După șapte luni de sesizări, Star Trading a început lucrările de reparații la Podul peste Argeș

Primăria Pitești a sesizat societatea Star Trading Impex, firma omului de afaceri Bobi Marinescu, încă din februarie pentru a interveni la repararea suprafețelor căilor de rulare de la Podul peste Argeș. În cele din urmă, firma care a realizat în 2014 proiectul „Modernizare Pod Argeș” a dat curs solicitărilor conducerii Primăriei promițându-le acestora că vor interveni după 29 septembrie. Așa se face că exact în această dată au și început lucările de reparații la suprafața căilor de rulare, lucrări ce se impun în vederea asigurării unui trafic corespunzător. În acest sens, weekendul trecut, Primăria Pitești a restricționat, în intervalul orar 08:00-19:00, circulația pe podul Argeș. Lucrările ar putea fi prelungite și în această săptămână. ”Primăria Pitești a făcut adrese către firmă ca să intervină încă din februarie. Într-un final, constructorii ne-au dat curs solicitărilor și au intervenit acolo”, a precizat viceprimarul Sorin Apostoliceanu.
Proiectul ”Modernizare Pod Argeș”, finanțat prin fonduri europene, a fost finalizat pe 23 iunie 2014, având o valoare totală de 6.993.646,65 lei, din care contribuția Primăriei a fost de 198.949,25 lei. Lucrările au fost realizate de firmele Star Trading Impex SRL și Zeus SA. Obiectivul general al proiectului a fost reabilitarea infrastructurii urbane din municipiul Pitesti, prin cresterea accesibilității, îmbunătățirea transportului public și asigurarea condițiilor bune de trafic, contribuind astfel la întărirea poziţiei competitive şi a atractivităţii municipiului Piteşti în cadrul sistemului teritorial local, regional, naţional şi european. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea