Producția de la Automobile Dacia a crescut, dar directorul general a demisionat

Producţia de autoturisme din fabrica Dacia de la Mioveni a înregistrat o creştere de 4% în primele opt luni ale anului curent, la 211.962 unităţi comparativ cu perioada similară din 2017, arată o statistică publicată miercuri de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România - ACAROM. Avansul a fost susţinut de o creştere puternică în august - de peste 27% comparativ cu aceeaşi lună din 2017.
Apetitul europenilor pentru SUV-uri a făcut ca în totalul producţiei cea mai mare pondere să o aibă SUV-ul Duster, vârful de lance al fabricii, cu aproape 144.000 de unităţi produse, urmat de Dacia Sandero (31.632), Dacia Logan (22.211) şi Dacia Logan MCV (14.329). Acestora li se mai adaugă 22.992 de unităţi de caroserii vopsite cu destinaţia Algeria, potrivit datelor ACAROM.

Cu toate acestea, noul director general a demisionat

Demisie neașteptată, săptămâna trecută, tocmai din fotoliul de director general al Uzinei de la Mioveni.  Antoine Doucerain părăseşte conducerea Automobile Dacia şi  pe cea a Group Renault România,  la şase luni de la venirea sa în țară. Potrivit datelor din piaţă, decizia are în spate motive personale.  Jerome Olive, Alliance Regional SVP - Manufacturing, Supply Chain & Process Engineering pentru regiunea Eurasia, revine din această lună în România ca director general interimar al Automobile Dacia. Acesta va asigura conducerea până la o nouă numire a francezilor. Este pentru prima dată când un director al Dacia pleacă după numai câteva luni. Jerome Olive a mai deţinut funcţia de director general al Dacia între 2010 şi 2013.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea