TINERI DIN MIOVENI, PREMIAȚI LA MAJORAT

Luni, 02 Iulie 2018 13:27

De ziua lui, Mioveniul s-a fălit cu aripa tânără. 20 de tineri care au împlinit vârsta majoratului  au fost felicitați și premiați vineri, 29 iunie la Mioveni, în cadrul unei acţiuni devenită deja tradiţie. Premierea a fost făcută de către viceprimarul Aurel Costache care le-a urat tinerilor sănătate, noroc în viaţă şi succes la examenul de bacalaureat, primul hop serios din viaţa lor. Aceştia au primit câte o diplomă de cetățean major, un tort şi flori din partea organizatorilor. Premiile au fost oferite de Primăria şi Centrul Cultural Mioveni, şi Cofetăria “Un băiat şi o fată”.

Fundaţia Groupe Renault România la debut: acţiuni de împădurire cu impact naţional

Luni, 02 Iulie 2018 13:22

În luna în care evidenţiem grija pentru protecţia mediului înconjurător – iunie - Groupe Renault România a lansat fundaţia cu acelaşi nume. Compania a anunţat crearea acesteia în cadrul unui eveniment organizat chiar în mijlocul naturii, la Gradina Botanică din Bucureşti.  Mobilizarea pentru o lume mai bună şi Accesul la artă şi cultură sunt cele două domenii sub care Fundaţia Groupe Renault România va activa în viitor.

 

Situaţie inedită în Poliţia Argeș: 11 comune fără şefi de post

Luni, 02 Iulie 2018 13:16

Unsprezece comune din Argeş îşi caută şefi de post. Situaţia este una inedită, niciodată nefiind înregistrat acest deficit de posture la nivelul unei funcţii totuşi importantă. Comunele descoperite sunt Albota, Uda, Budeasa, Cotmeana, Mărăcineni, Hârtiești, Aninoasa, Berevoiești, Schitu Golești, Bălilești și Albeștii de Muscel.
Albota, Uda, Budeasa, Cotmeana, Mărăcineni, Hârtiești, Aninoasa, Berevoiești, Schitu Golești, Bălilești și Albeștii de Muscel sunt comunele ce îşi caută şefi de post. Situaţia actuală reiese în special din cauza pensionările ofiţerilor şi agenţilor din ultima perioadă.

Delicios! Barajul Vidraru și statuia lui Prometeu - în formă de tort!

Luni, 02 Iulie 2018 13:10

O tânără din Pitești face artă din cofetărie și transformă torturile în adevărate povești. Raluca Țârcomnicu produce torturi pentru orice eveniment, iar prin mâna sa aduce la viață personaje din desene animate, animăluțe, autoturisme, peisaje, iar lista continuă. Cu alte cuvinte: tot ce îi cere clientul, iar povestea este totdeauna diferită!
Rapunzel, Mickey Mouse și toată familia sa, Fulger McQueen din seria animată ”Mașini”, pisicuțe, ursuleți, celebrul ”Cookie Monster”, tabla de șah sunt doar o mică parte din creațiile sale dulci.

 

FC Argeş a început pregătirea pentru noul sezon

Luni, 02 Iulie 2018 13:07

După o vacanţă de trei săptămâni, FC Argeş a început la sfârșitul săptămânii trecute pregătirea pentru noul sezon competiţional. Emil Săndoi, antrenorul grupării din Trivale, a sunat adunarea la stadionul Nicolae Dobrin.
După pregătirea pe plan local, FC Argeş va pleca în cantonament. Locaţia aleasă de staff-ul tehnic şi conducerea clubului este Curtea de Argeş, antrenamentele urmând să fie efectuate pe stadionul Municipal din oraşul Basarabilor, dar şi la baza sportivă de la Valea Iaşiului deţinută de omul de afaceri Benone Lazăr.

Mioveni. Tinerii clasaţi pe podium la concursurile naţionale și internaționale au fost premiaţi

Luni, 02 Iulie 2018 13:04

Cu ocazia Zilelor orașului Mioveni, Automobile Dacia-Renault a dorit să recompenseze elevii și sportivii de excepție din oraș, pentru seriozitatea și dedicarea lor.
Astfel, în cadrul unui eveniment organizat la Centrul Cultural, au fost premiați 110 elevi  și sportivi cu rezultate deosebite la concursurile și olimpiadele naționale și internaționale.

 

Antrenor nou la CS Dacia Mioveni 2012

Luni, 02 Iulie 2018 12:31

# Daniel Gheorghe îi i-a locul lui Carmen Amariei
CS Dacia Mioveni 2012, secția de handbal, are un nou antrenor. După experiența Carmen Amariei, Mioveniul s-a reorientat către Daniel Gheorghe, cel care a mai pregătit formația în trecut.
Noul antrenor al Mioveniului, Daniel Gheorghe a semnat pe o perioadă de doi ani și are ca obiectiv să ducă formația în Liga Națională.

Argeșul - situația la Evaluarea Națională

Luni, 25 Iunie 2018 12:55

# Procent bun de promovabilitate, zeci de medii de 10, dar și situații inedite # Fiul lui Armand Chiriloiu, 10 pe linie

Argeșul a surprins din nou la Evaluarea Națională. Județul nostru se poate lăuda cu un procent bun de promovabilitate, cu mai multe medii de 10, dar și situații inedite – candidat din închisoare și școala ce a avut un singur candidat la examen. Ca în fiecare an, personalitățile Argeșului au avut copiii ce au susținut Evaluarea Națională. În acest an, a fost rândul lui Armand Chiriloiu – șeful Direcției Silvice Argeș, cel care a avut fiul în examen. Băiatul lui Chiriloiu a obținut 10 pe linie și poate alege orice liceu dorește. Altfel, pe lângă note mari și candidați fericiți, în Argeș au existat și alte extreme.

 

La Brăduleț, o parte dintre locuitori nu au mers niciodată la un control medical

Luni, 25 Iunie 2018 12:52

# Sute de oameni – consultați gratuit.
Sute de persoane din Brăduleț au avut parte de surpriza vieții lor. Medicii Spitalului Militar din Pitești i-au consultat gratuit. Totul în urma unei campanii organizate de Ministerul Apărării Naționale în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.
Medicii Spitalul Militar din Pitești participă în perioada iunie - decembrie la o campanie inițiată de Ministerul Apărării Naționale cu scop de evaluare a sănătății oamenilor. Acțiunea are loc în trei județe, printre care și Argeșul.

Avocatul Poporului a finalizat ancheta în cazul copilului care a stat în cap în faţa premierului Dăncilă

Luni, 25 Iunie 2018 12:40

# „Fetița a executat un număr de gimnastică fără a-i fi asigurate măsuri de protecție adecvate”, spun reprezentanții Avocatului Poporului într-o recomandare făcută către IȘJ Argeș
Cu ocazia desfășurării Simfoniei Lalelelor, Avocatul Poporului a primit mai multe petiții din partea unor organizații și a unor oameni politici în legătură cu spectacolul dat de copii la „Simfonia lalelelor” de la Piteşti, unde o fetiţă de trei ani a stat în cap, pe asfalt, în faţa tribunei oficiale unde se afla şi premierul Viorica Dăncilă. Săptămâna trecută, pe 20 iunie, Avocatul Poporului a finalizat ancheta în acest caz și a transmis Inspectoratului Școlar Județean Argeș mai multe recomandări.

 

Donatorii de sânge nu vor mai fi recompensați

Luni, 25 Iunie 2018 12:31

Lovitură pentru donatorii de sânge! România trebuie să se ralieze noilor cerinţe, respectate deja în celelalte ţări, iar astfel nu trebuie să mai ofere recompense pentru donarea de sânge. În țara noastră, situația donatorilor de sânge este una dramatică. Cifrele privind donarea de sânge sunt îngrijorătoare, nici măcar 2% dintre adulţii din România nu sunt donatori, în timp ce în Austria, 66% dintre adulţi fac acest gest.

“Război” de Zilele orașului Mioveni!

Luni, 25 Iunie 2018 12:26

Focuri de armă, explozii și impresionante efecte pirotehnice, puști, pistoale, mortiere, tunuri, muniție, zeci de militari români și străini, tabără militară, tranșee, război! Atac, contraatac, ambuscadă, retragere, armistițiu, schimb de prizonieri, capitulare. Cine va învinge și cum se va desfășura bătălia? Ți-am stârnit interesul? Ești curios să vezi pe viu o scenă autentică de război? Timp de două zile, Mioveniul va fi sub asediul “armatelor inamice”, totul petrecându-se în cadrul unei manifestări istorico-militare de reconstituire istorică, un inedit proiect dedicat Centenarului Marii Uniri – 100 de ani de la primul Război Mondial.

 

Elevii și sportivii cu rezultate deosebite vor fi premiați la Mioveni

Luni, 25 Iunie 2018 12:23

Cei mai buni elevi și tineri din Mioveni, care au excelat în ultimul an prin rezultate deosebite la învățătură, competiții sportive sau concursuri și olimpiade naționale și internaționale vor fi premiați și felicitați de către conducerea Dacia-Renault și cea a Primărie orașului. Evenimentul face parte din manifestările dedicate Zilelor Orașului Mioveni și va avea loc vineri, 29 iunie 2018, de la ora 18.30 la Centrul Cultural Educativ.

Concert simfonic în aer liber, în centrul civic, de Zilele orașului Mioveni

Luni, 25 Iunie 2018 12:22

Locuitorii orașului Mioveni au un nou motiv de bucurie: la sfârșitul săptămânii îi așteaptă o serie întreagă de spectacole, prilejuite de Zilele orașului Mioveni. Oferta organizatorilor este și anul acesta una bogată, nelipsind muzica ușoară, populară, dar și cea simfonică.
Pe data de 29 iunie, orașul Mioveni își va sărbători patronii spirituali, pe Sfinții Petru și Pavel, pe care îi vor onora prin participarea la Sfânta Liturghie în Catredala Ortodoxă „Sf. Apostoli Petru și Pavel”.

 

ITM Argeş, totul despre soluționarea sesizărilor

Luni, 25 Iunie 2018 12:16

Persoanele fizice, individual sau organizate în asociaţii, şi persoanele juridice se pot adresa atât direct cât şi în scris prin poştă sau e-mail către ITM Argeş, pentru a sesiza încălcări ale prevederilor legale din domeniul relaţiilor de muncă  sau în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Aceste petiţii sunt primite şi înregistrate prin Compartimentul de Informare şi Relaţii cu Publicul situat la parter, iar termenul legal de rezolvare este de 30 de zile de la înregistrarea petiţiei, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.

Ancheta deschisă în cazul copilului care a stat în cap în faţa premierul Dăncilă, încă nefinalizată

Luni, 18 Iunie 2018 22:53

Cu ocazia desfășurării Simfoniei Lalelelor, Avocatul Poporului a primit mai multe petiții din parte unor organizații în legătură cu spectacolul dat de copii la „Simfonia lalelelor” de la Piteşti, unde o fetiţă de trei ani a stat în cap, pe asfalt, în faţa tribunei oficiale unde se afla şi premierul Viorica Dăncilă. Ancheta desfășurată de instituție este aproape de a fi finalizată.  „Au fost mai multe petiții care au venit la Avocatul Poporului, la instituția centrală. La nivel teritorial nu am fost sesizați în legătură cu acest aspect.

 

Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul copilului din Merișani pus să mănânce melci și urzici

Luni, 18 Iunie 2018 22:53

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unui copil care ar fi fost umilit în curtea unei grădinițe din satul Borlești, comuna Merișani.
Minorul a fost pus să mănânce urzici, melci și să lingă pantofi. Conform unui comunicat de presă emis de Avocatul Poporului, sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor. 

Un urs botezat după actorul Jean Claude van Damme apare des pe Transfăgărășan

Luni, 18 Iunie 2018 14:08

Drumarii care deszăpezesc Transfăgărăşanul l-au filmat, în ultimele două zile, la Bâlea, pe un urs care este deja un obişnuit al locului. Majoritatea cabanierilor l-au botezat "van Damme", după actorul Jean Claude van Damme, care a filmat aici o reclamă în urmă cu doi ani, au anunţat reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov. Potrivit acestora, ursul a fost surprins în zona Cascadei Bâlea, loc vizitat de turişti. Ursul nu este singurul animal care merge pe Transfăgărăşan în această perioadă, când şoseaua este închisă circulaţiei maşinilor. Căprioarele pot fi des văzute în zona Transfăgărăşanului şi când circulaţia este deschisă.

 

”O viață cât un centenar”

Luni, 18 Iunie 2018 14:07

Sâmbătă, prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, alături de reprezentați ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Căpitan Puică Nicolae”, ai Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și ai autorităților locale le-au făcut o vizită altor doi români care au împlinit vârsta de 100 de ani, chiar în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.

O familie din Leordeni cu doi copii autiști are nevoie de ajutorul nostru!

Luni, 18 Iunie 2018 14:06

Familia Matei, din comuna Leordeni, satul Ciolcești, vă cere sprijinul pentru micuții Marinică și Safi. Cei doi suferă de autism și au nevoie de o operație cu celeule stem în Austria. Ionela Matei este cadru didactic în comuna Leordeni. Și-a dorit atunci când s-a căsătorit copii și Dumnezeu i-a oferit chiar doi. A născut prematur doi băieți: Marinică și Safi, care suferă de autism.

 

Pagina 153 din 278

«ÎnceputAnterior151152153154155156157158159160UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea