La Costeşti s-a inaugurat sistemul video de supravegere
Marţi, 20 Martie 2012 00:41
Săptămâna trecută locuitorii din Costeşti au primit două veşti bune. Sistemul video de supraveghere este funcţional, inaugurarea acestuia fiind făcută vinerea trecută de primarul Ion Baicea, alături de Mircea Andrei şi Sorin Pandele, iar drumul Coseşti – Roşiori va fi reabilitat. În drumul spre primărie, cei trei au oprit şi la echipele de muncitori
de la Drumuri Naţionale, care au început plombarea drumului ce trece prin Costeşti şi duce la Alexandria, pentru a vedea cum decurg lucrările. „Costeştiul ar trebui să fie Steaua Sudului şi promit că voi fi alături de primarul Baicea pentru a rezolva cât mai multe probleme ale localnicilor. După investiţia în infrastrucură, lucrare care va începe destul de repede, deoarece contestaţiile făcute sunt deja în soluţionare, trebuie să facem tot posibiliul pentru a mai atrage investitori în zonă. Acesta este principalul obiectiv în perioada imediat următoare”, a spus Mircea Andrei.




















