UIMITOAREA CĂLĂTORIE A UNUI TRANSILVĂNEAN

Marţi, 05 Noiembrie 2024 12:23

În 1955 cercetătorul american D. Dvoichenko-Markov descoperea și încredința tiparului o scrisoare foarte importantă pentru noi românii. Era scrisă de Benjamin Franklin, ilustrul diplomat, luptător pentru independența SUA, promotor al științelor în veacul al XVIII-lea, al luminilor, descoperitorul paratrăsnetului, în 1742, scrisoarea fiind adresată medicului John Lining din Charleston, statul Carolina de Sud, scoțian de origine, apreciat atât pentru valoroasele sale lucrări dedicate febrei galbene, cât și pasiunii pentru studiul electricității.

Grație istoricului Paul Cernovodeanu, în România, scrisoarea a fost cunoscută, abia după 15 ani și a creat o reală emoție, pentru că dezvăluia prietenia dintre Benjamin Franklin și Samuilă Dămian, un preot ortodox român din Transilvania, inițiat în tainele electricității, după ce, între anii 1744-1745, plecat din comitatul Maramureșului, călătorise prin

Germania, Franța, Olanda și Anglia, unde a rămas un timp la prestigioasa Universitate Oxford, dornic să cunoască cât mai multe despre fenomenul electric, să-l răspândească peste tot, plănuind, pentru aceasta, chiar înconjurul lumii, pe cât posibil pe uscat, bazându-se și pe faptul că, așa cum zice Franklin: ,,scria și vorbea latinește cu mare ușurință și în mod curent”.

Din Anglia, Samuilă Demian s-a îmbarcat cu destinația: coloniile britanice din America. Ajuns la Philadelphia în 1748, dorind să-l cunoască pe Franklin, nu i-a fost greu să-l găsească la reședința sa din strada Elfreths Aley. Încântat de ambițiile preotului român, mulțumit de aptitudinile lui, Franklin acceptă să-i împărtășească o parte din cunoștiințele sale, mai târziu, scriind: ,,Eu l-am învățat cum să folosească tubul, cum să încarce butelia de Leyda și alte câteva experiențe”.

După practica lângă Franklin, fascinat că are putința să arate și altora fenomenele electrice, Samuilă Dămian pleacă în Noua Anglie, Virginia, Carolina de Nord și Carolina de Sud, ajungând la Charleston, unde, recomandat de marele savant, ia contact cu doctorul Jhon Lining, la rândul său pasionat de electricitate. Cu preocupări comune, între cei doi colaborarea se înfiripează repede, existențial, medicul susținând că Samuilă Dămian trebuie să-și continue practica efectuării unor experiențe de electricitate în fața publicului amator și, transilvăneanul, după cum reiese dintr-un afiș, descoperit tot de cercetătorul american Dvoichenko-Markov, dă curs îndemnului.

Afișul fusese publicat în ,,The South Carolina Gazette” din 24-31 octombrie 1748, cu următorul cuprins: ,,După ce a călătorit timp de mai mulți ani prin Europa, plecând din țara sa de baștină, Transilvania, a studiat și a făcut multe experiențe minunate despre electricitate, d-l Samuilă Dămian propune să le arate public în localul domnului Blythe, din Broad Street, între orele 3 și 5 după-amiază, miercurea și vinerea în timpul șederii sale în acest oraș; și după dorință va servi pe doamne și domni la domiciliu spre a arăta surprinzătoarele efecte ale electricității. Fiecare persoană lăsată să intre spre a vedea același lucru trebuie să plătească 20 șilingi... dacă dorește”.

Practicile lui Samuilă Dămian se bazau pe ,,mașina electrică” inventată de Gueriche și Hauksbee, perfecționată, între 1753-1745 în Europa apuseană de Bose, Gordon și Winkler. Cu ajutorul unei roți mari de lemn și a unei legături prin cablu, se punea în rotire foarte rapidă o sferă voluminoasă sau un tub de sticlă. Sfera era frecată pe dedesubt de mâna unui operator; electricitatea astfel produsă fiind primită de un snop din fire fine de metal ce atingea partea de sus a sferei. Snopul de fire era atașat unei țevi de pușcă suspendată prin fire de mătase care se electriza ca pol unic. Experiențele, cu această ,,mașină”, la început, se făcuseră în marile saloane ale nobililor sau marilor burghezi, animați de curiozitate, în laboratoarele savanților din academii ajungând mai târziu.

Electrictatea ajunsese la modă și mulți fizicieni amatori erau solicitați să facă experiențe, entuziasmul publicului crescând și mai mult, în urma descoperirii buteliei de Leyda, după ce Gray și Du Fay arătaseră că un tub putea transmite prin simplu contact încărcătura sa electrică apei dintr-un recipient cu pereții izolați și apa împiedeca pierderea lentă a electricității, atribuită ,,evaporării materiei elctrice”. Experiența a fost făcută, prima dată, în octombrie 1745, de către pastorul pomeranian von Kleist, urmat la scurt timp, în ianuarie 1746 de Peeter van Musschenbroech, profesor de fizică din Leyda.

La curent cu aceste inovații tehnice ale epocii, Franklin l-a inițiat în ele și pe Samuilă Dămian, care le-a efectuat cu mare succes la Charleston, de multe ori sub privirile admirative ale doctorului John Lining, protectorul său.

Din Charleston, transilvăneanul pleacă prin alte localități, pe un traseu de 800 mile, scriindu-i lui Franklin că a trăit numai de pe urma electricității, care a însemnat pentru el, carne, băutură și îmbrăcăminte.

Dornic să pună în aplicare proiectul său de a face înconjurul lumii pentru demonstrații electrice, cu tot succesul înregistrat, Samuilă Dămian, după 1748, părăsește ospitalierul ținut al Carolinei de Sud și debarcă, mai întâi în Jamaica, de unde îi scrie lui Franklin să-i aducă sfere pentru ,,mașina electrică”, propunându-i o întâlnire la Havana.

După ce întâlnirea propusă nu are loc, datorită obligațiilor politice și preocupările de cercetare ale marelui savant american, pe mare, Samuilă Dămian poposește în Noua Spanie (Mexicul de azi), la Vera Cruz, cu intenția să străbată drumul până la Acapulco, dar nu după multă vreme, urmare demonstrațiilor electrice practicate, intră în conflict cu Inchiziția spaniolă care n-a tolerat ca un preot, mai ales schizmatic, să propage descoperiri științifice. Surghiunit la o mânăstire, Samuilă Dămian este nevoit să întrerupă legătura, din nefericire, pentru totdeauna cu marele savant american, care după șase ani, respectiv în 1755, își manifesta îngrijorarea în fața prietenului său doctorul John Lining în legătură cu soarta peregrinului transilvănean: ,,Ce s-a întâmplat după aceea n-am mai aflat niciodată. Îmi promisese să-mi scrie cât va putea de des în timpul călătoriei și îndată ce se va fi înapoiat acasă, după terminarea ei. Se împlinesc acum șapte ani de când a trecut pe aici. Dacă el se mai află în Noua Spanie ... bănuiesc că trebuie să fi fost reținut acolo și împiedicat de a-mi scrie; dar cred mai degrabă că a murit”.

Dar Samuilă Dămian nu murise. Scăpat miraculos din ghearele Inchiziței spaniole, și-a schimbat numele în Samuel Domjen zis Tatar sau Tartar (pentru asta mulți crezând că este tătar) și din Mexic, străbate Oceanul Pacific până la Manila de unde ajunge în China, India, Persia și Turcia, peste tot uimind cu ciudățenia demonstrațiilor sale electrice.

Porecla de Tatar, și-o luase probabil de la denumirile Tărtăria, Tătărești sau Tătăreni, aparținând unor state din comitatele Alba, Hunedoara și Bihor, denumiri provenite din amintirea unor străvechi colonizări cu robi tătari capturați în lupte și asimilați apoi de marea masă a populației românești.

După ce și-a luat porecla, probabilitatea să fi fost născut în una dintre aceste așezări, este foarte plauzibilă, de vreme ce și Benjamin Franklin, în discuțiile cu ingeniosul preot, folosea apelativul ,,Tatar”, auzind de unde venea.

Din interpretarea unui raport emis la 13 mai 1761 de comitetul suprem al Maramureșului, întocmit de Emeric Barkoczi, privind turburările provocate în Transilvania de mișcarea anticatolică condusă de călugărul Sofronie, raport descoperit de istoricul Silviu Dragomir, nu este hazardat să reținem că Samuilă Dămian s-a întors acasă, dar a preferat să-și schimbe în nume porecla de Tatar, purtată în lumea largă, dorind pe mai departe să se ascundă de Inchiziție, cu toate că nu cădea sub preceptele acesteia, fiind preot ortodox neunit cu Roma.

Apreciat cum se cuvenea de prelații ortodoxiei române, ierahici lui, a fost ridicat la rangul de protopop cu numele de Tatar ( Graeci ritus archipresbyter, cognomeno Tatar) calitate în care, de partea multor mireni, se implică în susținerea dreptului la ortodoxie al românilor din Transilvania, redactând o scrisoare vehementă vicarului unit al comitatului.

Uimitoarea sa ambiție să înconjoare pământul, pentru a face cunoscută electricitatea este una din cele mai de faimă idei, aparținând unui român, cum faimoasă trebuie să fie și prietenia de care s-a bucurat, din partea marelui Benjamin Franklin, inventatorul, omul politic american, publicistul și activistul civic, diplomatul, pentru o vreme, cu atribuții în Anglia și Franța, cunoscut în lume nu numai pentru descoperirea paratrăsnetului, dar și a ochelarilor bifocali, tehnicii avansate de turnare a literelor, celebrei sobe de mare randament termic, care-i poartă numele, autor al primului proiect de vapor propulsat cu forța aburului, al dispozitivului care poate măsura distanța dintre două localități, fără să fie parcursă, a introducerii notării corpurilor electrice cu plus și minus, inventator al roții care transforma energia mecanică în energie electrică.

În laboratoarele din casa sa, Benjamin Franklin a realizat multe experiențe ale căror rezultate le-a publicat într-o carte despre electricitate.

A fost fondatorul primei biblioteci publice din America, dându-și seama de valoarea găsirii cărților, după ce, cu doar două clase absolvite, era autodidact, studiind singur marii clasici, aritmetica, gramatica, navigația, învățarea limbilor străine, citind mai ales noaptea, după ce, ca al cincisprezecelea copil, din șaptesprezece ai familiei sale, încă de la 10 ani, muncise în magazinul tatălui său, din Boston, la tăiat lumânări. Când avea 12 ani s-a angajat ucenic în tipografia fratelui James, patron al săptămânalului ,,The New England Courant” și, nu după multă vreme, sub pseudonim, începe să publice scrisori umoristice, până, intrat în conflicte, ajunge în fața justiției și, hotărăște să-și deschidă propria tipografie.

Ca tipograf, între 1730-1748 ajunge chiar tipograful oficial al statelor Pensylvania, New Jersey și Delaware, tipărind publicații de succes, care militau pentru abolirea sclaviei negrilor, dar mai ales pentru independența coloniilor americane, față de Anglia, fiind, în final, ca om politic, unul dintre semnatarii Declarației de Independență din 1776, alături de Thomas Jefferson și alți fruntași ai insurecției conduse de generalul George Washington, după ce, în misiunea diplomatică încredințată, convinsese pe regele Ludovic al XVI-lea ca francezii să intervină în războiul de independență de partea americanilor.

Dar, înainte de toate, pentru noi, Benjamin Franklin este prietenul lui Samuilă Demian, românul apreciat mult de el datorită pasiunii pentru electricitate și voinței acestuia să facă cunoscut fenomenul în lume.

Articol realizat de VICTOR PANDURU