Doi bibliotecari argeșeni, prezenți la Conferința Internațională a Bibliotecarilor Traineri de la Poiana Brașov

Luni, 15 Iunie 2015 00:00

În perioada 4-5 iunie 2015, Fundația Progress și Grupul de Lucru pe Training au organizat la Proiana Brașov cea de –a V-a ediție a Conferinței Internaționale a Bibliotecarilor Traineri. Tema principală a evenimentului a fost Silver Stories. Comunități Creativ-Conectate.
Conferința și-a propus să asigure transferul noilor metodologii la nivel național prin împărtășirea exemplelor de bune practici. De asemenea, evenimentul a urmărit găsirea de idei pentru dezvoltarea ofertei de training astfel încât bibliotecile publice să devină furnizori principali în domeniul povestirilor digitale. La acest eveniment au participat bibliotecari traineri, parteneri și reprezentanți din țări beneficiare ale programului Global Libraries, precum și alți invitați

Dinicu Golescu: “Doar lumina învăţăturii este cea care dă valoare unui popor”

Luni, 15 Iunie 2015 00:00

# Cărturarul care le-a dat copiilor de ţărani şi robi ai pământului şansa de a învăţa alături de cei ai boierilor

Constantin Golescu, cunoscut sub numele de Dinicu Golescu, (7 februarie 1777 –5 octombrie1830), boier și cărturar român, fiu al marelui ban din Țara Românească, Radu Golescu și al Zoiței Florescu, este omul căruia istoria acestui neam îi datorează, printre altele, şi  un mare pas  în ceea ce avea să însemne transformarea învăţămîntului românesc.

 

Chopin şi Mozart, în mijloc de iunie, la Filarmonica Pitești

Luni, 08 Iunie 2015 00:00

Filarmonica Piteşti organizează, joi, 11 iunie a.c., de la ora 19.00,  la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, un concert simfonic susţinut de orchestra simfonică a instituţiei, dirijor  Tiberiu Oprea. Solistă, la pian, Andreea Dumitrescu. În program: Frédéric Chopin - Concert pentru pian și orchestră nr. 1 in mi minor şi Wolfgang Amadeus Mozart - Simfonia nr. 41 în Do major, Jupiter, KV 551.

Călătorie în trecut

Luni, 08 Iunie 2015 00:00

La sfârșitul lunii mai, elevii clasei pregătitoare E de la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Pitești, coordonați de prof. înv. Marilena Dinuță, au participat la activitatea „Călătorie în trecut”, ce a inclus o dezbatere interactivă pe următoarele teme: zeii și zeițele din Egiptul Antic, viața în Evul Mediu, cavalerii.
La finalul activității, copii au completat chestionare prin care s-a evaluat capacitatea acestora de a-și însuși cunoștințele transmise în timpul activității.

 

Festivalul Internaţional de Muzică Corală „D.G. Kiriac” la Mioveni

Luni, 08 Iunie 2015 00:00

Centrul Cultural Mioveni va găzdui spectacolul de deschidere a Festivalului Internaţional de Muzică Corală „D.G. Kiriac”, ce se va desfăşura, în perioada 22 - 29 iunie 2015, în mai multe oraşe din judeţul Argeş. Astfel, în 22 iunie, cu începere de la ora 19:00, pe scena sălii de spectacole a Centrului Cultural Mioveni va urca ansamblul coral „Politistico Silogos Profitis Ilias” din Grecia, dirijor Sotiris Doganis. De asemenea, după artiştii eleni, publicul va putea asculta şi un recital al Corului Centrului Cultural Mioveni, dirijor Mihai Iancu. Totodată, corul din Grecia, invitat la Festivalul Kiriac de către Primăria Mioveni,

Spectacol muzical de excepție, dedicat Zilei Copilului, pe esplanada Bibliotecii Județene Argeș

Luni, 08 Iunie 2015 00:00

Miercuri, 3 iunie 2015, de la ora 13.00, Biblioteca Județeană "Dinicu Golescu" Argeș și Liceul de Arte "Dinu Lipatti" din Pitești au organizat, pe esplanada bibliotecii, spectacolul muzical „Ziua copilăriei”, dedicat tuturor copiilor și adulților care se simt copii.
Protagoniștii acestui spectacol au fost elevii Liceului de Arte "Dinu Lipatti" din Pitești, acompaniați de profesorii lor (Georgeta Chițoran, Camelia Clavac, Simona Androne, Orășeanu Andrei, Gheorghiță Stroe și Raluca Grancea). Programul artistic a inclus melodii din repertoriul folcloric tradițional, muzică ușoară românească și internațională.

 

Raluca Marchiș își va lansa volumul „Selfie în oglindă. Când femeia devine mamă”

Luni, 08 Iunie 2015 00:00

# Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Argeș

Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș și Editura Herald din București vă invită joi, 11 iunie, de la ora 18.30, la evenimentul de lansare a volumului „Selfie în oglindă. Când femeia devine mamă”, autor Raluca Marchiș.
Invitatele speciale ale acestui eveniment sunt: Alix Draguță (profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic "Ion Barbu" din Pitești) și publicista

Face-painting și personaje din poveste, principalele atracții de Ziua Copilului oferite de Biblioteca Județeană Argeș

Luni, 08 Iunie 2015 00:00

De 1 iunie, în parcul Lunca Argeșului, Biblioteca Județeană "Dinicu Golescu" Argeș prin Secția Tinerilor, în colaborare cu Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România, filiala Argeș, și cu Centrul Europe Direct Argeș, a organizat un program de lectură distractiv și amuzant intitulat „Citiți cu noi!”.
Voluntarii Secției Tinerilor s-au îmbrăcat în personaje de basm și de poveste și i-au invitat pe copiii prezenți în parcul Lunca Argeșului să citească împreună cu ei basme și povești. Personaje de poveste, precum Păcală (Alexandra Duță), Pinocchio (Teodora Penaru), Cenușăreasa (Alexia Ciulcu), Degețica (Adelia

 

Exponatul lunii iunie la Muzeul Județean Argeș

Luni, 08 Iunie 2015 00:00

Muzeul Judeţean Argeş prezintă în luna iunie, în cadrul micro-expoziției  „Exponatul lunii”, o piesă exotică, o femelă de maimuţă din specia Cercopithecus diana Linnaeus, 1758 (Maimuţa Diana). Exponatul, naturalizat de muzeograful Mircea Mătieş,  a intrat în colecţia de mamifere a muzeului în anul 1974, în urma unei donaţii făcute de Grădina Zoologică din Bucureşti.

Teatrul Al. Davila, reprezentantul României la al XVI-lea Festival Cultural European din Alger

Luni, 08 Iunie 2015 00:00

În perioada de 10-25.05.a.c. s-a desfăşurat la Alger cel de al XVI-lea Festival Cultural European organizat de misiunea U.E. cu sprijinul statelor membre. Festivalul se bucură de un real succes în rândul publicului algerian, intrările la spectacole fiind gratuite. În acest an în afara capitalei Alger au mai fost organizate prezentări în oraşele Oran, Constantin şi Bejaia. Mass-media algeriană a acordat o importanţă deosebită evenimentului.
România a fost reprezentată de un colectiv al teatrului Al. Davila din Piteşti care a prezentat piesa ’’Edith Piaf dans le turbillon de la Chance’’ a regizorului

 

Elisa Ştirbei soţia-trofeu pe care Ion I C Brătianu a smuls-o din brațele rivalului Marghiloman

Luni, 08 Iunie 2015 00:00

Cine este femeia care i-a stat alături celui mai mare om de stat al României – Ion I.C. Brătianu - politicianul  căruia istoria îi atribuie un merit colosal pentru Unirea de la 1918
Primul copil al fiului lui Barbu Ştirbei - Alexandru B. Ştirbei,  Elisa, cea care mai târziu  devenea soția lui Ion I C Brătianu (cunoscut ca Ionel Brătianu) este descendenta unei familii care dat țării doi domnitori: Gheorghe Bibescu- domn al Ţării Româneşti (1842-1848) şi fratele lui, Barbu Ştirbei- domn al

Muzică de film, joi, la Filarmonica Pitești

Luni, 25 Mai 2015 22:25

La Filarmonica Piteşti, luna mai se va încheia în ultima joi (28 mai a.c.) cu un concert simfonic ce va include muzică de film. Desfăşurat sub egida „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi”, ediţia a XXV-a, festivalul este organizat de U.C.M.R. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Corvin Matei, din Africa de Sud, solistă, la pian, va fi Léa Yoanna Adam, din Franţa. Concertul simfonic se va desfăşura, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti. În program: Marţian Negrea - „Tarantella” din Suita simfonică Prin Munţii Apuseni, op. 20, Tiberiu Brediceanu - Patru dansuri

 

Seminar pentru promovarea patrimoniului istoric al comunei Şuici

Luni, 25 Mai 2015 22:22

Joi, 21 mai, comuna Şuici a fost gazda unui şir de evenimente care au renunit  localnici, turişti, reprezentanţi ai structurilor din industria de turism, reprezentanţi ai instituţiilor statului, cadre militare, autorităţi publice locale, judeţene şi naţionale.
Manifestările au debutat cu seminarul „Patrimoniul istoric în circuitul turistic al Văii Topologului”, eveniment organizat în cadrul activităţilor de sustenabilitate ale proiectului „Dezvoltarea şi consolidarea turismului în zona de Nord a Văii Topolgului, în localitatea Şuici, judeţul Argeş, prin sprijinirea promovării resurselor turistice”.

Ziua Eroilor, comemorată la Mioveni

Luni, 25 Mai 2015 22:21

Ziua Eroilor a fost comemorată la Mioveni, joi, 21 mai 2015, prin slujbe religioase de pomenire, depuneri de coroane şi scurte programe artistice oferite de elevi de la şcolile şi liceele din Mioveni, Racoviţa şi Colibaşi, având ca tematică eroismul înaintaşilor noştri. La slujbele religioase desfăşurate la monumentele din Mioveni au participat primarul oraşului, Ion Georgescu, viceprimarul Aurel Costache, secretarul general al Consiliului Judeţean Argeş, Ionel Voica, directorul Penitenciarului Colibaşi, Emanuel Conea, directorul Muzeului Judeţean, Cornel Popescu, precum şi reprezentanţi ai partidelor politice. Manifestările prilejuite de Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor au fost organizate de Consiliul Local Mioveni, Primăria Mioveni şi Centrul Cultural Mioveni.

 

Mesajul prefectului județului Argeș cu prilejul zilei de 21 mai, Ziua Eroilor

Luni, 25 Mai 2015 22:20

Buna ziua și Hristos S-a Înălțat!
Doamnelor și domnilor,
Distinși invitati,
Pentru români, Sfânta Sărbătoare a Înălţării Domnului înseamnă şi Ziua Eroilor. În acest an, ca o orânduire în plus, îi cinstim și pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Iată, așadar, o zi cu triplă însemnătate pentru poporul nostru, atât din punct de vedere spiritual și religios, cât și din punct de vedere istoric și moral. Este o zi în care avem datoria să cinstim și să ne amintim cu recunoştinţă de jertfele tuturor celor care s-au luptat să existăm de-a lungul istoriei, să avem o ţară independentă şi suverană, în care să trăim liberi.

Noaptea Muzeului Argeșean, o sărbătoare a culturii și bunei dispoziții, cu record absolut de vizitatori

Luni, 25 Mai 2015 22:18

Mii de argeșeni entuziaști au participat sâmbătă, 16 mai 2015, de la mic la mare, la Noaptea Muzeului Argeșean. A fost o noapte a porților deschise, în care piteștenii au vizitat, cu titlu gratuit, expozițiile permanente ale Muzeului Județean Argeș și s-au bucurat de un program cultural-educativ excepțional. Cea de-a unsprezecea ediție a "Nopţii Muzeelor" a constituit un succes fără precedent pentru muzeul argeşean, iar din punct de vedere al publicului vizitator s-a fost atins un un numar de 5500 vizitatori.

 

Ilie Vodăian își va lansa volumul de poeme „Pe muntele Tabor” la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș

Luni, 25 Mai 2015 22:15

Marți, 26 mai 2015, la ora 13.00, în sala de conferințe, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș și Editura Ecou Transilvan vă invită la prezentarea volumului de poeme „Pe muntele Tabor”, semnat de Ilie Vodăian, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Pitești.
Invitații speciali ai acestui eveniment sunt Mircea Bârsilă, Otilia Sîrbu și Nadia Farcaș.
„Prin glasul creației sale, ca un bun creștin, și mai mult decât atât, semnatarul acestor versuri vrea să atingă chipul minunii. Să îl desăvârșească prin

Citiți cu noi, de 1 iunie!

Luni, 25 Mai 2015 22:14

1 iunie este ziua în care părinții pot renunța la regulile stricte din programul zilnic al copiilor, pentru a le permite acestora să se relaxeze și să se distreze. Întrucât este o zi magică în care se sărbătoresc spiritul și inocența copilăriei, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș oferă copiilor o șansă în plus la lectură și divertisment de calitate.
Astfel, de 1 iunie, la ora 10.00, în parcul Lunca Argeșului din Pitești, Biblioteca Județeană prin Secția Tinerilor, în colaborare cu Asociaţia Naţională a

 

Natură și culoare la Biblioteca Județeană Argeș

Luni, 25 Mai 2015 22:13

În perioada 18-29 mai, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș organizează expoziția de pictură „Natură și culoare”, a artistei plastice amatoare Adelia Bogdan.
Născută pe 2 ianuarie 1937, la București, Adelia Bogdan a absolvit Școala Populară de Artă din Pitești și Piatra Neamț. A mai avut o expoziție personală în perioada 19-30 iulie la Galeria Alfa din Piatra Neamț. Expoziții colective a avut în anii: 1959 (Pitești, Școala Populară de Artă), 1966, 1967, 1968 (Salonul de Toamnă), 1969, 1972, 1974 (Piatra Neamț), 1968 (Bacău), 1980 (Câmpulung Muscel) și 1989 (București, Expoziția Națională a Sindicatului Sanitar).
Vernisajul expoziției „Natură și culoare” a avut loc marți, 19 mai, de la ora 13.00, în holul bibliotecii.

Directoarea Casei de Cultură Bascov, într-o telenovelă alături de Leonard Doroftei

Luni, 25 Mai 2015 22:10

Directorul Casei de Cultură Bascov, Lorena Toma, va juca alături de cunoscutul boxer Leonard Doroftei într-o telenovelă prahoveană. “Sentiment latin”, telenovela cu personalități din Prahova, va fi difuzată pe postul național Estrada TV. Radhu, cântărețul de muzică cumbia din Ploiești şi actor în această producţie, va lansa proiectul la nivel naţional, împreună cu o colegă de film.Acesta este şi cel care i-a propus Lorenei Toma să colaboreze în acest proiect, după ce s-au cunoscut cu ocazia unui spectacol susţinut de interpret pe scena din Bascov.

 

Pagina 89 din 129

«ÎnceputAnterior81828384858687888990UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea