În Piața Trivale, au rămas „în picioare” doar spațiile aflate în litigiu
Luni, 10 Septembrie 2018 13:47
Termenele de execuție privind reabilitarea piețelor din Trivale și Găvana au fost amânate. Municipalitatea dorește ca până la sfârșitul acestui an, cele două piețe să fie puse la dispoziția comercianților și piteștenilor. Cert este că la Piața Trivale motivul întârzierilor a fost provocat, în principal, de o parte dintre comercianţii care ocupă câteva dintre spațiile din vechea construcţie a pieţei, considerându-se proprietari pe ele şi refuzând să le elibereze. Litigiul a ajuns în instanță şi nu se ştie cât va dura. Cum modificarea proiectului iniţial astfel încât să ocolească respectiva zonă costa enorm de mult, atât financiar cât şi ca timp, Primăria va asigura un zid de separare între spațiile lor și Piața Trivale.
„La Piața din Trivale, la proiectul inițial s-a considerat că acele construcții trebuie doar modernizate, dar s-a constatat că trebuie dărâmate. Mai trebuie niște bani, nu o să fie foarte mulți”, susține Sorin Apostoliceanu. Despre situația celor două spații „problemă”, viceprimarul susține că: „În Trivale sunt două spații pe care nu le-am putut să le dărâmăm pentru că sunt oameni care zic că sunt proprietari. Facem un zid separator de piață. În acest moment acolo sunt două boxe ale lor restul e dărâmat. S-a spart în așa fel încât totul să fie în sigurață. Momentan, îi izolăm, când se termină judecata și câștigăm, o să refacem proiectul și o să integrăm în piață și cele două spații dacă este nevoie”.
„La Piața Găvana se lucrează la acoperiș”
Și lucrările de la Piața Găvana sunt în întârziere.
„La Piața Găvana se lucrează la acoperiș. Mai au o săptămână sau două și termină acoperișul. În Găvana când ne-am apucat, acoperișul era considerat bun. Când s-a apucat să se lucreze și a venit prima ploaia s-a dus totul. A trebuit să facem o altă lucrare pentru acesta”, mai explică Apostoliceanu.
Trebuie menționat că lucrarea de la Piața Trivale este realizată de asocierea dintre SC Zeus SA - SC Selca SA, contractul având o valoare de 3.268.257,97 lei inclusiv TVA.
În ceea ce privește Piața Găvana, acolo proiectul este realizat de SC Apartamentul Sa cu subcontractant Lumida SRL, cu o valoare a contractului de 4.594.143 lei.
Cele două lucrări aveau ca termen de finalizare august 2018.
A.V.