Liviu Pătraşcu, preşedinte C.A. Apă Canal 2000 S.A.: ”Măsurile radicale dispuse... au afectat anumite interese economice ale unor persoane care evident că au generat diverse reacţii negative la adresa mea”

Luni, 03 Noiembrie 2014 00:00

Acest interviu reprezintă radiografia activităţii lui Liviu Pătraşcu în fruntea Consiliului de Administraţie al S.C. Apă Canal 2000 S.A.. Liviu Pătraşcu ne-a explicat toate hotărârile pe care le-a luat din această poziţie şi efectele acestor hotărâri, care s-au văzut imediat, adică eficientizarea acestei societăţi. Având la bază experienţa omului de afaceri, Liviu Pătraşcu a luat hotărârea să nu mai stea în tribună şi doar să comenteze, aşa cum fac mulţi alţii, ca la fotbal, spunând cât de prost merg lucrurile în România, dar, pe de altă parte, nu fac nimic ca să le schimbe;  s-a implicat în eficientizarea activităţii unei societăţi cu capital public de care depind  mii de oameni, S.C. Apă Canal 2000 S.A., principalul furnizor de apă potabilă din judeţul Argeş.

Modernizarea drumurilor, o ambiţie a primarului din Corbi, Virgil Baciu

Luni, 03 Noiembrie 2014 00:00

Întors în localitate sa natală, în urmă cu doi ani, Virgil Baciu, actualul primar al comunei Corbi, s-a implicat în mod direct în dezvoltarea acestei localități. Ales primar în 2012, Virgil Baciu a şi început să-şi pună în practică ideile de dezvoltare a comunităţii sale. Din 2013, de când bugetul local al comunei Corbi a fost creionat de actualul primar, comuna Corbi a cunoscut o dezvoltare vizibilă. Fie că vorbim de şcoală, fie că vorbim de drumuri, fie că vorbim de utilităţi publice, fie că vorbim de sănătate şi chiar de asistenţă socială, în fiecare domeniu s-a cunoscut un progres.

 

Consiliul Local Pitești a admis recepția pentru modernizarea podului de peste Râul Doamnei

Luni, 03 Noiembrie 2014 00:00

# Tandemul Star Trading-Zeus poate sta liniștit #Lucrarea a fost realizată preponderent din fonduri nerambursabile de la UE şi a  costat 3,7 mil lei

Proiectul de hotărâre privind  admiterea  recepţiei la terminarea lucrărilor şi aprobarea bugetului proiectului pentru obiectivul de investiţii ”Modernizare pod peste râul Doamnei din municipiul Piteşti” a ajuns pe masa consilierilor locali pe 29 octombrie 2014.
Este vorba despre lucrări  începute, potrivit contractului înregistrat la Primăria Piteşti, în octombrie 2012, încheiat între autoritatea contractantă - Primăria Piteşti şi  asocierea Star Trading-Zeus S.A.

Iată cum va arăta noua zonă de picnic din Mioveni

Luni, 27 Octombrie 2014 00:00

Potrivit informaţiilor oferite de conducerea Primăriei, din primăvara anului viitor, oraşul va avea unul dintre cele mai mari spaţii de picnic din judeţul Argeș.
Lucrările de amenajare sunt în plină desfăşurare (foto). Viitoarea zonă de picnic va avea 46.864 de metri pătraţi şi va fi împărţită în două: o zonă închisă, cu spaţii amenajate-acoperite şi scenă metalică, iar o alta destinată zonei pentru picnic, amenajată cu platforme din lespezi din piatră naturală, cu spaţii verzi, vegetaţie medie şi joasă și iluminat public. Va fi construită şi o parcare cu 100 de locuri. Investiţia este suportată din bugetul local.

 

Programele cu finanţare europeană, o sursă importantă de bani pentru comuna Mălureni

Luni, 27 Octombrie 2014 00:00

Cu un buget local care abia ajunge pentru salariile angajaţilor, şi acestea destul de mici, Primăria Mălureni, condusă de Adrian Cristescu, a luat în serios această posibilitate de dezvoltare cu bani europeni, chiar dacă volumul de muncă este imens pentru atragerea acestor fonduri.  Neavând altă soluţie de dezvoltare, Adrian Cristescu, primarul comunei Mălureni, împreună cu angajaţii primăriei, a considerat că singura posibilitate de dezvoltare a comunităţii o reprezintă această oportunitate a fondurilor europene, chiar dacă acest lucru presupune multă muncă.

Birocrația excesivă, moda contestării licitațiilor și parlamentarii puturoși – iată trei probleme cu care se confruntă edilul Ștefăneștiului

Luni, 27 Octombrie 2014 00:00

# Dorin Bărbuceanu, primarul orașului Ștefănești: ,,Nu avem o legislaţie strictă și concretă pentru rezolvarea problemei stringente a încasării amenzilor”.

Într-o discuţie liberă, aş putea spune, mai degrabă decât  interviu,  purtată cu profesorul Dorin Bărbuceanu, primarul localităţii Ştefăneşti, acesta ne-a prezentat problemele cu care se confruntă la ora actuală, nu numai administraţia locală

 

Trei proiecte de modernizare a oraşului Mioveni au primit finantare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală

Luni, 27 Octombrie 2014 00:00

Prin Ordonanța Guvernului nr. 59/2014 privind Rectificarea Bugetului de Stat pe 2014 și a Ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale și a Administrației Publice nr. 1826 din 8.10.2014 au fost alocate sumele necesare pentru finanțarea a trei obiective importante. În total, Mioveniul a primit 1,2 milioane de lei.
Pentru proiectul „Clădire multifuncțională Făgetu, din cartierul Făget”, Mioveniul a primit 400.000 de lei. Au mai fost alocate fonduri pentru  „Sistemul de alimentare apă din puțuri forate de mare adâncime” (400.000 de lei) și „Construirea Podului peste Râul Argeșel, strada Morii (trafic uşor), cartier Racovița” - 400.000 de lei.

Gală a Premiilor în Sport, la Mioveni

Luni, 27 Octombrie 2014 00:00

Ion Georgescu, primarul oraşului  Mioveni a declarat marţi 21 octombrie, într-o conferinţă de presă, că este mulţumit de rezultatele sportivilor celor două cluburi ale localității – CS Dacia Mioveni 2012 și CS Mioveni. ”În plan sportiv, în ultima perioadă, copiii au avut foarte multe rezultate bune! Noi chiar ne creștem generația tânără! În fiecare zi m-am întâlnit cu părinții lor, cărora le mulțumesc  pentru că au avut încredere în copiii lor. Fetele de la handbal au câștigat turneul de la Sibiu și nimeni nu se aștepta. Am avut rezultate la tenis de masă, la înot, la judo, la karate! Vom face, luna viitoare, o Gală a Premiilor în Sport. Le mulțumesc părinților care au avut încredere în copii și i-au adus la sportul de masă. Acesta ar fi doar un mod al nostru de a le mulțumi, pentru implicarea lor, copiilor, părinților și antrenorilor lor”.

 

Transportul public local din Piteşti se aliniază directivelor europene

Luni, 20 Octombrie 2014 00:00

# Publitrans 2000 S.A. a semnat contractul de finanţare cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Săptămâna trecută, joi, la Universitatea Constantin Brâncoveanu, a avut loc semnarea contractului cu BERD pentru achiziţionarea a 70 de noi autobuze ce vor circula pe străzile Piteştiului de anul viitor, din luna iulie, cel târziu, conform spuselor lui Manuel Rotaru, directorul societăţii Publitrans 2000 S.A. Documentul a fost semnat de către primarul Tudor Pendiuc, directorul societăţii de transport Manuel Rotaru şi de Jean Patrick, din partea BERD.

25 milioane lei pentru Argeş, prin PNDR

Luni, 20 Octombrie 2014 00:00

# Bani alocați județului Argeș, pentru drumuri județene și comunale și pentru terenurile agricole calamitate.

61 de obiective de investiții, din 56 de unități administrativ - teritoriale argeșene, vor beneficia de finanţare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, ca urmare a alocării către judeţul nostru a sumei de  25 milioane lei,  în baza OUG nr. 28/2013. Vizate sunt subprogramele ”Modernizarea satului românesc”, ”Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor” și ”Infrastructura la nivel județean”

 

Primarul Tudor Pendiuc: ”Regionalizarea are patru viteze: încet, foarte încet, pe loc și deloc. Acum, suntem în viteza pe loc”

Luni, 20 Octombrie 2014 00:00

Tudor Pendiuc, primarul municipiului Pitești și președinte interimar al PSD Argeș, a devenit mai rezervat în privința declarațiilor privitoare la regionalizare. Acesta spunea, în primăvară, că oficialii şi oamenii de afaceri argeşeni au  primit asigurări de la primul ministru al Guvernului României, Victor Ponta, că Argeşul  ar putea opta pentru regiunea care îl va pune cel mai bine în valoare, cu argumentul că judeţul nostru ar avea la masa creionării regionalizării un statut aparte. În Argeş, varianta cea mai agreată ar fi cea cu  Vâlcea, Teleorman, Dâmboviţa şi Olt,  schemă  în care Argeşul ar urma să fie centru de

C.J. Argeș are site nou

Luni, 20 Octombrie 2014 00:00

# Președintele Tecău apare aici înconjurat de femei frumoase. Apoi… apar copiii… La conferința de presă de săptămâna trecută, președintele CJ Argeș, Florin Tecău, a tăiat panglica – electronică – inaugurală a noului site. Pagina electronică, dezvoltată de specialiștii ARA Software, este una bine structurată, chiar dacă nu este, încă, finalizată. Informațiile încă se încarcă pe site, așa  încât, în curând, toate secțiunile vor fi pline-ochi.

 

Operațiunea ”Creta ilegală în școli”, pe agenda Consiliului Județean Argeș

Luni, 20 Octombrie 2014 00:00

Agitație mare la ședința Consiliului Județean de săptămâna trecută. Operațiunea ”Creta ilegală în școli” a revenit, mai proaspătă ca oricând, după ce apele liniștite ale învățământului local au fost deranjate de greva foamei, făcută mai mult pentru presă, a unei educatoare. ”Creta în școli” este denumirea generică a fondului clasei, ilegal dar etern și chiar acceptat, tacit, de către toți dascălii, inclusiv de cei din conducerea ISJ. Și, întrucâtva, necesar. Din ce bani să cumpere, altfel, dascălii, cretă, hârtie, markere și câte altele necesare orelor de curs? Inspectoratele și primăriile abia dacă reușesc să asigure salariile, și așa mizerabile, ale profesorilor…

Program de lucru prelungit la Serviciul Public Comunitare Local de Evidență a Persoanelor Mioveni

Luni, 20 Octombrie 2014 00:00

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor și pentru asigurarea unor condiții optime de desfășurare a alegerilor pentru Președintele României, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Mioveni va avea program special, mai lung, pentru a putea răspunde cât mai multor solicitări şi a putea elibera cât mai multe acte de identitate. Astfel, potrivit Primăriei Mioveni, ghişeele vor fi deschise Sâmbătă, 1.11.2014, între orele 08.00 – 16.00 și Duminică 2.11.2014, între orele 08.00 – 21.00. În eventualitatea turului al II-lea, programul va fi următorul: Sâmbătă, 15.11.2014: orele 08.00 – 16.00 și Duminică 16.11.2014, între orele 08.00 – 21.00.

 

Prietenii Landerneau, Franța, vor dona Mioveniului o ambulanță

Luni, 20 Octombrie 2014 00:00

În perioada 8 – 13 octombrie 2014, o delegație din partea Primăriei orașului Landerneau și a Departamentului de Pompieri din Landerneau, Franța a fost prezentă în Mioveni. Din delegație au făcut parte: Michel RIOU - Viceprimar; Viviane BERVAS – Consilier; Frédéric KERLAN - Departamentul economic – finante;  Marie - France TRMAL - Consilier adjunct la cultura; Carolle SALES - Consilier adjunct la departamentul comunicatii; André BEUREL – secretarul asociației de prietenie Landerneau – Mioveni;  Didier LE GAC – Președintele centrului de pompieri din Finistère; Marie-France LE GUEN – Consilier; Hervé FLOCH  - Pompier.

A început montarea decoraţiunilor şi a instalaţiilor de iluminat pentru Sărbătorile de Iarnă

Luni, 20 Octombrie 2014 00:00

Mioveniul se pregăteşte să îmbrace haine de sărbătoare. Luminiţe multicolore, perdele luminoase şi decoraţiuni specifice Sărbătorilor de Iarnă şi-au făcut deja apariţia la intrarea în oraş. Angajaţii S.C S.Ed.C Mioveni au început, în cursul săptămânii trecute, montarea  decoraţiunilor luminoase pentru sărbători. Potrivit conducerii societăţii,anul acesta se vor împodobi 11 brazi şi se vor monta: 15 kilometri de ţurţuri luminoşi albi şi albaştri, perdele luminoase în suprafaţă de peste 1250 mp, plase luminoase albe şi albastre în suprafaţă de 1500 mp, şir luminos pentru arbori cu o lungime totală de 10 kilometri , 76 de bannere luminoase de sezon, 15 figurine 3D şi 350 de figurine specifice sărbătorilor de iarnă, vor fi montate pe stâlpi.

 

La Mioveni, continuă plantările de toamnă

Luni, 20 Octombrie 2014 00:00

Primăria oraşului Mioveni a început în vervă campania de toamnă pentru înfrumuseţarea oraşului.  Primul pas a fost plantarea trandafirilor şi puieţilor din diverse specii de arbori în cele mai importante zone ale oraşului. În următoarea perioadă, lucrătorii S.C S.Ed.C Mioveni se vor ocupa în principal cu finalizarea lucrărilor de toamnă,toaletarea arborilor, dar şi cu plantarea panseluţelor.

RMR Curtea de Argeş a câştigat licitaţia pentru introducerea reţelei de apă potabilă în comuna Corbi

Luni, 13 Octombrie 2014 22:57

# Din cele 7 firme care au participat la licitaţie, RMR a oferit cel mai mic preţ, 16 miliarde lei vechi. Proiectul de suflet pentru comunitate al primarului din comuna Corbi, Virgil Baciu, a intrat în linie dreaptă. Aşa cum am mai scris şi în ediţiile trecute, localitatea Corbi, nu dispune, la 25 de ani de la Revoluţie, de o reţea funcțională de apă potabilă, nici măcar într-un sat din comună. La ora actuală există în două sate, Corbi şi Jgheaburi, reţea de alimentare cu apă, însă aceasta nu este racordată la o sursă de apă potabilă. Apa care curge pe această reţea provine din râul Doamnei, iar oamenii o folosesc pentru uzul gospodăresc.

 

Dilema prețului canalizării din factura piteşteanului

Luni, 13 Octombrie 2014 22:36

Cât din apa care curge la robinet este facturată ca fiind evacuată pe canalizare? Depinde de la o localitate la alta! La Piteşti, între 95 şi 100%! O situaţie care stârneşte controverse, mai ales că normativele UE ar trebui să reducă  procentul până la 80%! Pornind pe firul logicii inverse, într-una dintre întrebările adresate recent edilului şef al Piteştiului, pe site-ul domnuleprimar.ro,  un piteşten cere să se facă lumină pe conducta… canalizării…
“Vreau să întreb şi eu cine a hotărât din CL Piteşti ca cei înregistraţi fără consum de apă la blocuri să nu plătească nici canal. Ne luminează şi pe noi «aleşii» locali unde îşi fac necesităţile cei care au consum apă 0 şi nu plătesc canal? Hai că la apă o să spuneţi că aduc de la izvoare. Dar pentru necesităţile fiziologice care merg prin canalizarea comună ce o să argumentaţi?”, întreabă piteşteanul care se semnează ”Croitoru” în reclamaţia înregistrată pe 25 septembrie 2014.

Lucrări de amploare la Moşoaia

Luni, 13 Octombrie 2014 22:32

În condiţii economice austere, pe fondul unei crize care încă îşi arată colţii, primarul Florea Ene a reuşit, şi anul acesta, să puncteze în portofoliul administraţiei locale câteva proiecte importante: continuarea construcţiei şcolii noi, remedierea alunecării de teren de la Ciocănăi, întreţinerea, pietruirea și asfaltarea unor drumuri. Iar acestea sunt doar câteva din lucrările coordonate de primărie în acest an. Odată cu sosirea toamnei, administraţia locală a comunei Moşoaia a demarat lucrările de reparaţie a drumurilor pietruite din localitate, afectate în timpul verii. A fost asfaltată Strada Străinari, investiție care a costat peste 400.000 lei.

 

Pagina 147 din 198

«ÎnceputAnterior141142143144145146147148149150UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea