Argeșean celebru - război penal cu fiscul pentru o sumă uriașă!
Joi, 05 Septembrie 2024 17:16
# Acțiune în răspundere delictuală pentru plata TVA - câștigată de Daniel Enăchescu
Dosar greu, proaspăt finalizat la Tribunalul Argeș, pentru recuperarea unor sume uriașe de bani. Daniel Enăchescu, administrator, acum ceva ani, al unei firme, a fost acuzat că, printr-o operațiune de tip suveică, în care au fost implicate mai multe companii, a produs, prin sustragerea de la plata TVA, un prejudiciu serios statului român. AJFP a făcut sesizare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești. Cauza a fost dinjunsă, născându-se, astfel, un nou dosar penal, în anul 2020. Totul a început în urma unei inspecţii fiscale, având ca obiectiv analiza decontului rectificativ de taxa aferent lunii mai 2010, prin care, societatea a solicitat restituirea soldului negativ de TVA în sumă de 397.413 lei, aferent exclusiv perioadei aprilie mai 2010.
Referitor la taxa pe valoarea adăugată, societatea a fost verificată pentru perioada până la 31.03.2010 de catre organe de control din cadrul D.G.F.P. Argeș, încheindu-se Raportul de inspecție fiscală generală, prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare de plata reprezentând TVA de plată în suma de 451.919 lei si majorări de întârziere aferete în sumă de 88.400 lei. Conform documentelor si evidenței contabile puse la dispozitie de agentul economic în perioada supusă controlului aprilie - mai 2010, firma cercetată a înregistrat livrări intracomunitare de bunuri (piese auto si zahăr) către firma bulgară VERIGI EOOP în valoare totală de 3.948.056,80 euro). Facturile în cauză fac parte din plaja de numere atribuite de agentul economic, sumele înscrise în acestea fiind contabilizate în perioadele de referinţă, respectiv in balanțele de verificare, jurnalele de vânzări și deconturile intocmite pentru lunile aprilie și mai 2010...
Stabilind si analizând circuitul comercial al mărfii, echipa de inspecţie fiscală a concluzionat că, în speţă, este vorba de fraudă tip carusel, care presupune un lanţ de operaţiuni succesive de vânzare cumpărare, realizate de un grup de operatori economici si care se localizeaza la nivelul obligatiilor fiscale sustrase de la impozitare (S.C …. TEK PROVIDER S.R.L,- veriga lipsă si S.C. MONEY EXPRESS 2004”S.R.L si firma lui Enăchescu - posibili beneficiari ai rambursarilor de TVA). Echipa de inspecție fiscală a procedat la colectarea taxei pe valoarea adaugata aferenta livrarilor efectuate, rezultand astfel un debit suplimentar (prejudiciu) constând în TVA de plată în sumă de 750.131 lei și majorări de întârziere la plată în sumă totală de 45.411 lei.
Dosarul deschis la Tribunalul Argeș s-a încheiat favorabil pentru omul de afaceri Enăchescu
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, tribunalul a constatat următoarele:
”Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condiţiile existenţei prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi prezenţa vinovăţiei. În cauza concretă dedusă judecăţii, din analiza ansamblului materialului probator, tribunalul apreciază că reclamanta nu a făcut dovada existenţei elementelor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în principal a faptei ilicite a pârâtului. Prin ordonanța de clasare din data de 10.06.2022, emisă în dosarul nr. …P/2021 al Parchetului de pe Lângă Judecătoria Pitești s-a dispus clasarea cauzei față de suspectul Enăchescu Daniel pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, în forma tentativei, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. Pentru a adopta această soluţie, s-a reţinut că nu se poate stabili cu certitudine că diferența dintre achiziții și livrări nu este reală sau că a fost stabilită în scopul obținerii unei rambursări de TVA fără drept. În prezenta cauză reclamanta nu a administrat probe suplimentare.
Având în vedere că nu s-a făcut dovada faptei ilicite a pârâtului, de natură să prejudicieze bugetul consolidat al statului cu suma de 750.131 lei, astfel cum a fost detaliată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, tribunalul constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale ale pârâtului, în conformitate cu dispoziţiile art.1357 alin.1 din Codul civil, împrejurare faţă de care va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată”.
Așadar, dintr-un dosar răsunător nu a mai rămas, deocamdată, mare lucru. Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și AJFP Argeș a formulat apel. Acesta se va judeca, probabil spre vara anului viitor, la Curtea de Apel Pitești.




















