Gala Educaţiei Argeşene, la semicentenarul Inspectoratului Şcolar Județean

Luni, 08 Octombrie 2018 12:21

Sub genericul “Gala Educaţiei Argeşene”,  Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a sărbătorit, vineri, 5 octombrie, de “Ziua Mondială a Educaţiei”, 50 de ani de la înfiinţare. Evenimentul a cuprins o serie de activităţi, printre care lansarea volumului monografic al instituţiei, dezvelirea unei plăci comemorative dar şi o gală de premiere prin care organizatorii şi-au propus să reunească pe toţi cei care au contribuit şi contribuie la atingerea excelenţei în învăţământul argeşean.

Anunțuri selecție participanți elevi și cadre didactice în vederea participării în cadrul proiectul Erasmus+

Vineri, 05 Octombrie 2018 12:35

Anunțuri selecție participanți elevi și cadre didactice în vederea participării în cadrul proiectul Erasmus+ cu titlul ”Competențe europene în învățământul profesional și tehnic din Topoloveni”, Nr. de referinţă proiect: 2018-1-RO01-KA102-048170, din cadrul Liceului Tehnologic Topoloveni

 

“Săptămâna Europeană a Sportului”, sărbătorită la Şcola Gimnazială „Negru Vodă” din Piteşti

Luni, 01 Octombrie 2018 16:38

Cu zâmbetul pe buze, așa au sărbătorit 80 de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr 12 „Negru Vodă” “Săptămâna Europeană a Sportului”. Unitatea școlară din cartierul Trivale, condusă de directorul Aurelian Costache, a luat parte la această manifestare prin care se încearcă promovarea sportului şi a activităţii fizice. Și totul a fost o reușită, dovadă fiind chipurile vesele ale copiilor, care s-au jucat, au dansat și au făcut mișcare pe terenul de sport al școlii, sub atenta coordonare a profesorului de educație fizică și sport Andreea Popescu, organizatorul activității, dar și a educatoarelor sau învățătoarelor prezente la fața locului.

„Sărbătoarea Recoltei” de la Mioveni, o reușită!

Luni, 01 Octombrie 2018 16:34

Zeci de producători din Argeș, precum și din mai multe zone ale ţării și-au expus produsele weekendul trecut, la Mioveni, în centrul Civic al orașului, la tradiționalul târg de toamnă - "Sărbătoarea Recoltei".
Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului au participat mii de persoane, iar aceștia au beneficiat de mai multe acțiuni.

 

Argeșenii se tem de pesta porcină! Alarme false de porci morți la Țițești și Bascov

Luni, 01 Octombrie 2018 16:33

Pe 27 septembrie, pesta porcină africană (PPA) era semnalată în 223 de localități din 13 județe, cu 952 de focare, dintre care 15 în exploatații comerciale și 72 de cazuri de mistreți, a anunțat Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). În total, au fost eliminați 323.754 de porci afectați de boală.

Primele doze de vaccin au ajuns în Argeș

Luni, 01 Octombrie 2018 16:25

3400 de doze de vaccin antigripal au sosit deja în Argeș și au fost distribuite. Județul nostru mai așteaptă alte trei tranșe de doze cu vaccin antigripal, pentru ca numărul de doze primit să ajungă la 63.538. Potrivit DSP Argeș, conform graficului transmis de Ministerul Sănătății au sosit 3.400 de doze de vaccin antigripal în județul Argeș. Campania de vaccinare gratuită a MS împotriva gripei de sezon vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon.

 

29 de medici veterinari argeșeni, nemulțumiți de legea salarizării

Luni, 01 Octombrie 2018 16:22

Legea salarizării a trezit nemulțumiri și în rândul medicilor veterinari argeșeni, care au acționat în instanță Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș. 29 de medici veterinari argeșeni, prin Sindicatul Medicilor Veterinari Argeș au deschis o acțiune în instanță, la Tribunalul Argeș, încă din mai 2018. Aceștia solicită anularea dispoziției 01.03.2018 prin care au fost stabilite salariile de bază începând cu 01.01.2018. Ei cer obligarea emiterii unei decizii noi prin care salariul de bază să fie stabilit începând cu 01.01.2018 la nivelul anului 2022 nivel majorat.

Medicii militari au oferit consultații gratuite

Luni, 01 Octombrie 2018 16:21

Medicii de la Spitalul Militar din Pitești au ieșit din nou în mediul rural. Aceștia au desfășurat o nouă acțiunea, de data aceasta la Căldăraru. Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu” Piteşti a derulat în comuna Căldăraru, campania umanitară „Uniţi sub tricolor prin sănătate” (susţinută de Direcţia Medicală a Ministerului Apărării Naţionale). Policlinica ad-hoc a fost amenajată la Căminul Cultural.

 

Simona Brătulescu a prins viteză

Luni, 01 Octombrie 2018 16:14

Simona Brătulescu, ”zeița” Consiliului Județean Argeș, chiar a prins viteză. Este din ce în ce mai vizibilă, nu ratează aproape nicio zi de comună, dar nici evenimente la care, deși îmbrăcată bine, poate face o baie. De public, desigur. Așa a fost și duminică, 23 septembrie, la Câmpulung, unde vicepreședinta CJ-ului a fost prezentă, printre motoare încinse și bărbați și mai și, pentru a-i premia pe câștigătorii etapei de alergătură în coastă.

Pe 3 octombrie - protest în fața Ministerului Justiției

Luni, 01 Octombrie 2018 16:11

# După protestul de la Spitalul Penitenciarului Mioveni, urmează altul în plan național

Angajații din sistemul penitenciar ies în stradă, în fața Ministerului Justiției, miercuri, 3 octombrie. Decizia aparține Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor care prin sindicatele afiliate au organizat numeroase forme de protest săptămâna trecută.

 

Argeșul se pregătește de Referendum

Luni, 01 Octombrie 2018 16:08

# Pe 6 și 7 octombrie, argeșenii sunt așteptați la vot
Pe 6 şi 7 octombrie va avea loc referendumul pentru redefinirea familiei. Și în Argeș sunt luate măsuri cu privire la eveniment, spre exemplu, pe data de 5 octombrie, elevii vor pleca acasă la ora 18, restul orelor din respectiva zi urmând a fi ulterior recuperate. Referendumul familiei are loc în datele de 6 și 7 ocombrie și se referă la schimbarea definiției constituționale a familiei. Până acum, Constituția prevedea că familia se bazează pe căsătoria între soți, iar modificarea ar înlocui acest cuvând, cu ideea că soții pot fi doar un bărbat și o femeie.

Tot mai mulţi părinţi aleg să îşi ducă copiii la Lexford Castel

Luni, 01 Octombrie 2018 16:02

Lexford Castel devine, pe zi ce trece, unul dintre cele mai de succes proiecte private din domeniul educaţiei. Început ca o grădiniţă privată, Lexford Castel a ajuns, în prezent, şcoală gimnazială cu clasele I-VIII, în care elevii au parte de un proces educaţional bazat pe cunoaştere, dezvoltare şi perfecţionare individuală şi de grup. Ca urmare a performanţelor obţinute de-a lungul timpului de elevii şi de cadrele didactice de la Lexford Castel, şcoala primară a primit, anul acesta, acreditare şi a fost autorizată şcoala gimnazială.

 

Donează sânge! Salvează o viață

Luni, 01 Octombrie 2018 15:01

# Peste 80 de persoane au făcut un gest de milostenie
În protoieria Mioveni din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, s-a desfășurat, săptămâna trecută, încă o etapă a campaniei naționale ,,Donează sânge! Salvează o viaţă!”. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Spitalului Orășenesc ,,Sf. Spiridon” din Mioveni, sub directa coordonare a Sectorului social-filantropic și de misiune al Eparhiei.  Acțiunea a fost posibilă cu ajutorul Centrului de Transfuzii Sanguine din municipiul Pitești, care s-a deplasat în Mioveni cu o echipă mobilă.

Alexandru Ciurea: ”Dacă ne izolăm în tabletă, în telefon, creierul se îmbolnăveşte”

Luni, 01 Octombrie 2018 14:58

# Un Doctor Honoris Causa al Universității din Pitești, avertizează!
Personalitate a neurochirurgiei româneşti și internaţionale, profesorul Alexandru Vladimir Ciurea este membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, preşedinte al Comisiei Naţionale de Neurochirurgie, fost şef al Secţiei de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, profesor de Neurochirurgie şi îndrumător de teze de doctorat la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti. În primăvara acestui an, a devenit Doctor Honoris Causa al UPIT. Prof. univ. dr. Cirea ne îndeamnă să o lăsăm mai moale cu tablet și telefonul, care pot si factori de risc pentru îmbolnăvire.

 

Liceul Tehnologic Topoloveni beneficiar al programului ERASMUS+

Vineri, 28 Septembrie 2018 12:26

Liceului Tehnologic Topoloveni va beneficia în perioada 11 septembrie 2018- 10 septembrie 2019 de un grant de 48 334 euro acordat în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) prin programul ERASMUS+, Acţiunea KA1, VET learner and staff mobility. Proiectul cu titlul ”Competențe europene în învățământul profesional și tehnic din Topoloveni”, acronimul EURO-COMP Topoloveni, cu numărul 2018-1-RO01-KA102-048170 se adresează unui număr de 14 elevi de la profilul Servicii, domeniul de pregătire profesională:

Fiica patronului de la Vinalcool, prima la examenul de notar

Luni, 24 Septembrie 2018 18:57

Duminica trecută, pe 16 septembrie, Camera Notarilor Publici din Pitești a afișat rezultatele examenului pentru accesul în cadrul profesiei. Motiv pentru care, în familia doctorului Marian Drăgușin, managerul Vinalcool, a fost mare bucurie. Pentru că fiica omului de afaceri, Claudia-Maria, era în fruntea listei celor admiși. Acesta este rezultatul unui efort prelungit, ținând cont că tânăra notăriță a absolvit  două facultăți prestigioase:

 

Un piteștean, campion la box în Ucraina

Luni, 24 Septembrie 2018 18:46

În perioada 13-16 septembrie, la Mykolaev, în Ucraina, a avut loc un turneu internaţional de box la care au participat şi componenţii lotului naţional de juniori ai României. La această întrecere, piteşteanul Adrian Preda a ocupat locul 1, la categoria 54 kg. După întrecerea din ţara vecină, pugilistul pregătit de antrenorul Ioniţă Mărăşescu a rămas în pregătire la Brăila alături de ceilalţi componenţi ai lotului naţional. Sportivul legitimat la clubul FC Argeş va reprezenta ţara noastră la Campionatul European rezervat juniorilor, competiţie care va avea loc în Rusia, în perioada 8-17 octombrie. A.V.

SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A SPORTULUI, MARCATĂ ȘI LA MIOVENI

Luni, 24 Septembrie 2018 18:38

În perioada 24 – 29 septembrie, are loc “SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A SPORTULUI”, un program finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, cofinanţat de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene, Ministerul Tineretului şi Sportului şi coordonată de Federaţia Română Sportul pentru Toţi. La Mioveni, activitătile organizate în aceastã perioadă vor fi coordonate de Asociatia Judeteană „Sportul pentru Toti - Argeş”, în parteneriat cu

 

Raed Arafat a premiat, la Mioveni, cei mai buni pompieri din ţară

Luni, 24 Septembrie 2018 15:17

Cei mai buni salvatori din ţară au fost, săptămâna trecută, timp de două zile, în competiţie la Mioveni! Cele mai bune 13 echipaje de salvatori din inspectoratele pentru situații de urgență Argeș, Călărași, Dolj, Gorj, Dâmbovița, Iași, Bihor, Brașov, Neamț, Alba, Mureș, București-Ilfov și Vâlcea și-au arătat cunoștințele și abilitățile în stăpânirea tehnicilor pentru descarcerare și acordarea primului ajutor. Cea de a VII-a ediții a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat a fost organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, în parteneriat cu

Referendumul pentru redefinirea familiei va dura două zile

Luni, 24 Septembrie 2018 15:14

# Acest scrutin ar costa aproximativ 43 de milioane de euro

Referendumul pentru redefinirea familiei va avea loc  de-a lungul a două zile - pe 6 și pe 7 octombrie, a anunțat premierul Viorica Dăncilă. CCR a avizat favorabil demersul pentru redefinire a familiei și revizuire a Constituției. În acest moment, sunt îndeplinite toate criteriile legale pentru organizarea referendumului. Conform legii, Guvernul are obligația de a organiza acest scrutin, pentru care au semnat peste 3 milioane de cetățeni.

 

Pagina 149 din 280

«ÎnceputAnterior141142143144145146147148149150UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea