Istorii neconvenționale. Meniul de Crăciun al lui dom’ Pascale

Marţi, 17 Decembrie 2024 10:27

„Ou sont les neiges d-antan?” se întreba poetul francez Francois Villon în celebra sa poezie „Balada doamnelor de altădată”... Ei bine, de mai bine de o jumătate de mileniu, celebrul vers a devenit leit-motivul tuturor nostalgicilor care se plâng că nimic nu mai e ca altădată. Ca să nu mai vorbim de zăpezi, pentru că chiar nu mai sunt... cuvântul troiene a cam dispărut din vocabularul copiilor noștri. Asta e, zăpada a a devenit privilegiul celor bogați.

Și, ca să pun paie pe foc, dar și ca să vă binedispun, iată cum petreceau sărbătoarea Nașterii Mâtuitorului, cei strigați la începutul celebrului colind: „Sculați, sculați, boieri mari...”. Pentru aceasta, de vom folosi de meniul de Crăciun făcut de dom’Pascale, negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor, şi de doamna sa, Uţa, băcăniţă cu marfă bună şi ieftină dar şi proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foaia de zestre – de pe Maşina de Pâine, numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la bariera Oborului.

Precizez că suntem în anul 1937, în vremea regelui Carol al II-lea, cel ce în urmă cu o lună de zile organizase alegerile în așa fel încât să nu le câștige nici un partid, și să numească ”guvernul meu” condus de Octavian Goga, care, pe cât de mare poet a fost, pe atât de prost politician s-a dovedit a fi. De altfel, nu a rezistat nici două luni. A, mai este ceva foarte important de precizat: ninsese în asemenea măsură, cu câteva zile înainte de Crăciun, încât ulițele mahalalelor se transformaseră în adevărate tunele, spre bucuria copiilor care atacau meterezele precum străbunicii lor la Plevna.

Cu voia dumneavoastră, să-i dăm cuvântul lui dom Pascale: Pe la ora 13, în ziua de Crăciun, se strângeau musafirii. Întâi se serveau domnilor, care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria, cu două spade albastre încrucişate şi tacîmuri de argint Sterling, englezeşti, alune sărate şi ţuică de Văleni. Doamnele se învârteau pe la bucătării, „îşi pudrau nasul”printre fursecuri, iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun. Apoi doamnele, vesele şi foarte bine dispuse cu mastică de Chios – începeau să umple masa. Ouă umplute, cu o pastă al cărei secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre, unele cu anşoa, decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi, caşcavaluri, Camembert. Totul aşezat pe platori mari, de alpaca argintată! Măsline naturale marinate, nu din cele negre. Se aduceau sticlele de ţuică, neapărat de Văleni şi Piteşti.

Apoi venea marea salată de beuf, făcută din maioneză pregătită în casă, cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi, ornată cu o cruce mare, din murături roşii și gogoşari, peste maioneza strălucitoare. Pâine albă şi neagră, de pe Lizeanu. Erau, la rând, tremurând de nerăbdare, piftiile de porc şi de curcan, cu murături şi felii de ou în aspic. Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică şi curse de cai, iar doamnele despre modă, copii şi actori. Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie. Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă, cu lămâi frumos tăiate în spirale şi, la icrele negre, se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de la Zece Mese. Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie, şi somn la grătar. Se servea un vin alb sec, Fetească.

Se mai făcea o pauză, bărbaţii jucau table sau stos, iar doamnele îşi scoteau pantofii înalţi ca să încalţe papuci de blană, de la Braşov. La un moment dat, gazda întreba: „Măi băieţi, dar vouă nu vă este foame?” Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci şi trei de sarmale cu mămăliguţă, făcută din mălai de moară de piatră, şi smântână, tot de la olteni. La sarmale, mai apăreau pe masă şi două-trei feluri de muştar, hrean şi alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perişoare sau o supă de pui! Apoi, fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi, mici bucăţele de cârnat, ficat, rinichi, şorici, lebăr, caltaboş, mititei, „pomana porcului”. Două feluri de vin roşu sec, Băbească şi Pietroasele. Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez! Cine voia, comanda o cafea, făcută neapărat din cafea braziliană de la ”Armeanul„. Doamnele preferau o ciocolată caldă, cu frişcă atunci bătută! Se mai sta şi se mai discuta preţ de vreo oră, se puneau la cale logodne şi încuscriri, călătorii şi vacanţe. Undeva, în salonul mic, se auzea un patefon, iar domnii invitau doamnele la dans! Apoi începeau să fie aduse fructele şi dulciurile, toate odată, ca să aleagă omul şi să se sature numai văzându-le! Portocale, mandarine, banane, ananaşi, mere, pere şi un… pepene!

Urmau cozonacii, imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi de cacao. Rahat nu se punea pe atunci! Vinul se schimba cu dulcele Cotnari! Fursecuri de multe feluri şi mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi, mereu două. Un tort pentru Prunc şi unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria! Apoi urma dansul, „konga” în toată casa, cadourile trăznite pe care şi le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” etc.

Oamenii chiar se distrau cât puteau şi râdeau în hohote! De Crăciun nu se bea şampanie… doar de Revelion! Pe la ora zece noaptea, se aducea o a doua cafea (sictir caffe), semn că musafirii trebuie să se cam ducă pe la casele lor. A doua zi, prin curier, dom’ Pascale şi coniţa Uţa primeau carţile de vizită ale mesenilor, cu câte o scrisoare de mulţumire, în care se arăta cât de bine s-au simţit…Ei, ce spuneți, avea dreptate marele poet francez?

Prof. dr. Cornel Carp