Dosarul „Balastiera TGM” - aproape de a fi trimis în judecată

Conform surselor noastre, în această toamnă, urmează a fi trimis în judecată dosarul „Balastiera 2”, caz care vizează și firma TGM. Dosarul a fost deschis pentru cercetări încă din 2013, iar printre persoanele cercetate se găsește și numele fostului polițist Laurențiu Bălan (foto). Acesta e acționar al TGM, una dintre firmele circuitului infracțional. Surse judiciare precizează că cercetările sunt aproape de a fi finalizate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, fiind efectuate în acest sens toate expertizele de specialitate. Despre acest caz, Marius Ștefan, prim-procurorul Parchetului Tribunalului Argeș, preciza în martie 2018 pentru „Atitudine în Argeș” că în dosar aproape 1 milion de lei au fost achitați voluntar de inculpați: „Avem şi sume recuperate pentru că s-au şi achitat voluntar sume de bani stabilite ca prejudiciu de o parte dintre părţi. Aproximativ 1 milion de lei sunt achitaţi voluntar de către suspecţi. Iar prejudiciul în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală preconizez că este undeva între 1-2 milioane de euro. Va fi şi infracţiunea de spălare a banilor şi alte infracţiuni conexe. În momentul în care va fi întocmit rechizitoriul atunci putem stabili cu certitudine prejudiciul”. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea