Dublu eveniment editorial la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș

Luni, 20 Octombrie 2014 00:00

Joi, 23 octombrie 2014, începând cu ora 13.00, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș organizează o dublă lansare de carte: „La început a fost minciuna”, autor Oana Heller, și „Acasă, toamna” – autor Ion Stoica. Ambele volume sunt tipărite la Editura Ecou Transilvan din Cluj. În prezența autorilor și a reprezentanților editurii, vor vorbi despre aceste volume poeta Denisa Popescu-Martin, profesorul și scriitorul Lucian Costache, dr. în sociologie Octavian Mihail Sachelarie, managerul Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș.

Concert cu poveste de viaţă, marți, la Filarmonica Pitești

Luni, 20 Octombrie 2014 00:00

Filarmonica Piteşti organizează, marţi, 21 octombrie a. c., de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un spectacol inedit în care muzica este îmbinată cu teatrul. Laugh-Story este un concert cu poveste de viaţă, adus în scenă de actorii Anca Sigartău şi Ion Radu Burlan. Paginile muzicale sunt interpretate de chitaristul Vlad Vedeş, pianistul Tiberiu Chirănuș, flautistul Ştefan Diaconu şi percuţionistul Paul Luculescu. Vocea radio aparţine lui Damian Oancea, iar textul şi regia lui Theo Herghelegiu. Muzica este semnată de Radu Sinaci, Tiberiu Chirnăuș, Ștefan Diaconu și Paul Luculescu.
Laugh-Story este povestea unei iubiri care se naşte, trăieşte şi riscă se se sfârşească, o poveste în care fiecare se poate regăsi.

 

Vă place tango?

Luni, 20 Octombrie 2014 00:00

În perioada 28 septembrie - 24 octombrie se desfăşoară, în 12 oraşe ale ţării, turnelul naţional Vă place tango?, susţinut de violoncelistul Răzvan Suma, invitaţi speciali fiind argentinienii Analia Selis (solistă) şi Jullio Santillán (chitarist). Turneul naţional poposeşte şi la Filarmonica Piteşti joi, 23 octombrie a. c. Concertul cameral se va desfăşura de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Tangourile, abordate într-o manieră cu totul aparte, sunt scrise de cei mai mari compozitori de gen: Julio Santillán, Astor Piazzolla, Carlos Gardel, Sebastian Piana ş.a., aranjamentul orchestral pentru violoncel, chitară şi

Seară Brahms, joi, la Filarmonică

Luni, 13 Octombrie 2014 22:30

Filarmonica Piteşti organizează, joi, 16 octombrie a. c., de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un concert simfonic cu pagini muzicale semnate de Johannes Brahms.  Orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul Alexandru Ganea şi solista Cristina Anghelescu vor interpreta Concert pentru vioară şi orchestră şi Simfonia nr. 3. 
Absolventă a Universităţii de Muzică din Bucureşti, Cristina Anghelescu a început studiul viorii la şase ani, primul mentor fiind chiar tatăl său, violonistul Aurelian Anghelescu. De-a lungul anilor violonista Cristina Anghelescu s-a impus pe scenele muzicale din întreaga lume. Dintre concursurile câştigate se

 

Hai la teatru!

Luni, 13 Octombrie 2014 22:28

# Primăria Mioveni oferă, gratuit, două spectacole, la Centrul Cultural Educativ. Primăria orașului Mioveni, în parteneriat cu Centrul Cultural Mioveni vă invită la un spectacol de teatru, în zilele de 13 și 14 octombrie a.c., de la ora 18:00, spectacol ce se va desfășura la Centrului Cultural Educativ. Intrarea este GRATUITĂ. Piesa, în regia Marilenei Botiș, are ca distribuție actorii Monaliza Zegheru (Rosita), Radu Marin (Nono). Centrul Cultural Mioveni organizează spectacole de teatru gratuite, pentru a atrage tinerii, dar și adulții în sălile de spectacole și de a încerca să readucă arta teatrală în atenția publicului.

”Umor din culpă” marca Daniel Militaru

Luni, 13 Octombrie 2014 22:15

Atitudine în Argeş şi-a propus să vă descreţească frunţile, prezentându-vă, în serial, creaţiile talentatului umorist argeşean Daniel Militaru, membru al Cenaclului Umoriştilor al Uniunii Scriitorilor, laureat al mai multor concursuri de satiră şi umor,  cel care a reuşit să aducă zâmbetul pe buzele românilor în “Epoca de aur” şi continuă să o facă şi astăzi. Iată câteva aforisme, de data aceasta  din volumul “Fabrica de Gânduri”:
• Dacă nu s-ar fi inventat ceasul, n-ar fi existat ceasul rău?
• Se certa mereu cu iubita, pentru a trăi frumoasele clipe ale împăcării.

 

Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș - la comemorarea lui Petre Țuțea

Luni, 13 Octombrie 2014 22:11

În data de 6 octombrie 2014, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș a participat la comemorarea marelui filosof român Petre Țuțea, la 112 ani de la nașterea acestuia, eveniment ce a avut loc la Școala Gimnazială Petre Țutea din Boteni.
Invitați speciali la acest eveniment au fost doamna Florica Tican, nepoată a filosofului Petre Țuțea, domnul George Badea, profesor de filosofie la Liceul Teoretic “ Ion Mihalache“ din Topoloveni, domnul Vasile Leau, primarul comunei Boteni și domnul Mihail Măgureanu, director al Căminului Cultural din Boteni.

Începe ediția a IX-a a ”Salonului Cărții Argeșene”, la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș

Luni, 13 Octombrie 2014 22:09

Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș organizează, în perioada 13-17 octombrie 2014, ediția a IX-a a ”Salonului Cărții Argeșene”, manifestare ce-și propune să promoveze literatura română contemporană, în contextul valorificării potențialului creativ demn de luat în seamă, pe care îl au în municipiul Pitești și județul Argeș. Astfel, în fiecare zi, vor avea loc, după un program prestabilit, lansări de carte, urmate de lecturi publice și de dezbateri pe teme literare de actualitate. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc luni, 13 octombrie 2014, de la ora 13.00, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș.

 

Se dă startul înscrierilor pentru cursul de franceză organizat de Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș

Luni, 13 Octombrie 2014 22:08

Începând cu 8 octombrie 2014, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș a dat startul înscrierilor pentru Cursul de limbă franceză intitulat „Francais interactif”. Acesta se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 9-13 ani. Atenție, locurile sunt limitate! Pentru informații suplimentare cu privire la înscrieri și la modul în care se va desfășura cursul, vă așteptăm la Secția Tineret din cadrul Bibliotecii Județene Argeș sau puteți suna la numărul de telefon 0248/223030, interior 120. S.B.

Un nou număr din „Bibliopshere”

Luni, 13 Octombrie 2014 22:06

Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș vă semnalează apariția unui nou număr al Buletinului informativ „Bibliosphere” al Filialei Argeș a ANBPR. Revista „Bibliosphere” este un Buletin informativ al ANBPR (Asociația Națională a Bibliotecarilor și a Bibliotecilor Publice din România) – Filiala Argeș, care are o apariție trimestrială și care urmărește promovarea profesiei și a activităților care au loc în bibliotecile publice din județ.
Filiala Argeș a ANBPR, sub egida căreia apare această revistă, își desfășoară activitatea în sediul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș și reprezintă

 

Eveniment editorial de excepție la Biblioteca Judeţeană ”Dinicu Golescu”: a fost lansat volumul al IV-lea al Enciclopediei Argeşului şi Muscelului

Luni, 06 Octombrie 2014 13:12

Sala mare a Bibliotecii Judeţene Argeș a fost , lunea trecută, neîncăpătoare. Neîncăpătoare pentru personalitățile sosite la evenimentul de marcă programat în această zi: lansarea, deocamdată doar în format electronic, a volumului al IV-lea al Enciclopediei Argeşului şi Muscelului.
Gândită, de la bun început, în patru volume, enciclopedia evidenţiază, predilect, personalităţi şi alte figuri emblematice, originare din Argeş–Muscel; oameni de seamă integraţi zonei prin activitate relevantă, proprietăţi, implicare comunitară; forme de relief; structuri administrative; instituţii publice;

”Revoluţia borfaşilor”, roman - Cristian Meleşteu, în luptă pentru premiul de 10.000 euro - Augustin Frăţilă

Luni, 06 Octombrie 2014 12:46

Romanul piteşteanului Cristian Meleşteu, „Revoluţia borfaşilor”, editura Tracus Arte, 2013, a fost selectat printre cele 65 de romane ce se vor lupta pentru titlul de romanul anului 2013 şi premiul „Augustin Frăţilă”, cel mai mare premiu literar din România, în valoare de 10.000 de euro.
Juriul concursului este compus din binecunoscuţii critici literari Alex Ştefănescu, Tudorel Urian şi Daniel Cristea-Enache.
„Mă bucură şi mă onorează înscrierea romanului meu în acest concurs. Romanul acesta s-a bucurat de o critică literară foarte bună şi a primit două premii

 

”Ipostaze umane” în fotografia arhitectului Sabin Prodan

Luni, 06 Octombrie 2014 12:40

În perioada 1-12 octombrie, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș organizează expoziția de fotografia „Ipostaze umane”, a tânărului arhitect Sabin Prodan. Acesta nu se află la prima sa expoziție, vernisând, sub aceeași titulatură, la Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” din București.
Vernisajul expoziției „Ipostaze umane” a avut loc miercuri, 1 octombrie, de la ora 13.00, în holul central al Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș.
Despre această expoziție, poeta Denisa Popescu-Martin a afirmat: „M-a marcat foarte mult această expoziție. Fotografiile sugerează un atac asupra ființei

Bijuterii muzicale de Vivaldi, Piazzolla, Şostakovici

Luni, 06 Octombrie 2014 11:06

Filarmonica Piteşti organizează, joi, 9 octombrie a. c., de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, al doilea concert simfonic al lunii. Orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul olandez Theo Wolters şi pianista Ioana Maria Lupaşcu vor interpeta Antonio Vivaldi - Toamna, Astor Piazzolla - Ave Maria, Consuelo Velasquez - Besaje mucho (aranjamentul muzical pentru pian  aparţinând lui Victor Simonov şi Ioan Dobrinescu) şi Dmitri Şostakovici - Simfonia nr. 5.

 

China - Țara Marelui Orient

Luni, 06 Octombrie 2014 11:04

În perioada 1-10 octombrie 2014, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș organizează expoziția China - Țara Marelui Orient. 65 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze și stabilirea relațiilor diplomatice București-Beijing, expoziție de carte din colecțiile de documente ale bibliotecii dedicată Zilei Naționale a Chinei (1 octombrie 1949-1 octombrie 2014).
În estul Asiei, pe valea fluviului Huang-Go, s-a născut cu aproximativ 4000 de ani în urmă, o civilizaţie înfloritoare, China- Țara Marelui Orient, cea mai

Tinerii liceeni din Pitești, față în față cu modelele lor, la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș

Luni, 29 Septembrie 2014 13:30

Liceenii din Pitești vor avea oportunitatea să întâlnească unele dintre cele mai marcante personalități ale României, să le asculte poveștile de viață și să le adreseze întrebări în cadrul Conferințelor practice BookLand Evolution - un eveniment care se va desfășura începând cu 29 septembrie 2014, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” din Pitești.
În fiecare seară, de luni până vineri (29 septembrie – 03 octombrie), în intervalul orar 15:00 - 17:00, vor urca pe scenă profesioniști consacrați, tinerii participând GRATUIT: Luni - Bogdana Elena Simionescu (Poetă), Oana Neagu (MC), Jean Dumitrașcu (Manager Filarmonica Pitești), Marți - Gabriel Cazan

 

Expoziție de fotografie la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș

Luni, 29 Septembrie 2014 13:29

În perioada 1-12 octombrie, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș organizează expoziția de fotografie „Ipostaze umane”, aparținând arhitectului Sabin Prodan. Sorin Prodan a absolvit Facultatea de Arhitectură din cadrul UAUIM București. De-a lungul experienței sale profesionale, arhitectul Sorin Prodan a mai avut o expoziție foto personală intitulată generic „Ipostaze umane” în cadrul Secției de Antropologie a Muzeului Național de Istorie Naturală Grigore Antipa din București.
În perioada octombrie-noiembrie 2013, a participat la cursul GerontoASSIST cu tema „Asistența multidimensională a vârstnicului în familie și comunitate”.

Reuniunea evocatoare „China - Țara Marelui Orient”, la Biblioteca Județeană Argeș

Luni, 29 Septembrie 2014 13:28

Consiliul Județean Argeș, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, Asociația Română de Prietenie cu Republica Populară Chineză - Filiala Argeș, Colegiul Național Ion I.C. Brătianu Pitești – Cercul de Istorie, organizează reuniunea evocatoare „China - Țara Marelui Orient”. Această manifestare este dedicată Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze  (1 octombrie 1949 – 1 octombrie 2014) și include:
• O expoziție tematică: „65 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze și stabilirea relațiilor diplomatice București-Beijing”.
• Imagini comentate: hărți, fotografii, extrase virtuale.

 

„Morning Moon” la Filarmonica Piteşti

Luni, 29 Septembrie 2014 13:27

În prima joi a lui octombrie a. c., Filarmonica Piteşti organizează, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un concert simfonic cu pagini muzicale aparţinând lui Grieg şi Schubert. Orchestra simfonică a instituţiei, pianistul Sorin Petrescu şi dirijorul Tiberiu Oprea vor interpreta Dimineaţa („Morning Moon”) din Suita nr. 1 Peer Gynt şi Concert pentru pian şi orchestră de Edvard Grieg şi Simfonia nr. 6 a lui Franz Schubert.
La pauză, va avea loc lansarea volumului „Ce se aude şi ce nu se aude”, de Sorin Petrescu, apărut, anul acesta, la Editura  „Brumar”.
După absolvirea studiilor la Liceul „Ion Vidu” din Timişoara şi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Sorin Petrescu îşi desăvârşeşte tehnica

Pensionarii sunt invitați, gratuit, la spectacol!

Luni, 29 Septembrie 2014 13:25

# Acesta va avea loc la Teatrul Davila, în data de 1 octombrie 2014, ora 18,00. Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, miercuri, 1 octombrie, de la ora 18.00, în Sala mare a Teatrului Al. Davila Pitești,  Consiliul Județean Argeș organizează un spectacol dedicat pensionarilor. Spectacolul va reuni momente de muzică ușoară și dans, oferite de secției Estradă a Teatrului Al. Davila Pitești, precum și cântece și dansuri populare, în interpretarea artiștilor populari, a orchestrei ”Doina Argeșului” și  ansamblului folcloric ”Dorul” ale Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș.

 

Pagina 102 din 128

«ÎnceputAnterior101102103104105106107108109110UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea