Artiștii Next Star - pregătiți la „grădinița muzicală” din Pitești

Miercuri, 15 Ianuarie 2014 11:03

# Solista Adina Badea (foto) este profesoara lor! Singura grădiniță muzicală din Pitești este pepinieră de talente pentru lumea spectacolului de la noi, și nu numai. Unul dintre concursurile tv pentru tinerii artiști, desfășurat recent, a făcut cunoștință publicului cu trei dintre acești micuți interpreți, capabili să emoționeze o lume întreagă. Valentin Poenariu, Măriuca Enache și Alex Pârvu sunt trei voci deosebite  pregătite de una și aceeași persoană, în Pitești. Este vorba despre nu mai puțin cunoscuta soprană Adina Badea; profesor de canto pentru acești copii, și nu numai, care au ajuns să uimească și să câștigepremii pe bandă rulantă.

Bătălia de la Rovine a avut loc în Argeș? Primarul din Suseni caută dinții pierduți de Baiazid în bătălia de la Rovine

Miercuri, 15 Ianuarie 2014 11:00

Armatele de istorici avizați sunt invitate să dea măura științei și priceperii pe unul dintre cazurile rare de legitimitate istorică. În ultima vreme, primarul din Suseni, Doru Radu, și-a petrecut mult timp printre informații, ca să afle dacă poate să spună cu mâna pe inimă: “Bătălia de la Rovine e a mea!” Unii istorici spun că bătălia dintre Baiazid I și Mircea cel Bătrân ar fi avut loc fie în Oltenia, pe Argeș, fie în Ialomița. Despre această bătălie se știe că a fost atât de umilitoare pentru turci, încât sultanul Baiazid și-a pierdut și ultimii doi dinți din gură în încercarea de a scăpa de furia românilor. Însă, legendele din comună

 

Istorii argeșene branduite, în serial. Personalități și mărci înregistrate ale localităților din județ

Miercuri, 15 Ianuarie 2014 10:58

Argeșul a fost și va rămâne un loc de referință pe harta culturii românești, indiferent că vorbim despre următorii 100 de ani, sau despre viitorii 1000 de ani. Personalități politice, culturale și nu numai au plecat de pe tărâmul Meșterului Manole și au promovat Argeșul, prin activitatea și numele lor, în lume. Despre niciuna dintre localitățile noastre nu se poate spune că n-a dat istoriei vreo personalitate de al cărei nume să se lege și cel al localității. Am folosit ca material documentar două volume scrise de Grigore Constantinescu: „Argeșul monumental” și ”Argeș-Dicționar Etnocultural”.

Copiii din Constanța fac naveta la Pitești ca să învețe fotbal!

Miercuri, 15 Ianuarie 2014 10:17

# Cadou de la Dani Coman pentru unul dintre micuții fotbaliști, la aniversare. Argeșul mai are o șansă în ceea ce privește fotbalul de calitate. De câțiva ani, Dani Coman conduce o școală de fotbal în orașul în care a crescut și s-a lansat ca nume în lumea sportului. Fostul portar al FC Argeșului, actualmente legitimat la Astra Giurgiu, vrea să reînvie în Pitești gloria de altădată a sportului rege. Din cei 200 de copii care se pregătesc la el, mai mult de jumătate au șanse foarte mari să ajungă fotbaliști cunocuți și să joace la cluburile mari din lume. Pentru că desfășoară o muncă serioasă, mulți dintre

 

Mii de locuitori, petrecere în stradă de Revelion

Miercuri, 15 Ianuarie 2014 09:54

Locuitori ai orașului Mioveni dar și cei din zonele limitrofe au ieşit în stradă într-un număr impresionant anul acesta ca să serbeze trecerea dintre ani, luând cu asalt Centrul Civic al oraşului constructorilor de maşini. Oamenii nu au umplut doar  platoul Casei Sindicatelor Dacia,  ci şi întreg Bulevardul Dacia. Aproximativ 7.000 de persoane au numărat, alaturi de primarul Ion Georgescu, ultimele secunde din 2013 şi şi-au urat „La mulţi ani!” în primele momente ale lui 2014. Concertul de Revelion a început la ora 22.00, când pe scenă a urcat formația Panoramic Band, Ramona Poenaru, Maria Ghinea, iar în jurul orei 12.30, scena a fost ocupată de Ruby și Bogdan Vlãdãu.

Colindători în redacţia Atitudine în Argeş

Miercuri, 15 Ianuarie 2014 09:50

La început de an, primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, însoţit de două frumoase colege, a trecut, cu urări de bine, prin redacţia săptămânalului Atitudine în Argeş. Edilul ne-a şi “îndulcit” cu  un delicios tort de ciocolată. Îi urăm şi noi un an bun şi succes la cârma administraţiei publice locale! La mulţi ani!

 

 

Concert Talisman şi Sandra N, de Revelion, la Piteşti

Marţi, 24 Decembrie 2013 20:08

Programul manifestărilor pregătite de municipalitate pentru trecerea în 2014 include, ca şi în anii precedenţi, un spectacol în Piaţa Primăriei. Începând cu ora 23.00 este programat un  recital  Taliman şi un altul susţinut de Sandra N., fiica primarului comunei Albeştii de Muscel, Ion Năftănăilă. 500 de sticle cu şampanie  vor fi desfăcute pentru piteştenii care vor lua parte la eveniment şi nici anul acesta nu va lipsi focul de artificii.  La 30 de minute după miezul nopţii va începe oficierea cununiilor civile. Deocamdată pe lista ofiţerului stării civile s-au înscris 16 cupluri însă, cum cereri se mai primesc,  cel mai probabil numărul celor care vor spune “Da!” în noaptea dintre ani va fi mai mare.

Tudor Pendiuc va împărţi sarmale şi ţuică fiartă în a doua zi de Crăciun

Marţi, 24 Decembrie 2013 20:07

Edilul şef al Piteştiului îşi va pune în cap boneta de bucătar şi va trece la cratiţă. Pe 26 decembrie, Tudor Pendiuc le va servi piteştenilor sarmale cu mămăliguţă, ardei iute  și țuică fiartă. 5.000 de sarmale  vor fi preparate special pentru eveniment, iar cei care  vor dori să le deguste sunt aşteptaţi în Piaţa Primăriei în a doua zi de Crăciun, de la ora 11.00.

 

De Crăciun, au apărut minunile! Nu e glumă! Pacient obișnuit tratat cu respect și fără șpagă la Spitalul din Costești

Marţi, 24 Decembrie 2013 19:56

Într-o lume românească, așezată într-o rână, cu totul și cu totul particulară, ordinarul devine extraordinar. Bunăoară, Monica Ghițoi este o femeie obișnuită, cu o slujbă ca toate altele și cu un soț cu probleme de sănătate severe, după ani buni de muncă din postura de automacaragiu la o firmă de construcții. Bărbatul, suferind de esofagită cronicizată, care i-a afectat și stomacul, provocându-i și un ulcer gastric, a fost dus de urgență într-un spital din Pitești. A fost tratat două săptămâni degeaba, însă minunile de sărbători chiar lucrează uneori, prin căi neștiute.  Pacientul a ajuns să fie mutat la Costești, sub ochii

Istorii argeșene branduite, în serial. Personalități și mărci înregistrate ale localităților din județ

Marţi, 24 Decembrie 2013 19:48

Argeșul a fost și va rămâne un loc de referință pe harta culturii românești, indiferent că vorbim despre următorii 100 de ani, sau despre viitorii 1000 de ani. Personalități politice, culturale și nu numai au plecat de pe tărâmul Meșterului Manole și au promovat Argeșul, prin activitatea și numele lor, în lume. Despre niciuna dintre localitățile noastre nu se poate spune că n-a dat istoriei vreo personalitate de al cărei nume să se lege și cel al localității. Am folosit ca material documentar două volume scrise de Grigore Constantinescu: „Argeșul monumental” și ”Argeș-Dicționar Etnocultural”.

 

Competiție între concertele de Crăciun, între instituții

Marţi, 24 Decembrie 2013 19:46

Evenimentele de mare amploare organizate la sfârșit de an, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, i-au determinat pe șefii de instituții să se bată efectiv pentru titlul de  “Cel mai impresionant eveniment organizat”. În competiție au intrat, cu reale șanse de câștig, Universitatea Pitești și Filarmonica Pitești. Dacă reprezentanții universității au avut ca prezentator un rector, Ionel Didea, în mare vervă, precum și o corală a preoților, alături de niște artiști pregătiți aici care au umplut  sala de conferințe din incinta Centrului de Calcul, Filarmonica a umplut toată Casa Sindicatelor din Pitești. Primul concert a bifat ceva nume

Preotul din Catanele, omul datorită căruia sărbătorile au sens și pentru copiii sărmani

Marţi, 24 Decembrie 2013 19:41

De patru ani de zile, un preot din Catanele este tată pentru mai bine de 50 de copii sărmani. Îi are și pe-ai lui, acasă, dar aceia îl văd mult mai rar. Preotul Paul Stănescu și-a luat misiunea în serios și vrea să fie tată pentru copiii care n-au tată, vrea să le ofere  o casă adevărată în locul celei lipite cu chirpici, care adăposteşte mult prea multe suflete pentru cât este de mică.
Părintele Paul este omul datorită căruia sărbătorile au sens și pentru copiii nimănui sau pentru copiii sărmani. Pentru că i s-a dus vorba că este un preot

 

Crăciun și pentru copiii nimănui din oraș

Marţi, 24 Decembrie 2013 19:38

Trei case de copii- CEPRU, CTF Găvana și Sf. Constantin și Elena- au primit cadouri de la oamenii  generoși din oraș. Școlile și liceele s-au mobilizat încă o dată și au făcut fericiți pe cei mai puțin norocoși, de sărbători, alături de artiștii Marius Bălan, Mihaela Chirițecu, Mihaela Costache, Iulian Selea și alte nume cunoscute de gen. Evenimentul a avut loc în incinta hotelului Alcadibo din Pitești; acțiune la care s-au înscris și femeile din organizația PDL; reprezentate de Olimpia Doru. Ca de fiecare dată, democrat-liberala a contribuit substanțial cu daruri pentru o acțiune caritabilă, așa cum face de obicei. Evenimentul a fost organizat de către profesoara Liceului  Sanitar „Dr. Ion Cantacuzino”, Doina Pătrășcan. Ana Luca

Moș Crăciun nu a uitat nici anul acesta de copiii din Moşoaia

Marţi, 24 Decembrie 2013 19:37

Ca în fiecare an, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, profesorii, elevii şi preşcolarii din comuna Moşoaia au pregătit un program special de obiceiuri şi colinde, specifice Crăciunului şi Anului Nou, menite să aducă linişte şi căldură în sufletele tuturor. Programul a fost susţinut în penultima zi de şcoală din anul 2013, mai exact, joi, 19.12.2013, la Şcoala cu Clasele I – VIII din Moşoaia şi a început la ora 11.00, unde, atât părinţii, bunicii cât şi rudele copiilor au venit să urmărească programul oferit de ei. Evenimentul a conţinut un spectacol în care elevii claselor I - IV au cântat o serie de colinde şi au recitat poezii specifice

 

Italianul Federico, cel mai bun purtător de cuvânt pentru un brand românesc: mașina Dacia

Marţi, 24 Decembrie 2013 19:33

Un italian din Como s-a îndrăgostit atât de mult de România, încât și-a făcut lucrarea de licență cu tema “Automobile Dacia: România, de la regimul comunist la online”, la universitatea din Lugano-Elveția. A venit în țară ca voluntar pentru un ONG umanitar și a rămas să studieze despre cea mai populară mașină de la noi. Cam asta ar fi, pe scurt, povestea lui Federico Faverio. Tânărul, de numai 29 ani, a bătut aproape la pas țara noastră, motiv pentru care a scris și o carte despre acest lucru. Italianul vorbește atât de frumos de țara lui adoptivă, încât ar trebui să dea lecții multor români autodeclarați patrioți.

Carmen Ștefănescu, medic veterinar: “Un animal de companie ajută copilul să socializeze şi-l responsabilizează”

Marţi, 24 Decembrie 2013 19:29

Medicul veterinar Carmen Ştefănescu povesteşte cum şi-a urmat instinctul pentru a-şi alege meseria. Iubește animalele și se bucură când și alții o fac, însă crede că un cățel, o pisicuță, un hamster sau orice altă vietate n-ar trebui incredințată unei persoane decât după ce aceasta din urmă trece un test psihologic.

 

C.S Dacia Mioveni 2012, campioană naţională la oină

Marţi, 24 Decembrie 2013 19:27

C.S Dacia Mioveni 2012 a participat, în perioada 13-15 decembrie 2013, la Campionatele Nationale de oină în sală fete – junioare I, II si III, competiţie organizată de Federaţia Română de Oină şi  desfăşurată în Sala Polivalentă din Craiova.
În concurs au intrat de 5 structuri sportive: CS Hoina Craiova, CS Dacia Mioveni 2012, CSM Progresul Baileşti, CS Avantul Curcani, CS Spicu Horia Constanta. În urma desfasurarii meciurilor, clasamentul pe fiecare categorie în parte, se prezinta astfel:

E nepoata celebrului Ion Ghițulescu! O fostă judoka, solistă la Doina Argeșului

Marţi, 24 Decembrie 2013 19:13

A lăsat sportul ca să cânte muzică populară, deși nu i-a fost deloc ușor. Dacă mai spunem că este și nepoata unuia dintre cei mai cunoscuți cântăreți contemporani de muzică lăutărească, putem înțelege de ce alegerea ar fi trebuit să fie ușoară. Numai că, unchiul cântăreței a aflat întâmplător că nepoata sa îi calcă pe urme. Este vorba despre Zina Ghițulescu, nepoata cunoscutului valorificator de muzică lăutărească, Ion Ghițulescu, care cântă cu Doina Gorjului.

 

Scrisoare deschisă – Piteștiul fără Lalele?

Marţi, 24 Decembrie 2013 19:11

„Mami, du-mă la porumbei, în centru, te rog, mami!”
„De ce, pui, vrei la porumbei?”
„Acolo ne întâlnim cu toții, mamă, acolo este frumos mereu și nu te costă decât o pungă de pufuleți pentru porumbei!”
Ei bine, dragi piteșteni, în Piața Milea, acest obicei ar fi la el acasă, daca nu ar fi izgonit de noua Hotărâre a Consiliului Local (HCL), care „interzice hrănirea animalelor în zona de siguranță și pe spațiile verzi din jurul blocurilor de locuințe sau în alte locuri aparținând domeniului public”.

Suflet pentru suflet

Marţi, 24 Decembrie 2013 19:00

# Spectacol caritabil de excepție organizat de Liceul Teoretic Ion Mihalache din Topoloveni. Nu este ușor să te privești, să îți analizezi faptele și, ulterior, să îți uiți pentru câteva momente propriul sine pentru ca spiritul să ți se îndrepte înspre ajutorarea altora. Trăim într-o lume și o perioadă a egomaniei și a grandorii, a dorinței de a epata și a încercării de a te autodepăși perpetuu. Cu toate acestea, vine în fiecare an acel moment prin care putem să ignorăm condiționările impuse din afară. Aceasta este perioada Crăciunului, iar o apologie acestui moment a cărui magie ne înconjoară nu este niciodată de prisos.

 

Pagina 219 din 280

«ÎnceputAnterior211212213214215216217218219220UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea