Istorii neconvenționale. Taica Poetaș

Luni, 23 Decembrie 2024 18:56

După dezastrul de la Turtucaia și eșecul manevrei de la Flămânda din toamna anului 1916, trupele Triplei Alianțe trec la ofensivă pe ambele fronturi, atât în Transilvania, cât și în Dobrogea. Cei mai vestiți generali germani sunt desemnați să comande aceste trupe: Falkenhayn în Transilvania și Mackensen, supranumit „spărgătorul de fronturi„, în Dobrogea. Situația armatei române, după ofensiva victorioasă de la sfârșitul lunii august, devenise dintr-o dată foarte grea.

În acele momente erau necesare comportamente exemplare, erau necesari comandanți neînfricați, care să ridice moralul trupei. Unul dintre aceștia a fost generalul Stan Poetaș. Stan Poetaș nu era omul jumătăților de măsură. Adeseori sfida moartea cu un curaj considerat de mulți confrați drept nesăbuit.

Majoritatea acestora se prevalau de prevederile regulamentelor militare și conduceau lupta din adăposturile de comandament aflate mult în spatele liniei întâi și nu puține erau situațiile când erau primii care își puneau picioarele la spinare...

Stan Poetaș era din alt aluat. Când începea lupta, îl cuprindeau nervii și nu mai avea stare până ce nu mergea în linia întâi, coborând în tranșee. În mod sigur, din această cauză, era iubit de ostașii care, deși nu împlinise 46 de ani, îi spuneau „taica Stan„. Un astfel de om, în acele clipe cumplite, era o rază de lumină. Cuvinte de îmbărbătare străbăteau linia frontului: „la flancul drept luptă taica Stan, nu avem nici o grijă...„.

În luptele de la Topraisar, Mackensen angajează forțe proaspete, respectiv Divizia 271 Infanterie și întreaga artilerie grea germană și bulgară. Pe direcția loviturii principale se afla Brigada 17 Infanterie comandată de colonelul Stan Poetaș, formată din Regimentele 9 Vânători și 40 Infanterie „Călugăreni„. Astfel se explică bombardamentul nimicitor ce se execută în sectorul său. Simțind iminența atacului, viitorul general Stan Poetaș recurge la un gest care va impresiona nu numai armata română, dar și pe Mackensen: ordonă să se aducă în tranșeele liniei întâi drapelul și muzica regimentului și îi pune să cânte „Deșteaptă-te române„ în timp ce jură pe drapel că nu se vor retrage cu niciun preț.

Două zile și jumătate au durat atacurile nemților fără să înainteze un metru. Retragerea s-a produs abia când flancul drept al apărării a căzut datorită trupelor rusești care nu au mai rezistat și au părăsit pozițiile.

Următoarea întâlnire cu Mackensen a fost pe Neajlov-Argeș. Lui Stan Poetaș nu i-a venit a crede că în fața sa se află tot Divizia 271 Infanterie. Turbează! Declanșează un atac furibund la Bălăria și ia 200 de prizonieri, trei tunuri grele și un numeros material de război. Dezastrul a fost atât de mare, încât atunci când comandantul Brigăzii 18 rezervă germane a încercat să ia legătura telefonică cu comandamentul Diviziei 271, a primit o înjurătură românească pe care nu-mi permit să o reproduc.

Ulterior, a fost avansat general și a comandat în continuare Divizia 17 Infanterie la Mărășești. Ce s-a întâmplat acolo, știm din manualele de istorie. Generalul Poetaș devenise deja o legendă, stând alături de marii eroi ai neamului românesc în Războiul pentru Reîntregirea Neamului: sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, generalii Praporgescu și Dragalina, maiorul Grigore Ignat și caporalul Constantin Mușat.

La 11 noiembrie 1918, se încheie Primul Război Mondial. Nu și pentru generalul Stan Poetaș. Brigada comandată de el continuă luptele de-a lungul Nistrului, pe noua frontieră a României Mari, cu bandele bolșevice ucrainene. Au fost lupte cumplite în care regulile războiului erau total abandonate. La 8 ianuarie 1919 a sfidat pentru ultima dată moartea, fiind ucis de un glonț tras mișelește, pe la spate, de un bandit în timp ce inspecta trupele. Taica Poetaș abia împlinise 48 de ani.

Dar cel mai bine l-a caracterizat istoricul Constantin Chirițescu, în cunoscuta sa lucrare „Istoria războiului pentru întregirea României„: „...i-a fost dat să moară, lovit de un glonț mișel, tras din spate, acestui erou legendar al armatei române, care la Topraisar, Neajlov și la Mărășești, înfruntase de atâtea ori moartea în față, în cele mai dramatice momente ale războiului nostru.”