ÎPS Calinic i-a interzis starețului Ioasaf să mai oficieze slujbe
Luni, 01 Aprilie 2019 21:24
# Starețul de la Cotmeana îi îndeamnă pe enoriași la lucruri necurate: „Mergeţi, fraţilor, în pădure şi puneţi-vă ştreangul” # Ca răspuns la comportamentul părintelui, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului spune că acesta este „sub tratament medicamentos” și este „uneori sensibil la neputințele omenești”
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului i-a interzis starețului Ioasaf de la Cotmeana să mai oficieze slujbe. Măsura a fost luată după ce în spațiul public a apărut o înregistrare video în care Ioan Boiciuc, Ioasaf sub numele de cleric, și-a ameninţat enoriaşii cu bătaia, în timpul slujbei, după ce aceștia ar fi vorbit în biserică. La nivelul Centrului Eparhial a fost deschisă o anchetă în urma căreia se va stabili ce măsuri se vor lua față de comportamentul avut de stareț.
Discurs rostit de preot, în biserică: „Mergeţi, fraţilor, în pădure şi puneţi-vă ştreangul”
Ioan Boiciuc, controversatul stareţ al Mânăstirii Cotmeana, a fost filmat recent în biserică în timp ce-şi ameninţa enoriaşii cu bătaia. Îi ameninţa că le scoate dinţii şi-i trimite în iad. Redăm, mai jos, o parte din predica halucinantă a părintelui. „(...) dobitoci. Mergeţi, fraţilor, în pădure şi puneţi-vă ştreangul şi la revedere, că vă aşteaptă Iadul, oricum! Deci, la Cotmeana nu se vorbeşte în biserică! Fiţi atenţi că vă dau şi peste bot şi vă scot dinţii. Şi reclamaţi-mă, că de ăla mi-e frică! În rest, nu mă interesează de nimeni”, le-a strigat preotul oamenilor prezenți în biserică.
În predica sa, starețul își varsă năduful și pe Iohannis
Și cum la nervi se discută și despre politică, starețul își varsă năduful și pe președintele țării. Vajnicul slujitor al Domnului nu uită nici de Iohannis în predica sa, pe care îl înjură și îl jignește. „Iar la Iohannis, c…m-aș pe capul lui! Da? Jucați-vă cu mine! Nu aveți un preot de „Doamne-ajută”, toți sunt niște nenorociți! Foarte rar găsești pe unul de „Doamne-ajută”! Băgați-vă mințile în cap! Dacă nu vă place ce vă învăț, vă rog, nu veniți aici! Eu știu să slujesc și singur!”, a mai spus părintele.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului: „Este cu totul regretabil că se întâmplă asemenea manifestări”
La scurt timp de la apariția înregistrării video, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a prezentat un punct de vedere referitor la situația de la mănăstirea Cotmeana. În comunicatul emis de biroul de presă este mențonat faptul că la nivelul Centrului Eparhial a fost dispusă efectuarea unei anchete. În perioada cercetărilor, starețului Ioasaf fiindu-i interzis să mai oficieze slujbe.
„Cu privire la informațiile apărute în presă, în data de 29 martie 2019, ca urmare a unui material video, care face referire la limbajul necuviincios folosit de către Părintele Ioasaf Boiciuc, starețul Mănăstirii Cotmeana, în cadrul unui serviciu religios săvârșit în biserica așezământului monahal, Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, dorește să menționeze următoarele: Imediat după aflarea acestor informații, la nivelul Centrului Eparhial, a fost dispusă efectuarea unei anchete, pentru a se verifica cele semnalate în mass-media. Este cu totul regretabil că asemenea manifestări, se întâmplă și produc, desigur, tulburări în rândul clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române.
Pentru pacea în Biserică și bunul mers al rânduielilor monahale, pe întreaga perioadă a cercetărilor, s-a dispus oprirea Părintelui Stareț Ioasaf Boiciuc de la săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii și a celorlalte slujbe bisericești, în conformitate cu prevederile Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române și ale Statutului pentru organziarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române. După finalizarea anchetei de către organele eparhiale competente, vor fi luate măsurile pastorale și administrative, care se impun”.
„Părintele Stareț Ioasaf se află de mai mult timp sub tratament medicamentos, fiind uneori sensibil la neputințele omenești”
De asemenea, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului vorbește și despre starea de sănătate a starețului Ioasaf. „Dorim să menționăm că, Părintele Stareț Ioasaf Boiciuc, se află de mai mult timp sub tratament medicamentos, datorită unor suferințe mai vechi, fiind uneori sensibil la neputințele omenești. Întrucât, cler și popor, ne aflăm în urcușul duhovniesc pe calea Postului Mare, perioadă de rugăciune și sporire a faptelor bune, ne rugăm Preasfintei Treimi, pentru pacea în Biserică și împlinirea voii Sale celei sfinte în România!”, a mai mențional Biroul de Presă al Arhiepiscopiei.
În 2015, starețul Ioasaf a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă după un conflict avut cu mai mulți enoriași
Însă starețul Ioasaf nu este la prima abatere de acest fel. Acesta a fost trimis în judecată în 2015 fiind cercetat pentru cinci infracțiuni de purtare abuzivă în sensul întrebuinţării de expresii jignitoare, respectiv patru infracţiuni de purtare abuzivă în sensul ameninţării, lovirii sau altor violenţe. Acest incident s-a întâmplat în 2013, în incinta Mănăstirii Cotmeana, atunci când Poliţia a fost chemată pentru a aplana un conflict între stareţ şi o familie din Curtea de Argeş, după nişte acatiste date de enoriaşi ca fiul lor să nu se nască cu o malformaţie pe care unii membrii ai familiei o avuseseră. Călugărul Ioasaf îi dăduse asigurări viitoarei mămici că bebeluşul cu care era însărcinată se va naşte perfect sănătos, numai că pruncul s-a născut cu aceeași malformație. Motiv pentru care familia respectivă a venit la mânăstire, hotărâţi să-i ceară înapoi Preacuviosului Ioasaf banii plătiţi pe slujbe, în jur de 26 de milioane lei vechi, conform rechizitoriului procurorilor. Vizita s-a transformat într-o adevărată încăierare între stareţ şi enoriaşi, totul culminând cu intervenţia poliţiştilor. În cele din urmă, starețul Ioasaf s-a ales și cu o trimitere în judecată pentru purtare abuzivă. După ce spiritele s-au liniștit, Judecătoria Piteşti a hotărât, în 2016, încetarea procesului penal împotriva inculpatului Ioan Boiciuc, "ca urmare a împăcării părţilor”.
A.V.