TAS, și poate intrăm la sfârșitul acestui sezon în prima ligă. Dacă nu, atunci la sfârșitul sezonului 2019-2020 suntem în prima ligă.
# În timpul alegerilor la FRF, ați fost amenințat că dacă vă prezentați la vot atunci clubul nu va mai exista. Acele amenințări vă pun „bețe în roată” și acum?
- Din câte am observat eu nu. Am fost la cei de la FRF după alegeri și nu am observat că ar avea o atitudine ostilă în urma faptului că l-am susținut pe Lupescu.
# Care este bugetul clubului pentru noul sezon?
- În jur 3,2 milioane lei pe tot anul competițional. Este aproximativ la fel ca și cel de anul trecut.

Peluza Nord Pitești: ”Chiar dacă sezonul care stă să înceapă este ratat, nu acceptăm mediocritatea”

Suporterii alb-violeți sunt revoltați de faptul că actualul sezon este unul ratat pentru clubul lor din punct de vedere al promovării. Cu toate acestea, suporterii au pus și ei target-uri de îndeplinit pentru echipa lor de suflet. „Chiar dacă sezonul care stă să înceapă este ratat, nu acceptăm mediocritatea. Noi, suporterii, vrem ca echipa să atingă 2 obiective în acest sezon:
• FC Argeș să ajungă cel puțin în faza sferturilor de finală ale Cupei României (Dacă Sibiul a putut să ajungă în Finală anul trecut, noi de ce nu am putea să atingem măcar sferturile?);
• FC Argeș să ocupe o poziție de pe podiumul Ligii a 2-a, la finalul acestui sezon”, se arată într-un comunicat de presă emis de Peluza Nord Pitești.
De asemenea, suporterii echipei FC Argeș sunt „cu ochii în patru” pe măsurile luate de conducerea FC Argeș privind schimbarea statului juridic al echipei din public în privat. „Obiectivul principal al conducerii clubului trebuie să fie pregătirea tuturor elementelor care sunt necesare pentru rezolvarea schimbării statului juridic din public în privat, iar atunci când FRF ne permite, să schimbe statutul cât mai repede cu putință. Dacă grăbim procesul de modificare a statutului și ne clasăm în primele 3 locuri, avem o șansă să promovăm, fie ea cât de mică. Să nu uităm că de-a lungul timpului FRF a dat diverse derogări care au facilitat promovarea unor echipe”, mai susțin supoterii alb-violeți.
Alex Vlaicu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea