Alternativă la FC Argeș?

# Piteștiul își face o nouă echipă de fotbal. După o perioadă de decădere a fotbalului piteștean, în care formația fanion a orașului a ajuns, din plutonul fruntaș al primei ligi, printre codașele ligii secunde de fotbal, primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, a luat decizia înființării unei noi echipe a municipiului. Aceasta a fost deja aprobată prin hotărâre de consiliu local și va purta numele, provizoriu, de Sport Club Municipal.

Ideea de pe drumul de Sinaia

Primarul Pendiuc susține că ideea de a face o nouă echipă de fotbal i-a venit în urmă cu doar câteva zile, când se afla pe drumul spre Sinaia și a văzut că într-un orășel din acea zonă, al cărui nume nu și-l mai amintește, se organizează un campionat de fotbal orășenesc. Inițial a vrut și el așa ceva, adică o întrecere între echipele de fotbal ale cartierelor Piteștiului, dar ulterior s-a decis asupra unei singure echipe, care să activeze inițial în divizia județeană. Apoi a solicitat directorului Dan Teodorescu să conceapă un proiect de hotărâre de consiliu local, care a trecut fără probleme de votul tuturor aleșilor, indiferent de culoare politică. E drept că proiectul nu s-a referit explicit la crearea unei noi echipe de fotbal, ci la extinderea activității SCM, care a fost înființat în acest an.

Poate fi o alternativă la FC Argeș

Chiar dacă se ferește să pronunțe cuvântul „alternativă”, în raport cu FC Argeş, primarul Tudor Pendiuc recunoaşte că echipa nouă de fotbal poate deveni cea mai importantă grupare din oraş, dacă alb-violeţii nu reuşesc să revină în 3-4 ani pe prima scenă fotbalistică a ţării. Deocamdată, sarcina echipei Sport Club Municipal este aceea de a rula juniorii de la mai multe cluburi piteştene, mai întâi în ligile inferioare. De altfel, primarul este convins că, de la anul, formaţia pe care tocmai a înfiinţat-o va juca deja în Liga a III-a: „Este acelaşi concept pe care am mers şi în 1992, când FC Argeş retrogradase şi a trebuit, împreună cu dl. Stroe, să o luăm de la 0”, spune primarul, care spune că ideea deja a prins, existând o serie de antrenori care s-au oferit să lucreze cu noua echipă, chiar şi fără bani. Cât despre terenuri de antrenament, aici chiar nu este o problemă. Şi asta pentru că municipalitatea deţine stadionul Nicolae Dobrin, unde echipa nou-creată ar putea evolua pe unul dintre terenurile din apropierea arenei principale. În plus, există Ştrandul, terenul de pe strada Basarabia şi cel de la şcoala 18.
Adrian Vasiliu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea