„Stăteam câte opt ore la pregătire după alte șase la liceu”

# Succesul absolventei de la Zinca, prima la Academia de Poliție
Victoria - Elena Dumitrescu este cu adevărat împlinită. A avut o perioadă plină - Bac și admitere la Academia de Poliție. Peste tot a trecut cu brio, iar acum oferă tuturor rețeta proprie a succesului. Note peste 9 au fost la Bacalaureat pentru absolventa de la Zinca Golescu: 9 la Română, 9,80 la Istorie și 9,80 la Sociologie. Apoi, la Academia de Poliție, la Română a obținut 9.70, la Istorie a obținut 9,40, iar la Engleză – 10 – de altfel și singurul din țară, iar media de 9.70 – cea mai mare.

# Cum te simți după toate aceste reușite?
- Momentan mă simt împlinită, bineînțeles că tind spre mai mult, dar pentru moment este o realizare imensă. Sunt puțin surprinsă pentru că nu mă așteptam să fiu prima, știam ca voi avea note mari, dar nu credeam că voi aduce Argeșul pe primul loc și sunt foarte fericită că mi-am putut face familia mândră.
# De ce această alegere, la Academie?
- Eu de mică voiam să fiu polițistă, dar cred că atunci mă atragea doar uniforma. Acum înțeleg importanța siguranței unui loc de muncă și aș vrea ca jobul meu să fie dinamic, să ajut lumea din jurul meu chiar și din anonimat, ca să spun așa, și mai ales văd cariera în poliție ca pe o provocare în ideea că vreau să urc în ierarhie cât mai mult.
# Cum a fost pregătirea pentru toate aceste lucruri?
- Pregătirea a început anul trecut, în octombrie, și pot spune că a fost un an destul de greu deoarece trebuia să merg și la liceu și la pregătirile care durau între 4 si 8 ore și la antrenamente. De multe ori îmi vedeam sora, care stă în casă cu mine, o dată pe săptămână și cred că asta de multe ori mă seca de puteri.  Apoi se mai adaugă și lipsa somnului, amânatul mâncatului pentru ‘încă o pagină’, dar până la urma totul a meritat.
# Concurența cum a fost?
- Concurența adevarată pentru mine au fost colegii mei, tot din Argeș, deoarece știam că și ei, la fel ca mine, sunt foarte bine pregătiți, deși îmi doream să intre și ei și să ne păstrăm „familia” și la București. Am știut mereu că o sa intru, deoarece nu cred că mai stătea cineva în țară câte 8 ore la pregătire după alte 6 la liceu. Deci concurența nu m-a speriat, ba chiar m-a determinat să dau tot ce a fost mai bun din mine.
# Cine te-a susținut cel mai mult?
- Familia! Clar familia și le voi fi recunoscatoare toată viața pentru asta! Bineînteles că și domnii profesori care m-au pregătit au contribuit foarte mult și erau acolo pentru orice nelămurire la orice oră.
# Ce îți propui în continuare?
- Momentan încerc să readuc totul la normal și astept să înceapă facultatea. Am niște idei de specializare, dar vreau să o iau pas cu pas, să nu mă pripesc. Ce e cert este că vreau să rămân în țară, pentru că, deși pare un clișeu, schimbarea începe cu noi, și acum că știu istoria României, cred că țara asta merită salvată.
A.I.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea