Ziua Comunei Oarja a ajuns la cea de-a VII-a ediție

Sâmbãtã, 8 septembrie, de ziua Naşterii Maicii Domnului, ocrotitoarea locuitorilor din Oarja, primarul Constantin Bâlea și Întreg Consiliul Local au organizat, ca în fiecare an, Ziua Comunei. A fost petrecere pe cinste, cântec de calitate şi voie bunã cât cuprinde. Orjenii au ieșit, cu mic, cu mare, din case, pentru a participa la ziua comunei lor, mai ales că vremea a fost una de excepție.
Evenimentul ”Sărbătoare românească” a început la ora 16.00 și s-a desfășurat pe terenul de fotbal din localitate, în apropierea Primăriei.  La bucuria orjenilor a participat orchestra Struguraș, din Basarabia . Și copiii au avut parte, în prima parte a evenimentului, de o mulțime de surprise, la spectacolul pentru copii TeoMagic.
Mai mult, Primăria Oarja a pregãtit ceremonia de înfrățire a comunei cu satul Feștelița din Raionul Ștefan Vodă din Republica Moldova, localitate atestată documentar în anul 1773, situată la 91 de kilometri de Chișinău și care are aproape 3 000 de locuitori, fiind administrată de primarul Nicolae Tudoreanu. Acesta, împreună cu o delegație oficială, au fost prezenți sâmbătă, la Oarja.
Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate. De asemenea, administrația a oferit câteva diplome de cetățean de onoare celor care au contribuit, semnificativ, la ridicarea morală și materială a comunei.
Fiind o localitate lipită de Pitești, personalitățile au avut o densitate pe metrul pătrat mai mare decât în alte părți. Nu a mai contat culoarea politică, au venit toți politicienii mai importanți ai județului, cei din partidele mari au format chiar grupuri compacte.
Vizitatorii au fost întâmpinați cu pâine și sare. Mai mult, chiar la intrarea pe terenul de sport, toți vizitatorii au primit câte un cupon gratuit pentru mâncare și băuturi non-alcoolice, așa încât voia bună și pofta de petrecere nu au lipsit. Muzică, mâncare, foc de artificii. Și o înfrățire frumoasă, cu oameni frumoși, care vizează, și ea, un vis frumos al românilor. Felicitări!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea