Prorectorul UPIT, Emanuel Soare, a ajuns în „barca” liberalilor

Liberalii argeșeni care apar în campanii și pe la televiziuni au fost mereu cam aceeași. De câteva luni, PNL Argeș a început o campanie de recrutare de oameni noi, care nu au mai făcut politică, încercând într-un fel sau altul să umple golul provocat de fostul șef al peneliștilor argeșeni, Iani Popa.

Prorectorul Emanuel Soare, ultimul intrat în PNL Argeș

După lupte seculare, PNL Argeș pare să iasă din coma indusă de Iani Popa și să „zvâcâie” pe plan politic. Au pierdut alegerile din 2016 cu un scor de-a dreptul rușinos, au avut parte de conduceri numai una și una, și mai nou își fac singuri opoziție. Cu toate acestea, în PNL Argeș au fost cooptați și oameni de calitate. Ultima „achiziție” este prorectorul Universității din Pitești, Emanuel Soare. Acesta a venit cu gânduri bune în partid. Mai exact, Soare vrea să aducă soarele și pe strada „liberalilor” și să o convingă chiar și pe țața Floarea de la țară să voteze cu liberalii după ce aceasta și-a pus ștampila timp de 30 de ani pe PSD...
„Am stat deoparte până acum, dar am realizat că este un moment în care bărbații adevărați trebuie să facă un pas în față și să se implice în bunul mers al cetății. Am decis să mă înscriu în PNL, răspunzând astfel unei viziuni pe care am sesizat-o în special în filiala Argeș. Eu nu iau decizii ușor, dar nu mă răzgândesc. Am câteva obiective fundamentale, care vor trebui corelate, bineînțeles și cu strategia partidului, pe care le-am împărtășit domnului președinte Miuțescu. Vom dubla numărul de membri ai organizației  și vom face din PNL Argeș cea mai puternică organizație la nivel național. Cred că cel mai mult în politică contează caracterul. Putem aduce alături de noi bărbați adevărați și femei adevărate care să pună umărul la reconstrucția țării. Eu când ma decid să fac ceva, nu mai dau înapoi!”, a declarat Emanuel Soare.

În PNL - „dinozaurii” la putere, membrii noi la muncă

Conducerea PNL Argeș a fost ținută de aceași oameni care s-au înscris după 1990. Fie că vorbim de Adrian Miuțescu, fie că vorbim de Iani Popa sau alții, toți au fost membrii vechi ai organizației. Potrivit unor surse din cadrul organizației județene, mulți membrii consideră că era „dinozaurilor” ar trebui să ia sfârșit în vârful PNL Argeș.
În schimb, „bătrânii partidului” se „agață cu dinții de scaunele de conducere” și visează să ajungă pe cai mari în Parlament... sau chiar în Parlamentul European. Și asta după ce ani de zile nu au pus osul la muncă în campaniile electorale, au stat în umbră și au vegheat liniștiți. De multe ori, în acord deplin cu PSD, ca PNL să intre într-un colț de umbră.
M.M.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea