Gala AOA la a opta ediţie
Luni, 05 Decembrie 2011 23:04
Vineri seara, la Hotelul „Ramada“, a avut loc cea de-a opta ediţie a Galei Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Argeş. Manifestarea a devenit deja o tradiţie şi cu această ocazie, conducerea AOA, în frunte cu preşedintele Virgil Dumitru, a acordat o serie de premii membrilor săi. Anul acesta, pe lângă antreprenorii vechi, au fost premiaţii şi tinerii, Denisa Dumitru, Ana Doru, Cosmin Bălângă şi Tibi Breazu, fiind doar o parte dintre tinerii premiaţi anul acesta. La Gala AOA, Cristina Diculescu, preşedinte al Fundaţiei „Lumină
în Suflet”, a organizat şi o licitaţie în scop caritabil, fondurile strânse fiind donate copiilor nevoiaşi. Astfel, organizatorii au scos la licitaţie câteva tablouri, brăduţi de Crăciun, bijuterii şi un telefon mobil. Cu această ocazie, oameni politici şi oameni din administraţie, au avut ocazia să stea de vorbă cu oamenii de afaceri şi să petreacă alături de aceştia până după miezul nopţii. Constantin Nicolescu, Gheorghe Davidescu, Mircea Andrei şi Tudor Pendiuc, au răspuns invitaţiei făcută de Virgil Dumitru şi au transmis participanţilor câte un mesaj şi o urare pentru sărbătorile de iarnă. Prefectul judeţului, ar vrea să creadă şi îi place să creadă că a trecut criza din România şi le-a oferit tot ajutorul oamenilor de afaceri, asigurându-i pe aceştia de tot sprijinul său.
Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş, a oferit o Diplomă de Excelenţă Asociaţiei Oamenilor de Afaceri. În încheiere, Mircea Andrei, preşedintele PDL Argeş a spus că sunt puţine ocazii în care toţi cei care contează în viaţa judeţului sunt strânşi în acelaşi loc. “Cu cât ne vom întâlni mai des cu atât ne vom apropia mai mult şi vom înţelege că o societate cum este societatea argeşeană, poate funcţiona numai împreună, cu toate componentele sale. Toţi ar trebui să contribuim la bunăstarea judeţului. Succes în anul viitor, un an pe care noi ni-l dorim mai bun, mai echilibrat, dar sigur pentru noi, oamenii politici, va fi un an greu!”, a încheiat Mircea Andrei.




















