Săptămâna Prevenirii Criminalității! Peste 3.000 de persoane consiliate de polițiștii argeșeni

Luni, 10 Iunie 2019 14:01

Peste 130 de acțiuni preventive în care au fost consiliate mai mult de 3.000 de persoane, sunt cifre ce reflectă efortul polițiștilor pentru liniștea argeșenilor.
Acțiunile au fost organizate de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității Argeș și de polițiștii de proximitate din cadrul celorlalte structuri, și desfășurate cu participarea polițiștilor din structurile de poliție rutieră, criminaliști, polițiști de investigații criminale, împreună cu partenerii deja tradiţionali cum sunt specialiştii D.G.A.S.P.C. Argeş, I.S.J. Argeş, A.T.O.P., alte instituţii şi organizaţii non-profit. Mai mult de 3.000 de persoane au fost consiliate de polițiști, dintre care menţionăm elevi, participanți la trafic, persoane vârstnice sau din categorii vulnerabile.

Graficul de colectare a deșeurilor reciclabile pentru luna iunie, în Pitești

Luni, 10 Iunie 2019 13:54

S.C. Salubritate 2000  S.A.  aduce în atenția abonaților casnici din municipiul Pitești, graficul de colectare a deșeurilor reciclabile pentru luna iunie.
În a II-a săptămână a lunii colectăm astfel:
Luni, 10.06.2019, străzile:  Caporal Dogaru, Constantin Stere, Dârzul, Dimitrie Boteanu, Emil Racoviță, Nicolae Brânzeu, Ștefan Ciobanu, Vasile Militaru, Victor Bilciurescu.

 

O nouă sală de sport în Pitești

Luni, 10 Iunie 2019 13:47

Școala Gimnazială ”Ion Pillat” are, oficial, sală de sport, vineri fiind efectuată recepția lucrărilor la obiectivul "Acoperire teren sport Școala Gimnazială Ion Pillat".
Valoarea totală a investiției a fost de 497.297, 54 lei și a constat în realizarea unei săli pentru elevii școlii, având o suprafață totală de 563, 41 mp.
Lucrarea este efectuată pe structură metalică, din grinzi cu închideri și învelitoare din panouri tip sandwich, cu tâmplărie exterioară din PVC, pardoseală din tartan, instalație electrică și termică. Iluminarea naturală a terenului s-a realizat prin intermediul unor luminatoare amplasate în învelitoare.

De ziua sa, Calinic a fost prezent la Parohia Lerești și la Mausoleul de la Mateiaș

Luni, 10 Iunie 2019 13:29

Pe 6 iunie, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului a împlinit 75 de ani! De ziua sa de naștere, Părintele Arhiepiscop Calinic a preferat să fie aproape de credincioși. Acesta a oficiat slujba de Înălțare la Parohia Lereștii de Jos. Apoi s-a deplasat la Mausoleul de la Mateiaș unde a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor căzuţi la datorie pentru apărarea ţării.

 

Primarul din Corbi a dorit să fie mai aproape de Dumnezeu... dar l-a nimerit pe Ludovic Orban

Luni, 03 Iunie 2019 23:42

Virgil Baciu, primarul din Corbi, persoană recunoscută pentru incomoditatea pe care o stârnește partenerilor politici, a mers, la sfârșitul săptămânii trecute, la București, pentru întâlnirea cu Papa. Cum, însă, până la Dumnezeu, te întâlnești cu toți sfinții, Virgil Baciu a ”stat” la o fotografie și cu președintele PNL, Ludovic Orban. Mulți spun că acolo era țarcul dracilor, dar, în fine...

Un tânăr din Pitești a absolvit Academia Forțelor Aeriene ale Statelor Unite

Luni, 03 Iunie 2019 23:40

# Petruț Ghiță a fost felicitat pentru rezultatele sale remarcabile de Donald Trump
Un tânăr pilot piteștean a absolvit Academia Forțelor Aeriene ale Statelor Unite. Pentru această reușită, Petruț Ghiță a fost felicitat de Donald Trump, președintele SUA.

Petruț Ghiță a absolvit Colegiul Național I.C. Brătianu în 2014. A urmat apoi, timp de un an, cursurile Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov. Ultiimi ani i-a petrecut la studii în SUA, fiind cadet al Air Force Academy.

 

Urmările incidentului de la Topoloveni! Traian Paparete: „Am fost ridicat de jandarmi deși aveam legitimația de presă de gât”

Luni, 03 Iunie 2019 23:37

# Acțiuni de protest în fața sediului Jandarmeriei Argeș

Urmările incidentului de la Topoloveni! Pe 17 mai, într-o vizită electorală în Argeș,  Liviu Dragnea, fostul lider PSD aflat actualmente în spatele gratiilor, a fost întâmpinat de o mână de protestatari la Topoloveni. În timp ce încercau să afişeze un banner cu mesajul "Argeşul contează, ţara n-a votat hoţi. Voi nu sunteţi România", 5 dintre aceștia au fost săltaţi de jandarmi şi duşi cu dubele la poliţie.

Program Școala de Vară / Grădinița de vară „Lexford Castel”2019

Luni, 03 Iunie 2019 23:21

Școala Gimnazială „Lexford Castel” vine în ajutorul părinților și copiilor cu un program atractiv pentru Școala de Vară / Grădinița de vară
Sub sloganul "Vacanța veselă", în perioada  17 iunie - 23 august, pe module de o săptămână, Scoala Gimnaziala  Lexford Castel  va organiza diverse programe educativ-recreative, ce se vor desfășura atât în incinta unității de învatamant, cât și în afara acesteia.

 

Casă de piatră, Ramona și Sorin!

Luni, 03 Iunie 2019 23:19

Veselie mare, la sfârşitul săptămânii trecute, în familia omului de afaceri Ion Voicu, fostul viceprimar al localității Săpata. Fiica acestuia, Ramona, l-a ales, cu acte în regulă, pe Sorin, să îi fie alături pentru restul vieții. Nașii, Mădălin și Roxana Voicu, le-au fost aproape în aceste frumoase momente speciale. Cununia religioasă a fost oficiată de preoţii Bisericii Maica Precista, din centrul Piteștiului.

Campania continuă! Să-i dăm aripi! Donația fiecăruia o șansă în plus! Bogdana a ajuns aproape de jumătatea drumului!

Luni, 03 Iunie 2019 14:42

Bogdana noastră este din Pitești, are doar 33 de ani și este de profesie economist, dar și scriitoare!  De 1 an de zile se luptă cu un diagnostic crunt, acela de necroză vasculară dar și osteoporoză post/operatorie.
Operațiile din România, 3 la număr, s-au arătat a fi un eșec pentru Bogdana noastră care se deplasează din ce în ce mai greu, în prezent fără ajutorul cârjelor ea nu se poate deplasa...”atât de tânără și cu picioare de 75 ani”, aveau să afirme specialiștii de la o clinică din Istanbul care au vazut-o și examinat-o în luna februarie!
Nu stie să mai meargă, nu știe să mai zâmbească, nu știe cum e să mai explorezi iarba și să simți finețea nisipului, este o tânără de doar 33 de ani într-un corp de 75 de ani!

 

De 1 iunie, copiii români și cei chinezi au sărbătorit împreună la Mioveni

Luni, 03 Iunie 2019 14:40

Cu ocazia aniversarii a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România si China, pentru a crea un pod între generațiile trecute și generațiile viitoare, Ambasada Republicii Populare Chineze în România și Asociația ChinaRo, în parteneriat cu Primăria orașului Mioveni, Centrul Cultural Mioveni și Institutul Confucius Sibiu, au organizat pe 1 iunie, la Mioveni, un eveniment cultural-educativ comun, pentru copiii români și chinezi.

Medalii la mondiale pentru karatiștii din Mioveni

Luni, 03 Iunie 2019 14:39

În perioada 23-26 mai, la București, s-a desfășurat Campionatul Mondial de Karate Shotokan WSF.
Rezultatele obţinute de sportivii din Mioveni fac cinste judeţului Argeş, cu atât mai mult cu cât la competiţie au participat 1500 de sportivi din 32 de ţări. Evoluţiile sportivilor antrenați de Sebastian Ene au fost spectaculoase, toți demonstrând superioritatea Şcolii de Karate de la Mioveni.

 

Sesiune Științifică Națională la Mioveni! Peste 30 de lucrări prezentate

Luni, 03 Iunie 2019 14:38

Vineri, 31 mai 2019, la Centrul Cultural Mioveni a avut loc deschiderea sesiunii științifice de primăvară a Academiei Oamenilor de Știință din România, organizată în colaborare cu Universitatea Politehnică din București, Primăria Mioveni și Incertrans  SA.
La eveniment au participat oficialități locale, județene, parlamentari, reprezentanți ai Universității Politehnica din București, ai  Academiei Oamenilor de Știință din România, studenți și profesori etc.

Sărbătoare la Apă Canal 2000 - Piky împlineşte 16 ani!

Luni, 03 Iunie 2019 13:23

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti anunţă că se împlinesc 16 ani de când desfăşoară Programul Educaţional Piky, în data de 3 iunie fiind Ziua lui Piky, mascota societăţii, marcă înregistrată la OSIM. De data aceasta, Piky va fi sărbătorit în familie. Salariaţi din cadrul societăţii, care nu au vizitat Uzina de Apă Budeasa şi Staţia de Epurare Piteşti sau care au dorit să revadă cele două obiective, îl vor însoţi pe Piky pe drumul apei, vor observa circuitul apei de la captarea, tratarea şi pomparea apei potabile până la colectarea şi epurarea apelor uzate, aflând informaţii atât despre procesele desfăşurate în cele două staţii, cât şi despre modernizarea şi retehnologizarea acestora.

 

Președintele Colegiului Medicilor Argeș: „Nu au fost găsiți medici care să lucreze fără aviz de liberă practică în județ”

Luni, 27 Mai 2019 16:00

Din martie și până la sfârșitul lunii aprilie s-a verificat în Argeș dreptul de practică al medicilor de la cabinetele de dermatologie și chirurgie plastic, în special.
Scandalurile recente în care au fost implicate persoane care activau în sistemul medical românesc fără a avea acest drept au declanșat acțiuni de control la nivel național.

Apa potabilă va fi oprită timp de trei zile în Căteasca

Luni, 27 Mai 2019 15:51

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti anunţă că, începând de luni 27.05.2019, ora 12.00, până miercuri 29.05.2019, ora 24.00, se vor executa lucrări de deznisipare a forajului de apă din comuna Căteasca astfel încât în această perioadă furnizarea apei potabile va fi întreruptă, fiind afectati utilizatorii din satele Catanele şi Recea.
„Ne cerem scuze faţă de abonaţii afectaţi de această oprire şi îi rugăm să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, informează conducerea societăţii Apă Canal 2000 SA Piteşti.

 

Proiectul educațional ”Cum și când să intervii”! Elevii de la Mioveni au învăţat să acorde primul ajutor

Luni, 27 Mai 2019 15:50

Lecțiile de prim-ajutor fac diferența dintre viață și moarte, iar o educaţie sanitară de la vârste mici creşte şansele de supravieţurire ale unei persoane, dacă cei din jur stiu cum să intervină. În cadrul proiectului educațional ”Cum și când să intervii”, încheiat între Primăria orașului și Serviciul Județean de Ambulanță Argeș - Substația Mioveni, elevilor din Mioveni le sunt predate cursuri și tehnici de acordare a primului ajutor.

Sesiune științifică în Mioveni

Luni, 27 Mai 2019 15:48

Pe 31 mai și 1 iunie 2019, orașul Mioveni va găzdui Sesiunea Știinţifică de Primăvară a  Academiei Oamenilor de Știință din România. Evenimentul va avea loc în incinta Centrului Cultural Mioveni și se va deschide pe 31 mai, la ora 14.45. Organizată sub titulatura ”Tehnologii inovative în inginerie”, sesiunea va reuni specialiști care vor prezenta lucrări științifice din domeniul energiei, mediului și al ingineriei. Organizatorii sunt Primăria și Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Știință din România - secția de Științe Tehnice, Universitatea Politehnică din București și SC Incertrans SA.

 

Super spectacol de Ziua Copilului, la Mioveni

Luni, 27 Mai 2019 15:44

Primăria orașului, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni pregătesc o mulțime de surprize cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului. Atât pe 1 iunie cât și pe 2 iunie vor fi organizate mai multe evenimente pentru copiii din orașul Mioveni.
În acest an, organizatorii au pregătit în data de 2 iunie, diverse activități recreative, sportive dar și spectacole în centrul civic.

Mesaj emoționant pentru actuala echipă a FC Argeș

Luni, 27 Mai 2019 15:42

# Bogdan Argeș Vintilă: „Când nu știi încotro te îndrepți, uită-te în urmă, vezi cine ai fost și cine trebuie să devii!”
Săptămâna trecută, FC Argeș a aniversat 40 de ani de la câștigarea celui de-al doilea titlu din istoria clubului. Evenimentul a fost marcat la Muzeul Judeţean Argeş care a organizat expoziţia " FC ARGEŞ-CAMPIOANA ROMÂNIEI ediţia 1978-1979 (4 decenii)”. Au răspuns prezent invitaţiei organizatorilor fostele glorii ale grupării din Trivale, actualii fotbalişti, antrenorii şi conducătorii echipei şi personalităţi ale Piteştiului care de-a lungul timpului au avut legătură cu echipa pentru care Nicolae Dobrin a scris istorie.

 

Pagina 135 din 280

«ÎnceputAnterior131132133134135136137138139140UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea