Actualitate

Marți se oprește alimentarea cu apă în comuna UDA

Luni, 01 Aprilie 2024 11:30

 

 

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va executa în data de 2 aprilie 2024, între orele 9 – 17, lucrări de spălare şi igienizare a rezervoarelor de înmagazinare a apei din satele Uda şi Cotu, comuna Uda, alimentarea cu apă potabilă fiind întreruptă în acest interval orar.

Vor fi afectaţi de această oprire utilizatorii din comuna Uda, satele Uda şi Cotu. Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de lipsa apei potabile şi îi asigurăm că echipele operaţionale care efectuează lucrările vor face

 

EXCELENȚA a fost premiată de Consiliul Județean Argeș. Lista laureaților

Luni, 01 Aprilie 2024 11:24

Joi, 28 martie 2024, Consiliul Județean Argeș a organizat „Gala Excelenței în Argeș”. Evenimentul a fost dedicat personalităţilor argeșene care, prin activitatea ştiinţifică şi profesională, s-au remarcat în domenii de referință în cursul anului 2023, contribuind în mod esențial la prestigiul județului. Au fost acordate premii în 10 domenii de activitate - educație, sănătate, cultură, social, sport, tineret, turism, mediu de afaceri, mass-media și mediu public, precum și Premiul de Înaltă Apreciere - “Ambasadorul Argeșului”.

Elevii de la Colegiul ”Dinicu Golescu”, din Câmpulung, sunt campionii naționali la robotică!

Luni, 01 Aprilie 2024 11:17

 

 

Performanţă remarcabilă! Echipa FTC WATT's UP, de la Colegiul Naţional “Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, a obţinut locul I pe ţară la robotică. Astfel, elevii vor participa la Campionatul Mondial, de la Houston, în America.

“Sunt tare mândră de voi!

FTC WATT's UP de la Colegiul Dinicu Golescu sunt campionii naționali la robotică. Urmează Campionatul Mondial, 16-20 aprilie la Houston, în America. Elevii câmpulungeni sunt pentru a doua oară campioni naționali și cred că anul acesta vor deveni campioni mondiali. Bravo, bravo! Sunt tare mândră de voi! Felicitări profesorilor, mentorilor și părinților!

Vă susținem din tot sufletul! Vă mulțumesc că ne reprezentați admirabil în lume! Aveți tot sprijinul meu din toate punctele de vedere!”, a scris primăriţa Elena Lasconi, pe pagina sa de socializare.

 

 

 

 

Specialiști în medicină, prezenți la „Zilele Urologiei Argeșene”

Sâmbătă, 30 Martie 2024 14:06

În Sala Mare a Consiliului Județean a avut loc, pe 29 martie, conferința „Zilele Urologiei Argeșene”. La eveniment au participat rectori ai universităților de renume din țară, medici cunoscuți și apreciați la nivel național și județean, manageri și directori de spitale, precum și reprezentanți ai administrației publice județene.

În deschidere, președintele Ion Mînzînă și ministrul Muncii și Solidarității Sociale Simona Bucura Oprescu au transmis mesaje de bun venit invitaților în județul Argeș. Moderatorii conferinței au fost conf. dr. Adrian Tase, dr. Robert Mărtoiu, conf. dr. Adrian Hașegan, dr. Teodor Cătălin Constantinescu, prof. dr. Nicolae Crișan, dr. Florentin Dobrotă, dr. Radu Marius Tudor și conf. dr. George Mitroi. Au fost abordate subiecte legate de ultimele noutăți medicale, tehnici și metode de tratament sau diagnosticare ale afecțiunilor aparatului urinar.

Principele Nicolae a fost reînhumat în noua Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş

Sâmbătă, 30 Martie 2024 14:02

Pe 29 martie a avut loc slujba de reînhumare a Principelui Regent Nicolae al României în noua Catedrală Arhiepiscopală și Necropolă Regală de la Curtea de Argeș. Rămășițele pământești ale principelui Nicolae, fratele Regelui Carol al II-lea, au fost aduse din Lausanne (Elveția), alături de cele ale soției sale, Ioana Dumitrescu-Doletti. Evenimentul a adunat foarte mulți admiratori ai monarhiei care au fost martori la un act istoric foarte important.

 

La acest eveniment important, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a fost reprezentată de Alteţa Sa Regală Principele Radu.  Din familia regală mai este prezent fostul Principe Nicolae de România, alături de soția sa, Alina Binder.  De asemenea, au fost prezenți reprezentanţi ai Guvernului, ai Armatei Române, ai societăţii civile, precum şi membri ai Casei Majestăţii Sale. ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit slujba parastasului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

 

Pagina 9 din 1119

«ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea