Antonia Diaconu și Marius Ștefan, față în față pentru șefia Parchetului Tribunalului Argeș

Luni, 26 Noiembrie 2018 15:09

A început examenul pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor argeșeni. Din această săptămâna candidații înscriși la concurs vor susține proiectul referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor de conducere. Astfel, concursul pentru șefia Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș îi aduce față în față pe actualul prim procuror Marius Ștefan  și pe Antonia Diaconu, cea care a condus Parchetului Judecătoriei Pitești timp de șase ani.

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI, MARCATĂ LA MIOVENI

Luni, 26 Noiembrie 2018 14:51

Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (International Day of People with Disability) este marcată în fiecare an la 3 decembrie.
Cu acest prilej, Primăria Mioveni, în parteneriat cu Asociaţia „Zâmbeşte şi Dăruieşte” va organiza marți, 4 decembrie 2018, o dezbatere publică la care vor participa specialiști în domeniu precum și persoanele vulnerabile din cadrul organizației.

 

Liberalii argeșeni, impasibili la acțiunea primarului de la Corbi

Luni, 19 Noiembrie 2018 16:28

Liberalii argeșeni nu au reușit să discute dacă vor susține sau nu campania de strângere de semnături a edilului Virgil Baciu de la Corbi pentru proiectul „Un milion pentru Unire”. Motivul? PNL Argeș nu a mai ținut Biroul Județean Politic, unde urma să fie discutată și acțiunea primarului de la Corbi, din cauză că președintele Adrian Miuțescu era plecat într-o delegație la Helsinki.

DECEMBRIE DE POVESTE, LA MIOVENI

Luni, 19 Noiembrie 2018 16:25

Concerte și artiști celebri, vin fiert, dulciuri de tot felul, produse tradiționale, cadouri speciale, handmade, colinde, jucării care se transformă în amintiri de neprețuit – sunt elemente pe care le veți regăsi și în acest an la Târgul de Crăciun orgaizat la Mioveni, începând cu 6 decembrie 2018.
An de an, orașe din lumea întreagă se întrec în organizarea celor mai frumoase târguri de Crăciun și fiecare dintre ele vine cu propria abordare, așa că, în fața unei oferte atât de variate, înainte de a porni la drum, în marea escapadă de Crăciun, pe lista priorităților este musai să bifați și Târgul de la Mioveni.

 

190 de elevi și studenți vor primi burse sociale în Argeș

Luni, 19 Noiembrie 2018 16:20

În perioada 1-31 octombrie 2018 s-a desfășurat sesiunea de depunere a dosarelor pentru obținerea de burse sociale de către elevi și studenți pentru anul școlar/universitar 2018 – 2019. Au fost depuse 201 de dosare. Comisia, instituită printr-o dispoziție a președintelui Consiliului Județean Argeș, a evaluat dosarele înscrise. Comisia de evaluare a propus spre aprobare un număr de 190 de dosare de bursă socială care întrunesc condițiile. S-au respins 11 dosare de bursă socială deoarece acestea nu au corespuns criteriilor specificate în regulamentul pentru acordarea burselor sociale în anul școlar/universitar 2018/2019. A.V.

Florin Frătică, achitat în dosarul pentru coruperea alegătorilor

Luni, 19 Noiembrie 2018 16:08

Fostul primar de la Bradu a fost achitat de Judecătoria Pitești în dosarul pentru coruperea alegătorilor. Decizia nu este definitivă! Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești urmează să facă apel.
Florin Frătică a fost achitat pentru că fapta de care este acuzat nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. „În temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b, teza I C.p.p. achită pe inculpatul, F.D.T.F. referitor la săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor, faptă prev. de art. 386 alin. 1 C.pen.

 

Programul zilei de 1 decembrie, la Mioveni

Luni, 19 Noiembrie 2018 16:02

1 Decembrie - Ziua Naţională a României este marcată de toate administrațiile publice locale în cadrul proiectului - Centenarul Marii Uniri.
În An Centenar, orașul Mioveni, prin Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni, a pregătit locuitorilor și invitaților o suită de manifestări culturale, artistice și militare de mare ținută, la care sunteți invitați să participați:
# 30 Noiembrie
Ora 10.00 – Decernarea ”Diplomelor de fidelitate” pentru cuplurile ce împlinesc 50 de ani de căsătorie și acordarea Titlurilor de ”Cetățean de Onoare” al Orașului Mioveni, în sala de festivități a Primăriei orașului Mioveni;

30 de persoane au luat parte la cursul „Managementul integrat al Deșeurilor municipale”

Luni, 19 Noiembrie 2018 15:59

În perioada 12 - 16 noiembrie, a avut loc la Pitești cursul de instruire „Managementul integrat al Deșeurilor municipale”. Acesta a fost destinat pregătirii pentru reprezentanții ADI-urilor din România. La pregătirea pe zona Muntenia, au participat 30 persoane din 10 județe care au în implementare proiecte de management integrat. Managerul de proiect a fost Lavinia Andrei, iar lectori Gabriel Moiceanu (foto) și Liliana Nichita.

 

BCM U Pitești, meci amical împotriva naționalei de tineret a SUA

Luni, 19 Noiembrie 2018 15:57

Iubitorii baschetului din Pitesti vor avea aparte de un adevarat show! Marți, 20 noiembrie, BCM U Pitești va disputa un joc amical de excepție în fața naționalei JBA a Statelor Unite ale Americii. Oaspeții se află într-un circuit internațional, în care vor disputa meciuri amicale cu mai multe echipe europene. În România vor juca cu BCM U Pitești. Evenimentul se va desfășura cu începere de la ora 19,00 la Sala Sporturilor Trivale. Valoarea unui bilet este de 30 RON. Acestea pot fi cumpărate, în fiecare seară, din incinta sălii.

Familia Fătuloiu se mărește

Luni, 19 Noiembrie 2018 11:39

Alex Fătuloiu, cu afaceri în domeniul construcțiilor, fiul chestorului Dan Valentin Fătuloiu, s-a căsătorit, anul trecut, cu Roxana, pe atunci încă studentă la Medicină. Frumoasa aleasă se grăbește să termine studiile pentru că, în curând, o așteaptă altă provocare, și anume cea de a deveni mămică. Succes la noul examen, să vă trăiască!
L.S.

 

Directorul DJST Argeș a ajuns la Comisia de disciplină a Ministerului Sportului

Luni, 19 Noiembrie 2018 11:37

Laurențiu Achimescu, directorul DJST Argeș, s-a prezentat, pe 5 octombrie, la sediul Ministerului Tineretului și Sportului pentru audierea la Comisia de Disciplină ca urmare a unui raport al Corpului de Control al Ministerului realizat în 2017.
Achimescu a fost audiat la Comisie pentru faptul că ar fi limitat nejustificat, pe parcursul anului 2017, atribuțiile fostului director executiv adjunct – Adrian Bughiu, actualul subprefect al județului.

Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație FC Argeș: „Avem discuții avansate cu un investitor piteștean. Oricine ar fi, el nu vine singur”

Luni, 19 Noiembrie 2018 11:36

Vești bune pentru clubul alb-violet! Conducerea FC Argeș este în tratative avansate cu un om de afaceri din Pitești ca să vină să investească la club. Iar acesta nu ar veni de unul singur, ci împreună cu alți investitori piteșteni. Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație FC Argeș spune că negocierile sunt într-un stadiu foarte avansat și că în următoarele zile se va face și anunțul oficial.

 

Proiectul „Intră în joc, câştigă-ţi sănătatea!” intră în etapele finale

Luni, 12 Noiembrie 2018 16:25

Proiectul sportiv „Intră în joc, câştigă-ţi sănătatea!” este iniţiat de Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, cu sprijinul Primăriei Mioveni, Asociaţiei Judetene „Sportul pentru toţi” Arges, Primăriei Ştefăneşti şi al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş. Aproximativ 3000 de copii din mediul urban şi rural au fost angrenați în cadrul proiectului ajuns la cea de-a patra ediţie, derulându-se în perioada 13 octombrie – 15 decembrie.

Dan Manu, scuze penibile pentru a nu semna campania „Un milion pentru Unire”

Luni, 12 Noiembrie 2018 16:17

Președintele CJ Argeș a refuzat să se alăture primarului Virgil Baciu, dar și altor edili din Argeș, la campania „1.000.000 pentru Unire”. Totul s-a întâmplat la ziua comunei Nucșoara, unde primarul de la Corbi a susținut un discurs prin care îndemna ca în anul Centenarului, argeșenii să se mobilizeze și să semneze în număr cât mai mare pentru unirea României cu Republica Moldova.

 

Căsătorii în ultima zi din an, la Mioveni

Luni, 12 Noiembrie 2018 16:12

În Mioveni, tradiţia căsătoriilor în ultima zi din an, înainte de noaptea de Revelion, va fi păstrată şi în 2018. Cei care doresc să îşi unească oficial destinele chiar pe 31 decembrie 2018 sunt aşteptați ca luna viitoare să îşi depună dosarul la Primăria oraşului. Cuplurile interesate se vor putea înscrie până pe 19 decembrie, iar actele vor putea fi depuse până pe 21 decembrie la Biroul de Stare Civilă din Primărie (la etajul 1, camera 19). Cununiile civile vor fi încheiate pe 31 decembrie, de la ora 18.00, la interval de 15 minute una de cealaltă, consecutiv, în ordinea depunerii actelor. Căsătoriile vor fi oficiate de primarul oraşului, Ion Georgescu (foto).

IONUȚ ȘI ION RODOȘ - ARTIȘTI AI LEMNULUI

Luni, 12 Noiembrie 2018 16:09

Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș și etnologul Sorin Mazilescu vă invită – luni, 12 octombrie, ora 13.00, în holul central al instituției – la vernisajul expoziției retrospective MEȘTEȘUGURI TRADIȚIONALE ROMÂNEȘTI ÎN ANUL CENTENARULUI. ION RODOȘ, ARTIST AL LEMNULUI. Vernisajul va fi urmat de difuzarea filmului documentar IONUȚ ȘI ION RODOȘ – ARTIȘTI AI LEMNULUI.

 

Centrul Cultural Mioveni, reprezentat la Festivalul Balcanic Trofeul Femi-Sport 2018

Luni, 12 Noiembrie 2018 16:07

În perioada 10 - 11 noiembrie 2018, șase eleve ale cursului de balet, oferit gratuit de către Centrul Cultural Mioveni, au participat la Festivalul Concurs Trofeul Balcanic Femi - Sport 2018. Evenimentul s-a desfășurat la Sala Sporturilor ”Romeo Iamandi” din orașul Buzău. Reprezentantele orașului Mioveni, Girovanu Karina, Manole Ayanna, Voicu Luciana, Maria Teodora, Voicu Eliana și Porumbel Diana, fac parte din Lotul Județean de Gimnastică Aerobică al județului Argeș - Olimpic Argeș Gim, pregătit de Nicoleta Andrei. Lotul are în componență 34 de gimnaste ce provin din cele patru centre cu care antrenoarea lucrează: Pitești, Curtea de Argeș, Mioveni și Bascov. Lotul județului Argeș a câștigat la Balcaniadă ”TROFEUL BALCANIC” 2016, cel mai important premiu al competiției, iar în 2017 Trofeul Balcanic ”Gimnasta de Cristal”.

Concluziile focarului de pestă porcină în Argeș, Și cu porcii sacrificați și cu amendă luată

Luni, 12 Noiembrie 2018 16:02

Virusul pestei porcine africane a fost confirmat, în Argeș, la patru porci dintr-o gospodărie din comuna Negraşi. De asemenea, au fost sacrificați și alți trei porci din gospodăria respectivă. Față de proprietarul animalelor, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş au luat măsura sancțiunii contravenționale cu 600 lei pentru faptul că respectivul cetățean a vândut animale fără documente legale. Proprietarul a plătit amenda. Acesta urmează să fie despăgubit pentru cei trei porci sacrificați.

 

Pe 12 noiembrie, autopsierii de la morga Spitalului Județean își află sentința

Luni, 12 Noiembrie 2018 15:59

Patru autopsieri de la morga Spitalului Județean Argeș au fost condamnați, în primă instanță, la pedepse cuprinse între 4 și 7 ani închisoare cu executare. Inculpații sunt acuzați de luare de mită. Cum hotărârea Tribunalului Argeș nu a fost definitivă, autopsierii au făcut apel. Luni, 12 noiembrie, soarta inculpaților stă la decizia judecătorilor Curții de Apel Pitești. Până în prezent, pronunțarea a fost amânată de două ori.
Reamintim că în aprilie 2016, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au trimis în judecată pentru luare de mită patru angajați de la morga Spitalului Județean Argeș.

„Nevoia agenților economici este doar declarativă”

Luni, 12 Noiembrie 2018 15:57

# Inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu, despre importanța învățământului profesional și tehnic

Învățământul profesional și tehnic este un subiect foarte dezbătut între agenții economici și inspectoratele școlare. Și totuși, în urma acestor discuții lungi și intermitente, nu se ajunge la o înțelegere benefică pentru niciunul dintre factorii implicați. Inspectorul școlar general al județului, Dumitru Tudosoiu, ne-a făcut mai multe precizări interesante pe acest subiect în următorul interviu. 

 

Pagina 145 din 280

«ÎnceputAnterior141142143144145146147148149150UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea