Începe apelul în dosarul cianurilor

# În primă instanță, Vasile Tofan, managerul firmei Global Eco Center, a fost condamnat la 5 ani de închisoare

La sfârșitul lunii octombrie a fost stabilit primul termen al apelului pe care l-a făcut omul de afaceri Vasile Tofan în „dosarul cianurilor de la Câmpulung”. Pe 5 iulie, Judecătoria Câmpulung a dat o decizie drastică față de Vasile Tofan, managerul firmei Global Eco Center, dar și față de societatea sa. Magistrații Judecătoriei Câmpulung l-au condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pe Tofan, iar firma sa a primit o amendă penală de 600.000 lei, în timp ce punctul de lucru de la Câmpulung urmează să fie închis timp de trei ani. Omul de afaceri și societatea Global Eco Center au făcut apel. Astfel, dosarul s-a mutat la Curtea de Apel Pitești, primul termen al apelului fiind stabilit pe 31 octombrie a.c.
Vasile Tofan a fost trimis în judecată în iunie 2016 pentru infracţiunea de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri. Conform procurorilor, în cursul anului 2010, în calitate de administrator al S.C. Global Eco Center S.R.L., Tofan nu a luat măsurile de eliminare totală a substanţelor periculoase din deşeurile provenite de pe fosta platformă ARO Câmplung Muscel. Reamintim că pe 2 octombrie 2013, a izbucnit un incendiu pe fosta platformă ARO, care s-a soldat cu distrugerea depozitului de deşeuri deţinut de firma amintită, fiind declanșate o serie de anchete ale ISU, ITM, Garda de Mediu şi Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Argeş care s-au soldat cu sancţiuni drastice. „Condamnă pe inculpatul Tofan Vasile la 5 ani închisoare… Condamnă societatea SC Global Eco Center SRL la pedeapsa amenzii penale de 600.000 lei. În baza art.531 alin. 3 lit b şi c şi art. 53 2 alin1 şi 3 Vechiul Cod penal, aplică pedeapsa complementară şi dispune suspendarea activităţii persoanei juridice SC Global Eco Center SRL privind tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase prevăzută cu codul 3822 pe o durată de 3 ani şi închiderea punctului de lucru din municipiul Câmpulung, str. Traian nr. 223, Parcul Industrial „Câmpulung Industial Park”, jud. Argeş pe o durată de 3 ani. În baza art. 256 Cod de procedură penală, dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, în sensul de a fi înlăturate din punctul de lucru din municipiul Câmpulung, str. Traian nr. 223, Parcul Industrial „Câmpulung Industial Park”, jud. Argeş, deşeurile periculoase depozitate”, se arată în hotărârea Judecătoriei Câmpulung.

În septembrie, Tofan are un nou termen și în dosarul penal de la Judecătoria Curtea de Argeș

Vasile Tofan și firma Global Eco Center mai fac obiectul unui dosar penal aflat pe rol la Judecătoria Curtea de Argeș, pentru „infracţiuni la alte legi speciale, neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase”.
Următorul termen al dosarului a fost stabilit pe 25 septembrie.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea