Parteneri de afaceri ai lui George Dumitrescu și Florin Frătică - trimiși în judecată pentru evaziune fiscală

Un alt mega dosar de evaziune fiscală a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. Un dosar cu 10 inculpați și alți șapte în calitate de persoane juridice, firme de construcţii, a fost înregistrat la Tribunalul Argeș. Față de alți 54 de inculpați sau suspecți din dosar, procurorul de caz a aplicat amenda administrativă de câte 1.000 lei și obligarea lor la cheltuieli judiciare în cuantum de câte 100 lei, după ce aceștia au achitat prejudiciul adus bugetului statului. Printre inculpații trimiși în judecată se regăsesc două persoane cercetate și în dosarul „Balastiera”, Carmen Bulimar și Răzvan Șerbănoiu, alături de omul de afaceri George Dumitrescu, zis și George „Hoțu”, iar o altă persoană, Radu Silviu Tonghioiu, este cercetată alături de Florin Frătică, într-un alt dosar de evaziune.

Prejudicii de sute de mii de euro

Totul a plecat de la o sesizare penală depusă de ANAF în 2011 împotriva Razvimar Com Decor SRL, societate administrată între 2008-2010 de Carmen Bulimar, din care reiese că administratorul a  ajutat cu intenție prin emiterea de facturi fiscale fictive de livrări de mărfuri pe reprezentanții a 48 de societăți comerciale să înregistreze în evidențele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale, modalitate prin care bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu suma de peste 1,6 milioane lei.
În urma cercetărilor, Carmen Bulimar a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani. Prin acțiunile acesteia, procurorii au stabilit că „ar fi creat un prejudicu de circa 260.000 euro”. Procurorii susțin că Bulimar Camen este acuzată că în calitate de administrator de drept al Razvimar Com Decor a emis facturi fiscale ce atestă operații nereale către societatea Prior Trading Company, în 2008, ajutând în mod direct pe inculpații Eugen Pricolici și Laurențiu Petrescu să creeze un prejudiciu statului de circa 760.000 lei.
De altfel, aceasta ar fi asigurat retragerea în numerar a sumelor de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală si de a restitui celor care le-au plătit pentru achizițiile fictive, de la societatea comercială controlată, ajutând pe inculpatul Iulian Ceaușescu să supună procesului de spălare a banilor suma de peste 400.000 lei și pe inculpatul Radu Silviu Tonghioiu cu 180.000 lei. 
De altfel, Carmen Bulimar și un alt inculpat din dosar, Răzvan Șerbănoiu, sunt coinculpați alături de George Dumitrescu în dosarul „Amfora”. În acest dosar, Bulimar, administrator al unei alte societăți din Pitești, Zenit Star Capital, chiar și-a recunoscut faptele.
De asemenea, în dosarul de la Tribunalul Argeș, Eugen Pricolici, administratorul Prior Trading Company, în momentul săvârșirii faptelor, este acuzat de procurori că a produs un prejudiciu de 195.000 euro, în timp ce Laurențiu Petrescu, administrator Laurpet Costruct de un prejudiciu de 196.000 euro pentru evidențierea de cheltuieli fără a avea la bază operațiuni reale. Maria Sfetcu și Viorel Sfetcu, administratori Transpit Modern, pentru fapte asemănătoare, sunt acuzați pentru realizarea unui prejudicu de peste 100.000 lei, în timp ce Iulian Ceaușescu, administrator ATI Grup, pe lângă infracțiunea de spălare a banilor este acuzat și de evaziune fiscală pentru un prejudiciu de aproape 55.000 euro.

Tonghioiu, cercetat într-un dosar alături de fostul primar de la Bradu

Radu Silviu Tonghioiu, administrator Andrei Nova Oil, la momentul faptelor, este un vechi partener de afaceri al fostului edil de la Bradu, Florin Frătică. Într-unul din dosarele în care este cercetat Frătică, conform procurorilor, Tonghioiu i-ar fi administrat două dintre societăți.
În dosarul de la Tribunalul Argeș, pe lângă infracțiunea de spălare a banilor, cu suma de 180.000 lei, Tonghioiu, conform rechizitoriului, este cercetat că ar fi prejudiciat bugetul statului și cu circa 79.000 lei prin evaziune fiscală. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea